În această dimineață am primit vestea că Stephen Hawking s-a stins din viață. Avea 76 ani. La 21 de ani a fost diagnosticat cu o boală gravă, scleroză laterală amiotrofică, și i s-a spus că mai are numai doi ani de trăit. I-a contrazis pe medici și a devenit unul dintre cei mai mari fizicieni din istorie. A fost și un formidabil popularizator al științei, cărțile sale fiind vândute în tiraje de multe milioane de exemplare.

Este foarte greu de rezumat viața și opera lui Hawking. A avut contribuții decisive în domeniul cosmologiei, mai ales în ceea ce privește studiul teoretic al găurilor negre și al originii Universului și, probabil, vor trebui să treacă ani până când contribuția lui la dezvoltarea științei va fi pe deplin înțeleasă.

„Scopul meu este simplu. Vreau să înțeleg Universul, de ce este așa cum este și de ce există.”, spunea Hawking la un moment dat. Era conștient de dificultatea atingerii acestui obiectiv, „Nu cred că teoria supremă va fi rezultatul dezvoltării actualelor direcții [de cercetare]. Avem nevoie de ceva nou. Nu pot anticipa când o vom găsi, pentru că dacă am știi asta, atunci am avea-o deja. S-ar putea ca ea să apară în următorii 20 de ani, sau s-ar putea să nu o găsim niciodată.”

Pentru noi, oamenii de rând, Hawking este, în primul rând, omul care a adus știința în inimile noastre. Hawking era conștient de nevoia popularizării științei: ”M-am străduit să scriu «O scurtă istorie a timpului» într-un moment în care sufeream de o formă gravă de pneumonie, deoarece cred că este foarte important ca oamenii de știință să își explice munca, mai ales atunci când este vorba despre cosmologie. Ei au răspunsuri la multe întrebări, care altă dată erau adresate religiei.”

Îmi cer iertare pentru puținele mele cuvinte. Dacă aș mai continua să scriu acum, cu siguranță, aș deveni patetic, iar Hawking nu merită asta. În schimb, în semn de omagiu, vă invit să  citiți și să recitiți minunatele sale cărți.

Comentați pe Facebook