Revista ȘTIINȚĂ&TEHNICĂ – numărul 24, aprilie 2013

Începând cu 19 aprilie, la toate punctele de difuzare a presei, este disponibil numărul 24 al revistei Ştiinţă&Tehnică.

 

Călătoreşte alături de noi prin impresionantul Mezozoic, află secretele celui mai nou avion Airbus, descoperă când şi cum vom ajunge, în sfârşit, pe Marte, parcurge fabuloasa istorie a orologiilor, vezi o serie de imagini spectaculoase cu cometa PAN-STARRS, dar şi cu cel mai frumos canion de pe Pământ – plus multe alte articole interesante de popularizare a ştiinţelor, totul în ediţia de aprilie a revistei Ştiinţă&Tehnică.

Ediţia de aprilie a revistei noastre se deschide cu cele mai importante ştiri din ştiinţe şi tehnologii din ultima lună, apoi vă invităm să vă delectaţi cu o serie absolut fascinantă de fotografii care par realizate pe o planetă dintr-un film science fiction: sunt, totuşi, cadre inedite ale celui mai frumos canion terestru, Antelope. Apoi, scriitorul de ştiinţe Cristian Român continuă cronica X-Factors şi ne dezvăluie care sunt cele mai mari ameninţări la adresa Terrei. Dosarul Ştiinţă&Tehnică poartă semnătura editorului nostru fascinat de ştiinţele trecutului, Adrian Nicolae, care ne dezvăluie Mezozoicul, era marcată de naşterea şi extincţia dinozaurilor, în toată splendoarea sa, cu informaţii proaspete şi inedite care dărâmă multe dintre teoriile vechi pe care le-aţi învăţat la şcoală despre această perioadă străveche.

Vedem, apoi, care sunt minunile tehnologice ce dotează cel mai nou avion al companiei Airbus; vânătorul de eclipse Cătălin Beldea, astronomul amator responsabil pentru toate astroproiectele S&T (vă dăm întâlnire cu Cătălin pe 20 aprilie, la Ziua Astronomiei) a încercat să capteze în aparatul foto cometa PAN-STARRS, într-o poveste cu nori, avioane, mult vânt şi multă răbdare: vă invităm pe voi să apreciaţi aventura lui Cătălin şi rezultatele acesteia. Care sunt şansele să ajungem în viitorul apropiat pe Marte? ne explică Claudiu Tănăselia, iar junior editorul Ştiinţă&Tehnică Alexandru Safta scrie cu entuziasm despre fermele solare: va veni energia viitorului din spaţiul cosmic?

\"(w540)

Editorului nostru IT Claudiu Andone nu-i mai ajung gadgeturile tradiţionale şi este atât de inamorat de dispozitive încât s-a gândit să se îmbrace cu ele: ce a ieşit, aflaţi dintr-un reportaj inedit despre o serie de prototipuri de ultimă oră care anunţă nici mai mult, nici mai puţin decât hainele inteligente. Seria despre începutul Universului continuă cu un nou episod despre Big Bang plasat în oglindă cu un articol despre sfârşitul speciei umane: vă asigurăm că este vorba despre un apocalips la care cei mai mulţi dintre voi nu v-aţi gândit niciodată!

Alexandru Mironov a întreprins o nouă călătorie printre celule şi organe, aventură documentată într-un nou ghid al autostopistului ştiinţific, iar Georgeta Elisabeta Ionescu ne prezintă situaţia actualizată a gazelor de şist: care sunt tehnologiile de extragere, dar pericolele? care este atitudinea corectă pe care trebuie să o adopte România? Revista se încheie cu un articol anchetă despre tezaurul de lângă Caracal, urmat de recomandările noastre: gadgeturi, documentare şi BioShock Infinite! un joc video steampunk excepţional, cel mai bun FPS de până acum în 2013.

 

Următoarea ediție a revistei Știință&Tehnică apare la mijlocul lunii mai. Până atunci, vă invităm să rămâneţi alături de noi pe www.stiintasitehnica.com şi pe pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi descoperiri, invenţii şi evenimente ştiinţifice şi pentru a afla detalii suplimentare despre concursurile şi programele noastre. Şi nu uitaţi niciodată: Knowledge is power, iar cine citeşte, cunoaşte!

Revista Ștință&Tehnică a fost relansată de Fundația Dinu Patriciu împreună cu Adevărul Holding, la începutul lunii aprilie, 2011, are 120 de pagini bogat ilustrate, informație de calitate, costă numai 9,9 lei și apare lunar. Dacă îți place S&T, află de aici cum te poți abona!

Comentați pe Facebook