0
(0)

Joi, 12 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, au avut loc ultimele proiecţii din cadrul GreenTech Film Festival, primul festival de filme documentare dedicat tehnologiei verzi din România.

Aflat la prima ediţie, GreenTech Film Festival şi-a propus să fie o premieră pe scena evenimentelor din mai multe puncte de vedere. Este primul festival carbon neutru din România. Pentru atingerea acestui scop, organizatorii festivalului au urmărit îndeplinirea a două obiective importante: reducerea emisiilor posibile și compensarea emisiilor inevitabile de gaze cu efect de seră. Realizarea acestor obiective s-a urmărit atât în cadrul organizării propriu-zise a festivalului, cât și în activitățile necesare pentru realizarea filmului documentar 10 (ZECE), care a fost prezentat în deschiderea festivalului.

Pentru atingerea primului obiectiv, organizatorii au aplicat următoarele măsuri: folosirea cartonului și a hârtiei din materiale reciclabile, eliminarea tuturor materialelor printate, folosirea produselor locale pentru serviciile de catering, eliminarea ambalajelor de tipul plastic, PET sau metal și încurajarea invitaților și a publicului larg de a folosi bicicleta sau mijlocul de transport în comun pentru deplasarea către sala de cinema.

Pentru realizarea filmului documentar, deplasările au fost făcute cu mașini electrice. Ca urmare, s-a obţinut o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de 270,9 kgCO2e.

Pentru a fi 100% un festival carbon neutru, reducerea emisiilor a fost completată de compensarea cantităților inevitabile CO2 sau a amprentei de carbon. Această compensare s-a realizat prin susţinerea unui proiect local de energie regenerabilă, achiziționând credite de carbon corespunzătoare impactului asupra mediului.

green-tech-film-festival-stiinta-tehnica-2

Proiectul 10 (ZECE) constă într-o serie de documentare ce prezintă soluţii şi programe existente în Romînia, în spatele cărora stau oameni a căror poveste merită povestită. 10 (ZECE) prezintă o societate româneasca aflată în schimbare despre care nu aflăm din canalele media clasice.  De aceea am dorit ca documentarele sa fie disponibile online, gratuit, după încheierea festivalului”, Nicoleta Talpeş, organizatorea GreenTech Film Festival.

Vizitatorii au putut urmări în premieră documentare româneşti care prezintă curentul de permacultură, un mod de agricultură sustenabilă: „În căutarea grădinii perfecte”, „Agroechology” sau „Avize pentru soare”. În ceea ce priveşte documentarele internaţionale, s-au vizionat cele mai recente realizări care au în prim plan încălzirea globală: „March of the Penguins 2” sau „The Breakthrough in renewable energy”.

Din programul GreenTech Film Festival a facut parte şi conferinţa „Cum poate ajuta tehnologia în dezvoltarea soluţiilor sustenabile?” la care au participat experţi în ştiinţă, tehnologie şi ecologie din România şi Franţa şi care au încercat să ofere un răspuns la subiectul central al conferinţei: „Energie regenerabilă şi stocarea energiei: apă, CO2 şi soare. Maşini electrice. Case solare” şi „Dezvoltarea de soluţii pentru agricultură sustenabilă”. Temele dezbătute în cadrul conferinţei pot fi văzute aici.

green-tech-film-festival-stiinta-tehnica-3Tot în cadrul festivalului au avut loc o serie de ateliere dedicate celor mici despre reciclare, ecologie, tehnologie, ştiinţă sau robotică susţinute de parteneri ai proiectului: Asociația Alucro, HuBS.

Prin GreenTech Film Festival am dorit să arătăm lumii că există şi o altă Românie, că sunt oameni cărora le pasă de ce se va întâmpla în viitor şi care iau măsuri. Nu sunt acţiuni mediatizate şi promovate, de aceea am vrut să fim acel instrument care să aducă aceşti oameni şi proiectele lor în atenţia publicului românesc, dar şi străin”, Nicoleta Talpeş, organizatoarea GreenTech Film Festival.

GreenTech Film Festival a fost organizat de Media Image Factory, cu o experiență de 10 ani în dezvoltarea și comunicarea proiectelor sociale, Asociaţia ECOTIC, Institutul Francez, cu sprijinul Every Can Counts România, IBM şi UPC, Discovery Channel, Revista Știință și Tehnică, dar și al altor parteneri. Mai multe detalii despre filme şi ateliere sunt disponibile pe site-ul www.greentechfilmfestival.ro şi pe pagina de Facebook GreenTechFilmFestival.

Parteneri media: Radio ZU, Zile şi Nopţi, 24 Fun, DECS, Cinemagia, Dicovery Channel, Green Report, InfoMediu Europa, Ştiinţă&Tehnică, Eva.ro, Cinefan, Oraşul Meu, Informateca, România Pozitivă, Filme-Cărţi, Modernism, Gratuitor, Feeder.ro.

Deplasarea cu mașinile electrice a fost posibilă cu sprijinul: BADSI, BMW Romania, Renault România.

Primul Festival Zero Carbon din România a fost posibil cu sprijinul: Asociația Zero CO2.

Mașina oficială a festivalului: Nissan Leaf – cea mai vândută mașină electrică din lume!

Website-ul festivalului a fost realizat cu sprijinul: Undesigned.

Folosirea produselor de catering locale a fost posbilă cu sprijinul: Aqua Carpatica, Cofetăriile Delice.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?