Acasă SPAȚIU Pagina 55

SPAȚIU

Spațiu, cosmos, univers – sunt noțiuni care reprezintă subiecte controversate pentru învățații tuturor timpurilor, mergând de la misticism până la definiții complexe. Spațiul cosmic este un teritoriu infinit pentru om, dar pe care omul năzuiește să-l exploreze, chiar dacă evoluțiile în materie de tehnologie necesară sunt extrem de mici.

De-a lungul timpului au fost inventate mai multe științe și metode de analiză a spațiului cosmic: de la observațiile făcute de pe Pământ (astronomia) până la cele din spațiul cosmic adiacent planetei noastre sau chiar explorarea unor corpuri cerești, fie de către oameni (cum este exemplul Lunii), fie utilizând sateliți, sonde și roboți.

Spațiul cosmic este considerat ca întinderea nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului, având o consistență și reguli de alcătuire și funcționare total diferite de legile fizicii de pe Pământ. Pentru ca omul să poată călători în spațiu, este necesar să cunoască mult mai multe lucruri despre acesta. Așa încât, la ora actuală, științele care se ocupă de analizarea și monitorizarea spațiului cosmic sunt cele mai complexe din instoria umanității. Cu cât înțelegem mai mult despre cum funcționează spațiul extra-terestru, cu atât avem șansa să înțelegem mai multe despre planeta noastră și despre viața pe Terra.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
SPAȚIU

Ce a descoperit Curiosity pe Marte?

Tocmai s-a terminat mult așteptata conferință a NASA care a avut drept temă ultimele rezultate științifice ale roverului Curiosity. Deși foarte interesante, ele au fost lipsite de senzaționalul clamat de un cercetător al NASA în urmă cu mai bine de zece zile.

NASA nu va mai putea construi Telescopul Spațial James Webb

Subcomitetul SUA pentru Comerț, Justiție și Știință a propus pentru NASA, în 2012 un buget de cheltuieli mai mic decât cel din 2008, care ar anula proiectul în valoare de 6,5 miliarde de dolari al agenției având ca scop lansarea pe orbita circumterestră a Telescopul Spațial James Webb (JWST).

Fotografii de găuri negre

Am așteptat cu mare nerăbdare ziua de 10 aprilie 2019. Cercetătorii de la EHT (Event Horizon Telescope) aveau să ne prezinte primele...

Urări din cosmos (video)

De la bordul ISS urări pentru noi toți.

Noi misiuni ale NASA către Marte

Misiunea roverului Curiosity se desfășoară cu succes. Acum NASA privește către viitorul explorării planetei Marte.

Mars Sample Return

A fost o noapte magică, cea din 18 februarie 2021. Oamenii au reușit din nou să plaseze un nou rover pe suprafața...

Dezvoltarea tehnologiilor spațiale

tehnologii-spatiu-comoti-stiinta-tehnica-1
Industria spațială reprezintă un domeniu de maxim interes din punct de vedere științific, economic, strategic. Comparativ cu alte domenii, creșterea sa din ultimii ani...

O explozie cosmică misterioasă

Trei telescoape spațiale de la NASA, Hubble, Chandra și Swift, sunt toate îndreptate către o regiune îndepărtată din Constelația Dragonului, acolo unde pe 28 martie a avut loc o super-explozie, observată de astronomi în premieră. O explozie neprevăzută de raze gamma (Gamma Ray Burst - GRB), care își menține luminozitatea în pofida faptului că au trecut peste 10 zile de la eveniment.

Misiunea Voyager a ajuns la marginea Sistemului Solar. Și este diferit...

Sondele spațiale NASA Voyager au ajuns pentru prima dată la frontiera sisemului nostru solar, iar ceea ce au descoperit este complet diferit de așteptările savanților.

Gagarin – un zbor pentru eternitate

Miercuri, 12 aprilie 1961, cosmodromul de la Baikonur. În această dimineaţă pe rampa de lansare este pregătită o rachetă, în vârful căreia, într-o capsulă...