Nu aș putea spune că l-am îndrăgit pe Lee Berger, paleoantropologul sud-african care anunța cu surle și trâmbițe, nu cu mulți ani în urmă, descoperirea unei noi specii de australopitec, Australopithecus sediba. Peste toate, Berger vedea în descoperirea lui pe individul care a făcut tranziția de la australopitecine la genul Homo, adică… laser, frate! Omul rezolvase dintr-un foc o problemă care fusese dezbătută de aproape un secol.

Nu zic că nu ar fi fost posibil, dar rapiditatea cu care omul trăgea concluziile, precum și modul în care își făcea cunoscute descoperirile și revelațiile, m-au trimis cu gândul mai degrabă la un show ieftin de televiziune sau la presa de cancan. Nu trebuie să fii vreun mare specialist ca să știi că lucrurile nu merg astfel. Uneori, este nevoie de zeci de ani pentru a publica un studiu care vizează niște fosile atât de problematice. Iar faptul că Berger a cam dat-o în bară a ieșit repede la iveală odată cu acuzele specialiștilor din toată lumea. Pe scurt, este foarte posibil ca sud-africanul să fi amestecat resturi fosile de la mai multe specii, fie ele australopitecine, fie din genul Homo. Și așa a venit cu himera pe post de specie autentică, complet necunoscută, descoperită de unicul și inegalabilul Berger.

Oricum, disputele asupra lui Australopithecus sediba au rămas pe planul secund, pentru că la finele anului trecut Berger a lovit din nou și a anunțat că a descoperit o nouă specie umană. O specie pe care el o estima undeva la vreo 3 milioane de ani (adică o specie mai veche decât toate celelalte – mai veche chiar și decât A. sediba), care practica ritualuri funerare, care nu semăna cu nimic cunoscut și care, cel mai probabil, a dat naștere genului Homo. Dar hai să recapitulăm firul evenimentelor.

În urmă cu mai puțin de trei ani, Berger descoperă prin intermediul unor speologi o încăpere secretă într-un sistem de peșteri sud-african. Află că acolo se află oase care par hominide, dar nu poate intra singur prin deschizătura prin care de abia poate intra un copil. Așa că îi contactează pe cei de la National Geographic, se stabilește de un show mediatic teribil, mai dă si un anunț internațional prin care anunță că angajează numai femei subțirele care să poate pătrunde în grota respectivă și se pune pe treabă. Excavează fix un carou de un metru pătrat și, la finele anului trecut, adică într-un timp record care l-ar fi lăsat mască și pe Usain Bolt, anunță descoperirile cu pricina. Și cum le anunță? În vreo revistă de specialitate cu tradiție și controale minuțioase din partea specialiștilor? Ași, de unde? Într-o obscură publicație online. Și ca să fie tacâmul complet, printre sunetele țipătoare de trompetă ale jurnaliștilor de la NG, cheamă o armată de specialiști și nespecialiști care să vadă „oul de aur”.

Acum, dincolo de tam-tam-ul mediatic, descoperirea lui Berger era mai găunoasă ca un șvaițer elvețian. În primul și în primul rând, omul habar nu avea ce vârstă au fosilele, așa că le-a dat fix aceeași vârstă pe care geologii o dăduseră peșterii. A recunoscut chiar și el că mai are de lucrat la capitolul ăsta. Apoi, trăsăturile „unice” ale speciei lui, așa cum le-a clamat, se regăsesc din belșug și la Homo erectus. Adică, e posibil ca omul să fi făcut același păcat ca și în cazul lui A. sediba, să fi amestecat oasele mai multor specii umane și să fi venit cu o struțo-cămilă.

Acum, Berger mai primește o palmă, și i se spune că ipoteza oaselor descoperite de el în încăperea cu pricina (dovada certă a unor practici funerare la niște maimuțoi mai evoluați, așa cum a pretins) a căzut și ea. Oasele se pare că au ajuns acolo în urma unor procese naturale, cel mai probabil purtate de apă. Și iată cum cei patru apostoli au rămas trei, fix Luca și Matei.

Nu știu cum o va scoate la capăt Lee Berger cu toate astea. Deocamdată își savurează publicitatea asemenea patronilor din fotbalul românesc. Dar va veni și o vreme a scadenței. Îmi doresc sincer ca el să aibă dreptate, ca începuturile genului Homo să fie dezvăluite după mai bine de un secol de cercetări. Dar rămân reticent asupra corectitudinii metodologiei sale. Una care deja separă școala veche a arheologiei de cea nouă. Iar cea nouă, ca și în cazul presei, se detașează de calitatea celei din trecut prin simplul cancan. Serios! Nu o să îți vină să crezi și rămâi prost dacă afli ce au mai descoperit arheologii!!!

Comentați pe Facebook