Google Maps deconspiră, din nou, o bază secretă americană

Gigantul soft Google a fost acuzat încălcarea regulilor de securitate naţională americană, prin expunerea publică a unor fotografii aeriene ale unor baze militare secrete.

„Transplantul” de față – la îndemâna oricui (Foto/Video)

Poate știați, sau poate nu, dar filmele cu buget mare de la Hollywood folosesc deja de ceva timp o tehnologie computerizată care permite așa-numitul „transplant” de față, de la un actor la altul. Așa se face că în filmul „Rețeaua socială” doi actori neînrudiți au jucat rolul unei perechi de gemeni.

Molibdenul ar putea fi materialul-minune al viitorului apropiat

Siliciul a devenit aproape nelipsit în viața de zi cu zi a omului modern, dar acesta începe să își atingă limitele pe măsură ce inginerii încearcă să creeze dispozitive tot mai mici, mai ușoare și mai portabile. Molibdenul (MoS2), un material folosit în general ca lubrifiant, ar putea fi mai eficient decât siliciul pentru construirea tranzistoarelor și a altor componente electronice.

Potrivit Samsung, 2012 este anul ecranelor flexibile (Foto/Video)

Samsung a declarat că va începe să producă în scop comercial dispozitive cu „ecrane elastice” pe la jumătatea lui 2012, primele gadgeturi flexibile de pe piață ale producătorului sud-coreean urmând să fie cu certitudine telefoanele mobile.

Imprimanta de “oase” (VIDEO)

Cercetătorii Universității din Washington au modificat o imprimantă 3D capabilă să creeze componente metalice, astfel încât să modeleze un material ce are consistența similară cu cea a osului. Acesta ar putea servi la construirea unor „schele” pentru stimularea formării noilor celule osoase în organismul omenesc.

Primul cablu electric elastic din lume produs oficial (VIDEO)

Producătorul japonez de materiale supraelastice Asahi Kasei Fibers a dezvoltat primul cablu electric elastic din lume, un conector conductiv extensibil capabil să reducă numărul uneori ridicol de mare de cabluri și fire tipic erei puternic tehnologizate pe care o traversăm.

Google Maps va avea „acoperiș deasupra capului” (Video)

Cea mai recentă versiune Google Maps 6.0 pentru dispozitivele care folosesc sistemul de operare Android aduce printre competențele aplicației cartografice a gigantului online afișarea planurilor interioare ale clădirilor ce furnizează servicii de interes public. Adică, utilizatorii de Android vor avea acces de acum și la hărți ale mall-urilor, sau aeroporturilor, pentru o orientare mai facilă în respectivele incinte.

Ghid practic: Dreptul la intimitate – un monitor doar pentru ochii...

Poate știați, sau poate nu, dar orice monitor LCD poate fi modificat (destul de brutal) astfel încât cel care îl folosește să vadă perfect imaginile ilustrate pe display, iar restul lumii să privească numai un ecran alb. Nu, nu este magie, ci doar... schepsis, după cum vă veți convinge.

Cea mai mare gafă economică: vânzarea a 10% dintre acţiunile Apple...

De curând a fost dat publicităţii contractul prin care Ronald Wayne, cel mai puţin cunoscut dintre cei trei fondatori ai Apple, a vândut acţiunile sale din cadrul companiei colegilor săi Steve Jobs şi Steve Wozniak, pentru numai 800 de dolari.

Un nou robot flexibil funcționează cu aer comprimat

Cei mai mulți roboți sunt rigizi, iar rezistența și anduranța lor depind mult de materialul din care sunt fabricați. Un robot „moale” – adică fără o structură rigidă – ar deschide cu siguranță noi oportunități, putând executa o seamă de sarcini inaccesibile celorlalți. Tocmai un astfel de proiect au realizat cercetătorii Universității Harvard, care au construit un robot \"moale\", flexibil și pneumatic.