Am scris aceste rânduri cu un an în urmă, înainte de a pleca să „vânez” eclipsa totală de Soare din 9 martie 2016. E un fel de recapitulare a detaliilor de pregătire a unei astfel de expediții, dat fiind că în vara acestui an urmează să ajung în SUA, pentru „The Great American Eclipse” (despre care vom vorbi mai târziu).

Pe 9 martie 2016 s-a întâmplat un fenomen rar – o eclipsă totală de Soare. Așa cum v-am obișnuit în ultimii ani, S&T s-a deplasat la fața locului pentru documentare. În cazul acestei eclipse, banda de totalitate a traversat două oceane și niciun continent, așa că intenționam să realizez reportajul de pe o insulă din arhipelagul Indoneziei, la capătul estic, din insulele Moluce – colț cu Papua.

Acum, oricât ar părea de ciudat, veți face o scurtă călătorie în timp, pentru a înțelege cum m-am pregătit pentru acea expediție. De aceea, în rândurile care urmează mă voi referi la eclipsă ca la un fenomen ce urmează să se întâmple. Iată cum îți schimbă un fenomen astronomic viața, dar și obiceiurile culinare și cât de relative sunt situațiile unei expediții spre umbra Lunii.

Am reglat „mașina timpului” pentru februarie 2015, când mă pregăteam febril pentru ea. Pentru ECLIPSĂ.

LOCUL RELATIV AL OBSERVAŢIEI

Umbra Lunii intră pe suprafaţa Pământului la est de insula Sumatra, în Oceanul Indian, la data de 9 martie 2016, cum spuneam. Aici, are o viteză colosală şi în numai 9 minute atinge insula Borneo, străbătând mai bine de 2.300 km. După ce trece de Sulawesi, umbra încetineşte, iar la ora locală 9:51 atinge insula de unde ar trebui să fac observaţia: Ternate.

Banda de „totală” urcă mai apoi în emisfera nordică şi traversează tot oceanul Pacific. Eclipsa se termină la apusul Soarelui, după linia de demarcaţie a zilelor, în data de 8 martie!

eclipsa-stiinta-tehnica-2De ce am ales locul observaţiei tocmai în insulele Moluce? Când foarte bine puteam alege atolul Woleai, din Pacific. Sau, mai bine, atolul Olimarao, care este nelocuit – un paradis absolut! – cautaţi-l pe Google Earth.

Pentru că sunt foarte multe variabile când vine vorba de reuşita observaţiei acestui fenomen. În primul rând contează situaţia politică a ţării sau zonei în care călătoreşti. Cât de sigur e să mergi pe insula X sau în ţara Y? Cât de repede şi cu ce costuri poţi călători pe un atol singuratic, versus o țară-arhipelag, înţesată cu porturi şi aeroporturi?

Biletul de avion până în Ternate costă circa 1.500 de Euro şi presupune două escale. Una în Istanbul, a doua în Jakarta. O călătorie până pe atolul Woleai înseamnă cel puţin trei escale, mai degrabă patru şi o croazieră cu iahtul pe un ocean nu tocmai prietenos cu ambarcaţiunile mici. Totul la un cost ce depăşeşte 5.000 de euro. O expediţie într-o zonă locuită, ba chiar aglomerată – 200.000 de locuitori are insula Ternate, înseamnă costuri mici de cazare şi masă. O croazieră pe mare îţi dublează timpul de expediţie şi implicit costurile. Nu mai vorbesc de riscurile pe care le implică aventura pe mare.

Mai e ceva. Infrastructura unei ţări/insule locuite versus un petic de pământ în mijlocul oceanului. Când dispui de maşină şi şosele, bărci rapide şi chiar avioane de mici dimensiuni, la preţuri rezonabile, ai şanse mari să găseşti o zonă fără nori, din care să faci observaţia astronomică. Pe un atol esti blocat într-un singur punct de observaţie, cu mici şanse de evadare, în cazul în care vremea nu te ajută.

PROGNOZA RELATIVĂ A VREMII

Ajungem la un factor extrem de sensibil, când vorbim de vânătoare de eclipse: prognoza vremii. Banda de totalitate se întinde pe o distanţă enormă, cam din România până în Australia, dar pe o lăţime foarte mică, de circa 150 km. Am arătat mai sus cât de dificil este să ajungi în mijlocul oceanului Pacific şi la ce costuri, aşa că această eclipsă, nu doar pentru mine, ci, se pare, pentru aproape întreaga comunitate ştiinţifică, va fi preponderent urmărită din Indonezia, mai exact din Ternate.

Marea problemă cu Indonezia e că arhipelagul se află chiar la ecuator, în plin sezon ploios, în timpul Musonului. Nu peste toată zona plouă la fel de mult, însă, şi, din această cauză, majoritatea specialiştilor a ales un loc de observaţie cât mai la est.

Eclipsa începe în oceanul Indian, aproape de coastele insulei Sumatra, şi continuă peste Borneo şi Sulawesi. Aceste zone au cea mai proastă statistică a cerului senin în perioada „martie” a anului. Insulele sunt acoperite cu pădure tropicală, relief divers, abrupt, iar în plin Muson sunt recunoscute ca unele dintre cele mai umede locuri de pe Terra. 80% sunt șansele ca aici să plouă pe 9 martie.

eclipsa-stiinta-tehnica-3
Dacă nu ai parte de vreme perfectă, nu poți documenta o eclipsă totală de soare

Ne mutăm mai la est şi constatăm că cerul devine din ce în ce mai senin, mai ales deasupra mărilor, nu şi în interiorul insulelor, care întreţin umezeala şi căldura. Briza aduce aer mai rece de deasupra oceanului, care se întâlneşte cu cel încălzit de terenul abrupt şi împădurit de pe insule şi astfel se formează norii. Teoretic, e mai bine să observi fenomenul de pe marea Molucelor decât de pe insulele Moluce, chiar dacă vorbim de porțiunile înguste de la țărm.

Însă aceste statistici se năruie în momentul în care un ciclon mai puternic porneşte din Pacific sau din zona Papua, se alimentează cu energia şi umezeala de la Ecuator şi rămâne peste insulele de est ale Indoneziei timp de câteva zile. Pornim cu şanse de circa 35% de observare a eclipsei, iar jobul nostru este să le creştem la peste 80%.

Cum? În primul rând, urmărind prognoza şi evoluţia norilor în ultimele 12 ore până la eveniment şi mai apoi folosind o barcă pentru deplasarea între insule, în căutarea de zone fără nori.

ECHIPAMENTUL RELATIV AL FOTOGRAFIERII ECLIPSEI

Toate bune şi relativ simple pe hârtie. Ne mutăm cu barca dintr-o insulă într-alta. Nimic mai frumos şi tocmai bun de povestit aici, în paginile revistei, dar şi prietenilor, la un vin bun.

Dar, ce te faci cu documentarea fenomenului? Găsesc extrem de importantă fotografierea profesională a eclipsei, pentru că, în acest fel, specialiştii pot cerceta, prin diverse metode, structura şi modificările din coroana solară – atmosfera Soarelui – încă foarte puţin studiată. Nu în ultimul rând, fenomenul de eclipsă a devenit unul social, milioane de oameni vor aştepta imagini live şi documentarea din timpul evenimentului astronomic.

Echipamentul profesional este de regulă foarte dificil de transportat şi este dedicat observaţiei de pe teren solid, nicidecum din mişcarea unei bărci/vapor sau din aer – dintr-un avion. Care sunt factorii care afectează o fotodocumentare precisă?

eclipsa-stiinta-tehnica-4
La vânătoare de eclipsă, echipamentul trebuie să fie uşor de transportat şi foarte versatil. De asemenea, trebuie să iei în considerare tot felul de soluţii de back-up (conservele de fasole țin de instinctul de supraviețuire, fără nicio glumă!)

Nebulozitatea. Aici mă gândesc la tot ce înseamnă umiditate în atmosferă, de la sol până la straturile superioare ale acesteia. O ceaţă fină, creată deasupra locului de observaţie, poate schimba parametrii fotografiei şi, chiar dacă te pricepi să modifici setările, imaginile nu sunt de cea mai bună calitate. Transparenţa atmosferei, norii cirrus, la prima vedere inofensivi, dar şi restul norilor, mai mult sau mai puţin compacţi, îţi îngreunează observaţia.

Vântul. Echipamentul stă pe un stativ. De regulă, pe trepied ataşezi o montură ecuatorială, care învârte instrumentele în sens opus mişcării de rotaţie a Pământului, cu fix aceeaşi rată. Pe acest motor pui luneta sau telescopul, iar la telescop ataşezi o cameră foto/video, prin unul sau câteva adaptoare. Iată că ai mai mult de 3-4 puncte de prindere, sensibile la orice tip de mişcare din afara şi din interiorul sistemului. E îndeajuns ca din greşeală să loveşti, uşor, piciorul trepiedului şi întreg ansamblul vibrează pentru secunde bune.

Dacă vântul bate în rafale scurte, nu neapărat foarte puternice, ai toate şansele ca imaginile, cu expunere mai lungă de 1/100 secunde, să iasă mişcate. Fotografiile tehnice din timpul totalităţii se obţin cu focale mai lungi de 400 mm, pentru ca detaliile, precum protuberanţele de la baza cromosferei, să devină vizibile. De obicei, eclipsa e însoţită de scăderea temperaturii cu câteva grade Celsius. Asta înseamnă că vântul se înteţeşte şi nu de puţine ori asta înseamnă şi ridicarea particulelor de praf şi nisip în aer, ducând la alte probleme de vizibilitate şi scădere a rezolutiei imaginilor.

Calitatea instrumentelor. Aici e o discuţie interminabilă, tocmai din cauza factorilor de risc de mai sus. Ce instrument alegi? Unul extrem de performant, greu de transportat şi de montat, scump, care oricum în condiţii de umiditate, particule în atmosferă, vânt, îţi dă rezultate slabe? Sau o lunetă mică, foarte uşor de asamblat, ceva mai slabă optic, cu o distanță focală mai mică şi deci mai puţin sensibilă la schimbările vremii şi condiţiilor în general?

eclipsa-stiinta-tehnica-5
Documentarea eclipsei înseamnă imagini rare, imposibil de surprins într-o zi normală. Când e eclipsă totală, Soarele ne dezvăluie secretele sale: cromosfera şi coroana solară

Dar aparatul foto? Să fie unul cu senzor mare şi deci câmp larg, dar şi o greutate pe măsură? Sau unul de dimensiuni cât mai reduse, crop – pentru că oricum foloseşti cam 2/3 din cadru, la focală mică? Vă spun ce am învăţat eu din cele opt experienţe la tot atâtea eclipse totale observate până acum.

Echipamentul trebuie să fie cât mai simplu şi compact, foarte uşor de transportat şi de asamblat, pe orice tip de teren. Aşa că am ales o lunetă CFF Telescopes, cu distanța focală de 480 mm, la f/6 şi un Nikon D7200 cu senzor crop, de 24MP. Montura este una foarte uşoară, un Astrotrac de numai 1kg plus două capete de trepied de încă 1 kg, iar toate sunt asamblate pe un trepied Giottos, din fibră de carbon.

Alte variabile. Sunt multe de spus când vine vorba de tehnica de fotografiere a unei eclipse totale. În primul rând trebuie să realizezi focalizarea pe o pată solară, prin filtru solar. Dar dacă nu sunt pete pe Soare în ziua respectivă? Temperatura din interiorul tubului variază şi ai nevoie de câteva ore ca să se aclimatizeze cu mediul extern.

Acest lucru afectează claritatea detaliilor de la marginea Soarelui, aşa că focalizarea se face cu 4-5 minute înainte de eclipsa totală. N-am încercat niciodată focalizarea pe cromosferă, dar voi aloca 10-15 secunde la această eclipsă focalizării directe, în timpul totalităţii, pe o protuberanţă. Cred că rezultatele pot fi astfel mult îmbunătăţite.

Vibraţia senzorului, la declanşare. Da. Această vibraţie există, fie că ridicăm oglinda, fie că nu, înainte de expunere. Cam tot ce se expune sub 1/30s, iese puţin mişcat, la focale de peste 500 mm, dacă nu cumva dispunem de un senzor cu shutter electronic, de tip global shutter.

RELATIVITATEA BUGETULUI

Toate variabilele, relativitatea extinsă a expediţiei spre o eclipsă, dacă vreţi, gravitează în jurul bugetului pe care îl ai la dispoziţie. Degeaba deţii cunoştinţe, dacă nu ai resurse, iar din experienţele anterioare am învăţat că reciproca, oricât de dragă ne-ar fi, nu prea se aplică.

VEZI AICI CUM A FOST DOCUMENTATĂ ECLIPSA TOTALĂ DE SOARE DIN 2016

Comentați pe Facebook