Universul explorat

Universul explorat de oameni este destul de limitat, explorarea spațială avansând cu pași extrem de mici și desfășurându-se predominant în sistemul solar din care face parte Terra. Tehnologia de explorare cosmică este într-un stadiu relativ incipient, bazându-se mai mult pe sonde și sateliți decât pe factorul uman, din cauza distanțelor cosmice uriașe care trebuie parcurse și care necesită foarte mult timp pentru acumularea de imagini și informații.

Primii pași în explorarea spațială au fost făcuți în 1957, odată cu lansarea primului satelit artificial creat de oameni: Sputnik 1. A urmat prima vietate trimisă în cosmos (cățeaua Laika), apoi primul om în spațiul cosmic (Iuri Gagarin, în 1961) și primul echipaj uman pe Lună (misiunea americană Apollo 11, din 1969, cu Buzz Aldrin și Neil Armstrong). Primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, a ajuns în spațiul cosmic în 1981, în cadrul misiunii Soiuz 40.

La ora actuală, cele mai importante agenții spațiale, care se ocupă cu explorarea universului ori au planuri ambițoase în acest sens, sunt NASA (SUA), ESA (Agenția Spațială Europeană), Roskosmos (Agenția Federală Spațială Rusă) sau Xinhua (China). Mai multe sonde spațiale au fost lansate cu decenii în urmă pentru explorarea sistemului nostru solar, oferind informații valoroase pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Universul explorat

Oamenii de știință au testat 10 mâncăruri pentru a găsi hrana...

mâncare pentru călătoriile în spațiu
Oamenii de știință au descoperit că masa optimă pentru călătoriile lungi în spațiu ar arăta cam așa: o salată de kale cu cartofi dulci...

Europa și Rusia ar putea trimite o misiune cu echipaj uman...

Cu numai câteva luni înainte de finalizarea simulării unei călătorii spre Marte ce are loc în Moscova – proiectul Mars500 - Agenția Spațială Europeană (ESA) a anunțat un parteneriat cu agenția spațială rusă Roskosmos, ce are ca obiectiv principal trimiterea unei misiuni cu echipaj uman către Paneta Roșie.

Misiune încheiată cu succes – capsula Dragon a fost recuperată din...

Prima misiune privată de aprovizionare a ISS s-a încheiat cu succes, capsula Dragon amerizând în Oceanul Pacific ieri la ora 15:42GMT, fiind ulterior recuperată, cu ajutorul unor ambarcațiuni rapide.

Secrete orbitale

secrete-spatiu-stiinta-tehnica-1
De peste 50 de ani, spațiul cosmic este locul unde sunt testate cele mai noi și îndrăznețe tehnologii, iar aplicațiile militare nu puteau lipsi...

Sputnik – începutul explorării spațiale (Koroliov, omul)

sputnik-stiinta-tehnica
Un articol scurt, plasat în dreapta paginii ziarului Pravda din 5 octombrie 1957, un text rece și lung de numai câteva paragrafe, anunța sec...

STRaND-1 este primul satelit-smartphone care va fi lansat în Spațiu (Foto/Video)

Centrul Spațial Surrey (SSC) și Surrey Satellite Technology Limited (SSTL), din cadrul Universității Surrey, din Marea Britanie, se pregătesc de lansarea primului satelit din lume coordonat de un smartphone.

Elon Musk critică Agenția Spațială Europeană

Într-un interviu realizat de BBC News, Elon Musk, fondatorul și CEO SpaceX, a făcut câteva remarci acide în cea ce privește programul Ariane al ESA

Cosmonauţii ruşi lansează Satelitul dedicat lui Gagarin la a doua încercare

Doi cosmonauţi ruşi au completat o întortocheată descindere în spaţiu în urma căreia au lansat un mic satelit în cinstea primul om în spaţiu, Yuri Gagarin, după ce la prima încercare eşuaseră. Astăzi, Agenţia Spaţială Rusă a declarat succesul misiunii pornite de pe Staţia Spaţială Internaţională, ce a durat 6 ore şi 22 de minute. A fost a 35-a descindere a cosmonauţilor ruşi de la construcţia Staţiei în 1998.

În 2013, China va trimite o nouă misiune cu echipaj uman...

Nu mai târziu de iunie 2013, China are în plan să-și lanseze următoarea misiune spațială cu echipaj uman, Shenzhou-10, având la bord trei membri, printre care cel mai probabil și o femeie. Dacă anumite condiții nu vor permite această lansare la data stabilită, statul chinez are deja două reprogramări posibile, pentru iulie și august anul viitor.

Terra poate împrăștia viața în toată Calea Lactee

Cei mai mulți dintre noi sunt obișnuiți, probabil, cu ipoteza panspermiei – teorie care susține că originea vieții se regăsește pe meteoriții sau cometele care transportă organisme primitive prin spațiul cosmic. Care este însă locul din care ajung să călătorească microorganismele prin Univers, către planete propice vieții?