Marte

Planeta Marte (denumită și „planeta roșie”) este prima planetă pe care se concentrează agențiile spațiale pentru explorare și analizare. Este a patra planetă a sistemului solar, diametrul său fiind jumătate din cel al Pământului, în timp ce un an marțian durează cât doi ani tereștri. Distanța dintre Pământ și Marte variază între 55 și 90 milioane km, „planeta roșie” având doi sateliți naturali, Phobos și Deimos.

Cercetătorii cred că viața pe Marte e posibil să fi existat cu foarte mult timp în urmă, însă, din cauza distrugerii magnetosferei acum 4 miliarde de ani, atmosfera este acum formată 95% din dioxid de carbon. Totuși, recentele misiuni care au reușit să trimită pe suprafața planetei roboți au arătat că în atmosferă există metan, dar și apă.

ESA (Agenția Spațială Europeană) are în plan trimiterea pe Marte a primilor oameni în perioada 2030-2035, opinia generală a specialiștilor fiind că s-ar putea demara procesul de colonizare și terraformare a planetei chiar înainte de finalul acestui secol. Totodată, companiile din sectorul minier speră ca viitoarele misiuni de cercetare a planetei să releve un bun potențial în privința resurselor care pot fi exploatate. Este clar că secolul XXI va fi concentrat în jurul explorării acestei planete.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Marte

Pietre marţiene descoperite în Maroc

La sfârşitul lunii trecute, pe teritoriul Marocului au fost descoperite circa 7 kg de pietre, confirmate zilele trecute, de către cercetătorii NASA, ca provenind de pe Marte. Ele se pare că au ajuns pe Terra în luna iulie a anului trecut, în timpul unei ploi de meteoriţi.

Casa noastră pe Marte

casa-marte-stiinta-tehnica-1
Va sosi momentul în care vom fi nevoiți să ne luăm desaga proverbială la spinare și să o luăm la sănătoasa prin galaxie după...

Cercetătorii UCLA au descoperit plăci tectonice sub suprafața lui Marte

Îndelung, cercetătorii au crezut că Pământul este singura planetă din Sistemul Solar a cărui scoarță este alcătuită din plăci tectonice. Acum, specialiștii de la UCLA au descoperit că fenomenul geologic, care implică mișcarea unor uriașe fragmente de crustă planetară, se manifestă și pe Marte.

ASTROFEST 2022 revine în luna mai!

Astrofest 2022
ASTROFEST revine în luna mai! De ce în luna mai? Să vă spun un secret: pentru că, în sfârșit, după atâtea luni...

NASA descoperă urme de apă pe Marte

Noi imagini prelevate de pe munţii planetei Marte ar putea constitui ce mai bună dovadă a prezenţei unor ape curgătoare, element esenţial pentru sustenabilitatea vieţii, pe Planeta Roşie. Seria de fotografii efectuate de sonda de recunoaştere a NASA pe Marte arată numeroase lungi şiroaie de câţiva metri lăţime.

Să fi evoluat viața mai întâi pe Marte?

De la momentul descoperirii potrivit căreia Marte ar fi putut, cu miliarde de ani în urmă, să permită existența microbilor și până la ideea că viața ar fi putut evolua pe Planeta Roșie înainte să o facă pe Pământ nu a mai rămas, desigur, decât un pas. Pe care, iată, cercetătorii îl fac.

Noi modele climatice arată că o mare parte a planetei Marte...

În ultimul timp au tot fost aduse dovezi în sensul că Marte a fost cândva un loc prietenos cu suficientă umezeală, iar ultimele studii efectuate arată că Planeta Roşie a fost un loc chiar mai prielnic vieţii decât Terra, cel puţin în subteran.

Apă lichidă pe Marte

apa-marte-stiinta-tehnica-1
Pământul este leagănul umanității, dar nimeni nu poate sta toată viața într-un leagăn (Konstantin Țiolkovski) În 2015, anunțul descoperirii apei lichide prezente pe Marte a...

Sunt periculoși „păianjenii negri” de pe Marte?

Imaginile care ilustrează acest material au fost obținute pe 27 ianuarie 2010 de către sonda spațială Mars Reconnaissance Orbiter și reprezintă suprafața planetei Marte fotografiată de la o altitudine puțin mai mare de 300 de kilometri (culorile au fost adăugate ulterior).

Atelierele Știință & Tehnică la Academia Atlantykron 2022

Atlantykron 2022
Ediția din acest an a Academiei de Vară pentru Tineret, Știință, Viitorologie și Science Fiction ATLANTYKRON 2022 poartă numărul 33 și se...