0
(0)

Agenția Aerospațială Germană (DLR) lucrează de ceva timp la Justin, un robot umanoid creat în scopul declarat de a studia manipularea obiectelor cu două brațe. Institutul lor de robotică și mecatronică se laudă cu faptul că Justin prinde obiectele pe care le arunci spre el cu un procent de reușită de peste 80%.

 

Nu numai că le prinde cu o acuratețe mai mare decât cățelul tău, Rex (dacă ai așa ceva), dar poate prinde simultan două obiecte pe care le arunci spre el. Justin reușește performanța cu ajutorul celor 43 de grade de libertate în partea de sus a corpului, la care se adaugă și modul de deplasare în plan cu ajutorul celor patru roți. Totuși, Justin ar fi neajutorat fără sistemul de vizualizare stereo cu camerele montate cu rol de ochi și a senzorilor de torsiune și poziție.

Germanii i-au creat lui Justin chiar și o aplicație pentru iPad, cu care îl pot controla mai ușor. Având în vedere că oamenii de știință l-au învățat să care și lădițe cu fructe și să facă o cafea, s-ar putea ca în curând să-i predea și un curs de gastronomie. Ce-ar mai lipsi…?

Date tehnice:

Rază de acțiune:
Diametru: aproximativ 1,7 m

Greutate:  aproximativ 45 kg

Încărcare:  aproximativ 15 kg

Grade de libertate: 2 x 7 brațe
5 bust
2 x 12 mâini

Senzori:
41 x torsiune
43 x poziție

3DMo – Unitate cu senzori:
Sistem cu camere stereoscopice
Senzor pentru detectare laser

Sursă: DLR via Plastic Pals

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here