0
(0)

Într-o lume dominată de înspăimântătorul brici sau de atât de iritantele lame subțiri, oțelite, ale aparatelor de ras manuale, aparatul de ras electric a schimbat viața multora. Bărbieritul a devenit mai rapid, pentru că nu mai aveam nevoie de apă și săpun și putea fi făcut oriunde. Compania olandeză Philips a fost și rămâne un pilon important în istoria gadgetului bâzâitor. O istorie bogată și aparte pe care vă invit să o descoperim împreună.

 

Horowitz și primul aparat de ras cu cap rotativ

În timpul recesiunii severe din anii treizeci, Philips avea nevoie să găsească noi produse pentru a dezvolta propria piață din Europa. Ideea de brici electric este „importat” din Statele Unite ale Americii, deși la început nu a fost primit cu entuziasm din partea mai înaltă a societății. Cu toate acestea, datorită intuiției și angajamentului tânărului inginer Alexandre „Sacha” Horowitz (1914-1982), Philips va începe povestea tumultuoasă a aparatelor de ras Philishave.

Horowitz a dezvoltat un nou tip de cap rotativ. Acest cartuș a fost format prin trei lamele montate pe un cadru de micro-circulară în măsură să se rotească rapid, datorită unui motor electric. A fost introdus într-o fantă de protecție care a permis firelor de păr să intre pentru a fi tăiate de lamele din interior. Principiul care stă la baza acestui sistem a fost practic identic până în prezent.

Primul Philishave a fost prezentat la Târgul de primăvară (Voorjaarsbeurs), în Țările de Jos, în martie 1939. Aparatul avea o formă de „trabuc”, cu un corp făcut din bachelită neagră și avea un singur cap rotativ din bronz. Deja în 1940, bronzul a fost înlocuit cu oțel, material mult mai rezistent care asigura că lamele de tăiere rămâneau ascuțite mult mai mult timp.

În 1941, cele trei lame devin șase. După declinul de activitate ca urmare a doilea război mondial, Philips revine în 1946 prin lansarea unui nou model de aparat de ras echipat cu un cap mai mare decât cea a modelelor anterioare (Philishave „Staalbaard”). Acest aparat de ras devine un succes semnificativ, datorită planificării atente atât de vânzări cât și a campaniilor de publicitate. De exemplu, un poster de De la Mar prezenta noul Philishave ca darul cel mai la modă pe care îl poate primi un bărbat de la partenera lui.

Pe fondul rezultatelor bune ale Staalbaard, în 1947, Philips lansa Philishave și în SUA, dar, cu această ocazie, schimbă designul aparatului din cel tip „trabuc” în cel de „șoricel” (o analogie de formă care avea să se repete și un deceniu mai târziu cu mouse-ul pentru computer). Aparatul avea un cap rotativ montat pe o parte, iar firul electric din partea opusă arăta ca o coadă. O a doua inovație este înlocuirea materialului folosit pentru a construi corpul: bachelita a fost înlocuită cu plastic. În 1948, după ce au fost făcute îmbunătățiri la motorul electric, Philips dezvoltă modelul cu design tip „ou”, proiectat de Raymond Loewy. Philishave este lansat pe piața mondială, deși în SUA , Philips va folosi brandul Norelco din cauza apropierii de nume cu cel al brandului Philco. Philips urma să cumpere mai târziu brandul Philco și să își distribuie produsele sub numele de Philips.

Generația aparatelor de ras cu două capete

Când Philips intra pe piața americană, oferea un aparat cu un singur cap, iar modelele americane aveau în acel moment cel puțin două. În 1951, olandezii s-au adaptat la nevoile pieței și a lansat „Doubleheader”: un aparat care avea pur și simplu două capete identice cu cele create de Horowitz, fapt care făcea din Doubleheader un aparat de ras extrem de eficient și rapid, motiv pentru care a fost redenumit imediat Speedshaver. Succesul a fost remarcabil, iar în anii cincizeci, Philips devenea lider de piața americană, rivalizând cu Remington și Schick. Succesul Philishave s-a întâmplat în alte țări ale lumii, în special în Franța.

În 1952 este creat primul Philishave portabil. Acest model a fost o variantă a modelului „ou”, echipat cu o baterie externă, conectată printr-un cablu.

În 1956, pe piața australiană se propune un model cu trei capete, dar modelul clasic rămâne pe piață și este perfecționat în continuare. În 1957, apare primul model de aparat de ras Philips care era înzestrat cu un buton care permitea demontarea sistemului de capete pentru a putea curăța aparatul în interior (așa-numitul „Fliptop Cleaning System”).

Generația aparatelor de ras cu trei capete

În 1966, Philips lansează primul model de aparat de ras cu trei capete. Olandezii cochetau deja de zece ani cu ideea introducerii celui de-al treilea cap. Acest al treilea cap duce la definirea a două niveluri de produse: cele de lux, cu trei capete și cele economice, cu două capete.

În 1975 cele șase lamele de tăiere din fiecare cap devin doisprezece (Philishave 90 „Super 12”), iar Philips introduce un nou tip de design, cel de „receptor de telefon”.

În 1980 Philips aduce un nou sistem de bărbierit, botezat „double action” sau „ridicare și tăiat”. Acesta era un sistem inovator care asigura ridicarea firului de păr pentru a putea fi tăiat mai eficient. Firul de păr putea fi tăiat mult mai aproape de rădăcină, iar sistemul devine un standard pentru modelele ulterioare. În 1983 este introdus un nou tip de motor electronic și este pus în producție odată cu modelul Philishave „Rota 83”. Forma modelului, cu planul oblic al capetelor la axa corpului aparatului de ras va deveni o caracteristică de bază a tuturor modelelor ulterioare Philishave.

În timpul anilor ’80, Philips a început să direcționeze modelele mai scumpe și tehnologia cu trei capete spre bărbații mai în vârstă, în timp ce modelele mai accesibile și mai simple, cu două capete au fost recomandate tinerilor. Ideea de bază este de a satisface fiecare dintre cele două grupe de vârstă prin proiectare și preț, astfel încât clienții să poată folosi Philishave pentru toată viața, de la pubertate până la bătrânețe.

În anii ’90 sunt introduse un nou tip de cap rotunjit, dar și un nou material al carcasei care face aparatele de ras mai delicate la atingere.

În 1996, este introdus sistemul „Reflex Action” (HQ Series 5000): în esență, cele trei capete nu mai sunt montate pe un suport rigid, ci pe o bază împărțită în trei secțiuni, care permit fiecărui cap să amortizeze presiunea exercitată pe față. Rezultatul este că aparatul de ras tinde să se adapteze dinamic la forma feței în funcție de punctul în care se află.

În aceiași perioadă, pentru a face față competiției cu producătorii de lame de ras, Philips Philishave lansează „Skin cool”. Aparatul de ras avea un dozator de cremă pe care o elibera prin apăsarea unui buton. Bineînțeles, acesta era dedicat celor cu pielea sensibilă, dar avantajul mult mai mare al aparatului era cel că putea fi spălat sub jet de apă.

Aparatul de ras modern

În 1999 este introdus sistemul de bărbierit „Quadra Action” (HQ Series 6000). Inelul de protecție a paletelor rotative este prevăzut cu fante foarte mari, lucru care permite un bărbierit optim și mai plăcut chiar și pentru cei cu o barbă mai lungă și mai deasă.

În 2002, Philips a introdus sistemul de ras „Sensotec”. În esență aceasta este un „upgrade” al sistemului „Reflex Action” (seria HQ 8000), care permite reglarea gradul de flexibilitate a capetelor. Acesta a sporit, de asemenea, și capacitatea sistemului „Ridicare și tăiere”.

În 2005, Philips introduce două noi sisteme de ras care fac posibilă creșterea eficienței capetelor de ras din punctul de vedere al ergonomiei („SmartTouch”, evoluția în continuare a „Reflex Action”), cât și din punctul de vedere al vitezei („Speed -XL”).

În 2006, compania olandeză decide să renunțe la brandul Philishave (și Norelco) și începe să producă aparate de ras electrice doar sub brandul Philips. Un an mai târziu, Philips raporta peste 500 milioane de aparate de ras vândute în istorie, o cifră impresionantă.

În 2010, Philips lansa un aparat de ras electric revoluționar,. Aparatul era înzestrat cu Gyroflex 3D o componentă tridimensională care permite acestuia să urmărească perfect conturul unic al feţei, asigurând un bărbierit perfect, cu o presiune minimă asupra pielii. Prin acest proces iritațiile sunt minimizate. De asemenea, Senso Touch 3D venea cu un nou cap de bărbierit, UltraTrack. Acesta combina trei lame specializate, care prindeau Senso Touch 3D toate firele de păr din câteva mișcări: fante pentru părul normal; canale pentru părul lung sau așezat pe orizontală; orificii pentru cele mai mici fire. Astfel, bărbieritul devenea mult mai eficient și, de asemenea, iritațiile erau menținute la un nivel minim.

De curând, Philips a lansat Seria 9000 de aparate de ras electrice. Printre inovațiile noilor aparate de ras ne numără un nou sistem de bărbierire cu 30% mai aproape de piele, interfața digitală, mișcarea capetelor în 8 direcții și altele. De fapt, nu vom lăsa niciun mister nedescoperit. Unul dintre aparatele din seria 9000 a fost și la noi în teste.

Cum s-a barbierit Neil Armstrong in spatiu?

Cum a reuşit Neil Armstrong să scape de aspectul nebărbierit? Cursa spațială din anii 1960 a fost o competiţie acerbă între SUA și URSS, în anii Războiului Rece. Ambele țări doreau să producă tehnologia care să pună primul om pe Lună. Dar dat fiind că milioane de telespectatori urmăreau acel moment istoric, ar fi fost foarte tentant pentru astronauți să se bărbierească rapid mai întâi.

Atunci când aselenizarea a avut loc, americanii au fost extaziați. Au spus lumii cum colecția lor excepțională de aparatură din era spațială a făcut posibilă învingerea rușilor într-un moment definitoriu din istorie. Dar poate că un element cheie de la bordul navetei Apollo 11 era, de fapt, olandez. Chiar înainte de decolare, cercetătorii Philips un înmânat în secret reprezentanților NASA ultima lor inovație: aparatul de ras dublu-rotativ MoonShaver. Capabil să aspire firele de păr bărbierite care altfel ar fi plutit în voie în condiții de gravitație zero, acesta a fost conceput să protejeze atât ochii astronauților, cât și aspectul acestora.

Deși nu putem spune cu siguranță dacă această tehnologie olandeză esențială a ajuns efectiv pe Lună, o reclamă pentru aceasta a însoțit categoric transmisiunea TV a istoricei decolări. Mai mult decât atât, Neil și Buzz erau pregătiți să apară în fața camerelor de filmat atunci când s-au întors.

Cele mai importante evenimente pe scurt

1939 – Inginerul Philips Alexandre „Sacha” Horowitz inventează un nou cap rotativ mult mai eficient și primul aparat de ras electric al companiei.

1940 – Lamele de tăiere din bronz au fost înlocuite cu unele mult mai rezistente, din oțel.

1941 – Se dublează numărul de lame de tăiere de la trei la șase.

1946 – Philips lansează Philishave „Staalbaard” și îl promovează ca pe cel mai frumos cadou pentru un bărbat de la partenera lui.

1947 – Philips lansează Philishave și în SUA, dar, cu această ocazie, schimbă designul aparatului din cel tip „trabuc” în cel de „șoricel” și schimbă carcasa din bachelită cu una din plastic.

1948 – Philips dezvoltă modelul cu design tip „ou”, proiectat de Raymond Loewy.

1951 – Olandezii lansează „Doubleheader”, un aparat care avea pur și simplu două capete identice cu cele create de Horowitz. Era foarte rapid și eficient așa că a fost redenumit imediat Speedshaver.

1952 – Este creat primul Philishave portabil: acest model a fost o variantă a modelului „ou”, echipat cu o baterie externă, conectată printr-un cablu.

1956 – Pe piața australiană se propune un model cu trei capete, dar modelul clasic rămâne pe piață și este perfecționat în continuare.

1957 – Apare primul model înzestrat cu un buton care permitea demontarea sistemului de capete pentru a putea curăța aparatul în interior (așa-numitul „Fliptop Cleaning System”).

1966 – Philips lansează primul model de aparat de ras cu trei capete.

1975 – Cele șase lamele de tăiere din fiecare cap devin doisprezece (Philishave 90 „Super 12”), iar Philips introduce un nou tip de design, cel de „receptor de telefon”.

1980 – Philips inventează un nou sistem de bărbierit, botezat „double action” sau „ridicare și tăiat”. Acesta era un sistem inovator care asigura ridicarea firului de păr pentru a putea fi tăiat mai eficient.

1996 – Este introdus sistemul „Reflex Action” (HQ Series 5000). Cele trei capete nu mai sunt montate pe un suport rigid, ci pe o bază împărțită în trei secțiuni, care permit fiecărui cap să amortizeze presiunea exercitată pe față.

1999 – Este introdus sistemul de bărbierit „Quadra Action” (HQ Series 6000). Inelul de protecție a paletelor rotative este prevăzut cu fante foarte mari pentru un bărbierit optim și pentru cei cu o barbă mai lungă și mai deasă.

2002 – Philips a introdus sistemul de ras „Sensotec”, un „upgrade” al sistemului „Reflex Action” (seria HQ 8000), care permite reglarea gradul de flexibilitate a capetelor.

2005 – Philips introduce două noi sisteme de ras care fac posibilă creșterea eficienței capetelor de ras din punctul de vedere al ergonomiei („SmartTouch”, evoluția în continuare a „Reflex Action”), cât și din punctul de vedere al vitezei („Speed -XL”).

2006 – Compania olandeză decide să renunțe la brandul Philishave (și Norelco) și începe să producă aparate de ras electrice doar sub brandul Philips.

2010 – Philips lansa un aparat de ras electric revoluționar, Senso Touch 3D. Aparatul era înzestrat cu Gyroflex 3D o componentă tridimensională care permite acestuia să urmărească perfect conturul unic al feţei, asigurând un bărbierit perfect, cu o presiune minimă asupra pielii.

2015 – Philips a lansat Seria 9000 de aparate de ras electrice. Printre inovațiile noilor aparate de ras se numără un nou sistem de bărbierire cu 30% mai aproape de piele, interfața digitală, mișcarea capetelor în 8 direcții și multe altele.

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here