0
(0)

Momentan, mașinile cu tehnologie fuel cell, alimentate cu hidrogen, sunt la început de drum, în timp ce mașinile electrice au un avans considerabil. De fapt, în lumea auto pariurile sunt împărțite, unii (precum Elon Musk și Tesla) considerând că mașinile electrice sunt viitorul, alții (cum ar fi Toyota sau Honda) văzând în mașinile fuel cell alternativa cea mai bună la actualele sisteme de propulsie.

Din a doua categorie face parte și start-up-ul britanic Riversimple, care derulează o campanie de crowdfunding în urma căreia se dorește realizarea micului vehicul Rasa. Care, atenție, nu va putea fi achiziționat de doritori, ci va fi oferit ca parte a unui program de servicii de mobilitate, care combină sistemele rent-a-car și car-sharing.

Cu banii obținuți, Riversimple intenționează să construiască 20 de exemplare ale acestei mașini fuel cell, care ar urma să facă obiectul unui test beta în următoarele 12 luni în Londra. După care, dacă totul merge bine, Riversimple Rasa ar urma să devină realitate palpabilă din 2018 (nu doar pentru londonezi, ci și pentru alte metropole unde sunt necesare soluții de mobilitate nepoluant).

Mașina oferă două locuri, iar caroseria e realizată din fibră de carbon, astfel încât masa totală a vehicului se cifrează la numai 520 kg. Sistemul de propulsie constă dintr-o unitate fuel cell de 8,5 kW, care alimentează cu energie electrică un pachet de supercapacitori (nu baterii, cum se întâmplă la alte vehicule). Autonomia cu un plin de H2 e estimată la aproape 500 km, ceea ce e excelent pentru mediul urban.

Mașina e pusă în mișcare de cele patru motoare electrice, fiecare în câte o roată, viteza maximă cifrându-se la aproape 100 km/h. În utilizare, mașina are emisii poluante zero. Până când hidrogenul va putea fi obținut total nepoluant (prin disocierea apei), hidrogenul necesar sistemului fuel cell provine din gaze naturale – însă proiectanții afirmă că poluarea conexă se cifrează la circa 40 g/km de emisii CO2, echivalând cu un consum mediu de numai 2 litri/100 km al unei mașini similare convenționale.

Cum vi se pare Riversimple Rasa – e o idee de viitor pentru traficul urban sau mașinile electrice reprezintă o alternativă mai bună? Spuneți-ne părerile voastre în comentarii și aflați și impresiile prietenilor pe facebook.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?