Acasă SPAȚIU Pagina 2

SPAȚIU

Spațiu, cosmos, univers – sunt noțiuni care reprezintă subiecte controversate pentru învățații tuturor timpurilor, mergând de la misticism până la definiții complexe. Spațiul cosmic este un teritoriu infinit pentru om, dar pe care omul năzuiește să-l exploreze, chiar dacă evoluțiile în materie de tehnologie necesară sunt extrem de mici.

De-a lungul timpului au fost inventate mai multe științe și metode de analiză a spațiului cosmic: de la observațiile făcute de pe Pământ (astronomia) până la cele din spațiul cosmic adiacent planetei noastre sau chiar explorarea unor corpuri cerești, fie de către oameni (cum este exemplul Lunii), fie utilizând sateliți, sonde și roboți.

Spațiul cosmic este considerat ca întinderea nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului, având o consistență și reguli de alcătuire și funcționare total diferite de legile fizicii de pe Pământ. Pentru ca omul să poată călători în spațiu, este necesar să cunoască mult mai multe lucruri despre acesta. Așa încât, la ora actuală, științele care se ocupă de analizarea și monitorizarea spațiului cosmic sunt cele mai complexe din instoria umanității. Cu cât înțelegem mai mult despre cum funcționează spațiul extra-terestru, cu atât avem șansa să înțelegem mai multe despre planeta noastră și despre viața pe Terra.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
SPAȚIU

ExoMars primește sprijin din partea Roscosmos

În cadrul programului ExoMars, Agenția Spațială Europeană (ESA) a planificat două misiuni. Prima, care va începe în 2016 este compusă dintr-un orbiter plus un modul care va coborî pe suprafața marțiană. A doua misiune, care va demara în 2018, va avea drept obiectiv plasarea unui rover pe suprafața marțiană. Inițial, acest program trebuia să fie o colaborare dintre NASA și ESA.

Marea conjuncție Jupiter-Saturn

Articol de Cătălin Beldea 21 decembrie, ora 17. Jupiter și Saturn sunt atât de apropiate una de cealaltă pe...

A fost descoperit un Super-Pământ potenţial locuibil

O echipă internaţională de cercetători a descoperit o nouă planetă din clasa Super-Pământuri, potenţial locuibilă, membră a unui sistem cu trei stele aflat la o distanţă de 22 de ani lumină de Terra.

Sfârșitul cosmologiei observaționale

Va veni o vreme în care cosmologii vor trebui să se bazeze numai pe datele observaționale păstrate în arhive. Universul nostru fiind...

ASTROFEST 2019: când ne mutăm pe altă planetă? Răspunde Dumitru Prunariu...

Începe ASTROFEST 2019! La Park Lake Shopping Center, pentru o zi, pe 25 mai, de la ora...

VLT din Chile a devenit cel mai mare telescop optic din...

Astronomii au reuşit să interconecteze patru telescoape ale Telescopului Foarte Mare (VLT – Very Large Telescope), din cadrul Observatorului Paranal (Chile), situat la o altitudine de 2.635 metri, astfel încât acestea funcţionează ca un singur aparat, formând o oglindă virtuală cu un diametru de 130 metri.

Se va renunţa deja la Staţia Spaţială Internaţională?

Eşecul lansării navetei ruse Progress, din data de 24 august, a dat naştere unui întreg lanţ de evenimente care ar putea duce la luarea deciziei de a nu mai trimite astronauţi pe orbită. În acest caz, Staţia Spaţială Internaţională ar putea fi trasă momentan pe linie moartă.

 

Un nou Pământ la numai 12 ani-lumină distanță?

Astronomii au descoperit ceea ce ar putea fi cinci planete care orbitează steaua Tau Ceti, cel mai apropiat sistem solar format dintr-o singură stea dincolo de cel în care ne aflăm, stea ale cărei temperatură și luminozitate sunt foarte asemănătoare cu ale soarelui nostru.

Agenţia Spaţială Europeană lansează Misiunea IXV (Intermediate eXperimental Vehicle)

Agenţia Spaţială Europeană (European Space Agency - ESA) lansează miercuri Misiunea IXV (Intermediate eXperimental Vehicle), iar evenimentul care va avea loc la portul spaţial european din Guyana Franceză poate fi urmărit online, de la ora 14.30, ora României, informează Agenţia Spaţială Română (ROSA), într-un comunicat transmis AGERPRES.

Sfârșitul stelelor – fenomene extreme

moarte-stele-stiinta-tehnica-1
Stelele i-au fascinat dintotdeauna pe oameni. Încă din Antichitate, observarea atentă a bolții cerești a dus la fondarea științei pe care astăzi o cunoaștem...