Ca de obicei în ultimii ani, am sărbătorit Crăciunul din 2017 în satul bunicii soției, undeva într-un Maramureș izolat, cu nițică zăpadă cât să dea impresia de sărbători de iarnă tradiționale.

Personal, apreciez tradițiile – drept pentru care vă sugerez de acum să vă faceți planuri pentru a vizita Festivalul de Datini de la Sighetu Marmației, la sfârșitul lui 2018. Dar consider că tradițiile au doar un rol cultural, fiind potrivite pentru muzeu, nu pentru viața modernă de zi cu zi. E părerea mea, nu o dezbatem acum.

Pentru că acum mă leg de altceva.

Moș Crăciun vorbește cu Fecioara Maria #saywhat?

Am avut un mic șoc hazliu ascultând la televizor o colindă să-i zic… originală. O colindă în care Moș Crăciun s-a întâlnit cu Fecioara Maria chiar în noaptea în care aceasta urma să-l nască pe pruncul Isus, moșul chiar prevestind acest eveniment cu vorbe meșteșugite.

Să ne-nțelegem: sunt agnostic, deci Isus, Maria și Dumnezeu sunt pentru mine doar personaje dintr-o carte. Iar Moș Crăciun nu e altceva decât o fantasmă consumeristă, menită a menține treaz instinctul de cumpărător al omului modern. Plus un simbol pentru Coca Cola, băutură la care am renunțat încă din liceu…

Și totuși, prin prisma tradițiilor creștine, de unde și până unde apare Moș Crăciun în ecuația Crăciunului tradițional? E ca și cum i-ai aduce pe cei trei iezi în povestea Scufiței Roșii și ai reinventa povestea și tâlcurile ei. Asta e o dilemă pur și simplu hazlie, bună de dezbătut la un pahar de vin și niște cozonac pufos făcut de bunica.

Însă următoarea dilemă nu mi se mai pare deloc amuzantă.

Combaterea secetei prin rugăciuni

Finalul de an 2017 a adus mari probleme în Orientul Mijlociu din cauza declarației președintelui american Donald Duck Trump legată de recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului. Un fitil care, în 2018, riscă să detoneze o nouă bombă religioasă. Dar nici despre asta nu vreau să vorbesc acum.

Ierusalimul, mai exact „Zidul Plângerii”, este locul unde, pe final de 2017, gândirea critică a lui Homo sapiens a fost pusă la grea încercare de gândirea aiuristică a ministrului agriculturii – nu, nu a neaoșului izvor-de-perle Petre Daea, ci a ministrului israelian Uri Ariel. Care a organizat o mare rugăciune de grup pentru stoparea secetei.

Repet: un ministru al unuia dintre statele care alocă printre cele mai mari sume din lume în domeniul cercetării și inovației a apelat la rabini pentru a combate seceta. #SAYWHAT???

Probabil unii veți sări să-mi dați în cap cu celebra sintagmă „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” – de fapt, o sintagmă greșit încetățenită, deoarece Malraux ar fi afirmat, într-un context cu totul special, că „secolul 21 riscă să fie mistic” (dacă umanitatea nu reușește să găsească un model de om exemplar), iar „nu va fi deloc” însemna, pentru scriitorul francez, că omenirea va rămâne fără gândire [critică].

Religie vs. știință, un nou capitol

Ei bine, tovarășe Uri Ariel, se pare că Malraux a avut dreptate! Ministrul israelian recunoaște faptul că, în ultimii 4 ani, de când ține cea mai mare secetă din istoria modernă a țării, statul a luat foarte multe măsuri economice benefice și a întreprins multe studii științifice cu scopul ieftinirii apei și eficientizării agriculturii. Mai mult, cercetătorii israelieni au făcut cei mai mari pași până acum în domeniul tehnologiei de desalinizare a apei de mare.

Și totuși, ministrul a considerat că știința și cercetarea nu sunt suficiente, fiind nevoie să apeleze la religie. Deoarece, citez: „rugăciunile pot cu siguranță să ajute”. Acest „cu siguranță” îmi zgârie creierul mai ceva decât nino-nino de la ambulanțe sau mașinile de pompieri aflate în misiune printre blocurile capitalei.

În spiritul toleranței omului cu capul pe umeri, accept că sunt oameni care țin să creadă într-o formă de divinitate. Chiar și eu, ca agnostic (nu ateu), nu cred în Dumnezeul biblic, dar undeva în subconștient simt că există ceva peste puterile mele de înțelegere care influențează sau chiar controlează universul în care trăiesc.

Totuși, sunt genul care preferă să caute răspunsuri pertinente la întrebarea „de ce?”. Așa încât, referitor la rugăciunea de grup inițiată de ministrul cu nume de detergent, pot spune doar că nu strică, cel mult. În sensul că nu are cum să influențeze nici în bine, nici în rău problema secetei. Mai popular, acțunea ministrului are rolul unei… cepe degerate.

[E adevărat, însă, că aici se poate ajunge la o problemă extrem de sensibilă: dacă vin ploile mult-așteptate chiar după rugăciune, e foarte probabil ca lumea să facă o legătură total ineptă între religie și procesele climatice… Din păcate, chiar dacă seceta se acutizează, cei religioși se complac cu altă sintagmă: „necunoscute sunt căile Domnului”. Oricum o dai, religia are doar ași în mânecă!]

Schimbările climatice sunt un diavol

Revenind la „de ce?”: de ce asistă Israelul la o secetă atât de severă, care ține de 4 ani de zile și care afectează drastic agricultura țării, dar și rezervele de apă? Cel mai simplu răspuns ține de schimbările climatice. E adevărat, demonstrația nu este nici pe departe simplistă, deoarece lumea științifică mai are mult până să înțeleagă corect cum funcționează clima și ce mecanisme stau în spatele acesteia.

Israelul e poziționat într-o zonă defavorabilă din punct de vedere al temperaturilor, cum se întâmplă cam cu toate statele din Orientul Mijlociu. Iar încălzirea globală are ca efect deșertificarea mai rapidă a acestei zone. O probemă pe care guvernanții au început să o ia în serios cam târziu, după cum afirmă cele mai multe organizații de mediu.

Ce-i drept, Israelul a făcut pași mari din punct de vedere tehnologic: după semnarea Acordului de la Paris, în 2015, Israelul și-a propus reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 26% pe cap de locuitor până în 2030, un obiectiv extrem de ambițios. În același timp, israelienii vor să crească de 8 ori sursele de energie regenerabilă în mixul total de energie. De asemenea, Israelul se numără printre țările care vor eliminarea mașinilor convenționale până la jumătatea acestui secol, dar e și un pionier în tehnologia de desalinizare a apei.

Și totuși, aceste lucruri nu sunt suficiente. Pentru că, din păcate, schimbările climatice se produc mult mai repede și au efecte mult mai ample decât au estimat specialiștii până acum. De exemplu, schimbarea comportamentului păsărilor migratoare (care nu mai ajung până în Africa, preferând să petreacă mai mult timp în regiunile fertile din Israel) afectează în mod direct culturile agricole, mulți fermieri preferând soluția rapidă a utilizării intensive a pesticidelor – care, însă, afectează fertilitatea solului, precum și pânza freatică de apă potabilă. Efect de domino cu urmări dintre cele mai neașteptate.

Fericiți cei… ignoranți?

Nu știu dacă ați observat, dar explicațiile simple date până acum nu au legătură cu biblia, ci doar cu natura. Sunt explicații științifice, nu mistice. Se bazează pe date concrete, observații și analize – nu pe folclor și tradiții religioase. Dar e corect să gândim așa? Nu e mai ferit cerebelul de probleme dacă are cât mai puține cunoștințe și înțelegere?

Poate e mult mai simplu pentru israelianul de rând dacă ajunge să creadă că seceta e „lucru’ dracului”. Diavolul biblic pare un dușman mult mai ușor de acceptat și mai ușor de înțeles decât fenomenele naturale care, culmea, necesită cunoștințe și IQ. Și cum altfel poți combate diavolul decât rugându-te la Dumnezeu?

Într-o societate cu spiritul critic dezvoltat, un astfel de ministru ar fi concediat pe motiv de incompetență. Însă într-o societate care preferă poveștile de adormit spiritul critic, incompetența se rezolvă cu o rugăciune în masă. Diferența e doar în detalii – iar diavolul, după cum se știe din bătrâni, e în detalii.

P.S.
Nici nu știu ce e mai grav: că în Israel se fac rugăciuni oficiale să vină ploaia, sau că în România se sfințesc cu mare fanfară cisterne și uzine de apă, de bobotează?!

Comentați pe Facebook