0
(0)

În februarie 2016, în inima Ardealului a avut loc seria de conferințe TEDx Cluj, cu tema ”Mythbusting”. Adică demontarea unor mituri. Așa că am ales drept companion pentru deplasarea de la București la Cluj Napoca o mașinuță perfectă: noul Mini Clubman. Care dă peste cap concepția că un Mini trebuie să fie neapărat… mini.

Back
Înainte

Cât de maxi e Mini Clubman

Mini-ul original avea doar 3 metri lungime. Acum, însă, un Mini cu 3 uși s-a ”îngrășat”, pentru că trebuie să respecte cu totul alte norme de siguranță decât cu o jumătate de secol în urmă. Iar lungimea sa a ajuns la 3,8 metri, deci nu mai e un țânțar pe patru roți, ci o muscă mai sănătoasă.

Numai că proprietarul mărcii Mini, cunoscutul BMW Group, a decis că Mini trebuie să aibă și frățiori. Și așa au început să apară Mini cu 5 uși (cu o lungime de 4 metri fără 2 milimetri), Mini Countryman (SUV-ul Mini, care se îndreaptă spre 4,1 metri), iar, mai nou, Mini Clubman – care devine cel mai lung Mini de serie din istorie, grație celor 4,25 metri lungime.

test-mini-clubman---stiinta-tehnica-201
Mini Clubman, în fața cinematografului ”Florin Piersic” din Cluj Napoca, unde s-a desfășurat TEDx Cluj. Mărgelatu’ privește mașina condescendet: ”Cel mai lung Mini. Mda…”

De ce atâtea cifre? Pentru a înțelege contextul: chiar dacă numele mărcii ne duce cu gândul la ceva… mini, este eronat să considerăm noile modele Mini ca fiind mașini foarte mici, precum originalul. Deci astfel am demolat temerile redactorului-șef Marc Ulieriu, când a auzit de mașina în care urma să fie pasager: ”Păi încăpem noi și 800 de reviste Știință&Tehnică într-un Mini?!” (Marc având aproape doi metri înălțime…).

Recunosc, în privința celor 800 de reviste (”Câteeee? Credeam că sunt mai puține!”) am avut și eu dubii, deoarece portbagajul de 360 de litri (pe hârtie) nu credeam că va fi suficient și în realitate. Pentru că, nu-i așa, era vorba de un portbagaj de Mini. Și uite-așa, Clubman a mai demolat un mit: un Mini nu este neîncăpător, câtă vreme nu-l confunzi cu o dubă de marfă…

test-mini-clubman---stiinta-tehnica-202
800 de reviste Știință&Tehnică au ajuns cu succes la TEDx Cluj. Demonstrație excelentă a faptului că Mini Clubman e cel mai încăpător din familia Mini. Deci nu e mini…

Ei bine, n-am terminat cu ”miturile” privind lipsa de spațiu dintr-un Mini: locurile din spate. Deoarece utilizează platforma tehnică a monovolumului BMW Seria 2 Active Tourer (da, știu, BMW monovolum și cu tracțiune față e un mit greu de înghițit, dar îl dezbatem cu altă ocazie), ampatamentul lui Mini Clubman atinge o valoare (din nou) record pentru un Mini: 2.670 mm, cu numai 1 cm mai puțin decât marea Skoda Octavia.

În traducere, o persoană medie care stă pe bancheta din spate are loc pentru genunchi mai mult decât mi-aș fi imaginat că se poate într-un Mini. Așa că mitul number three, jos de pe listă cu tine. Mini Clubman e pur și simplu bun pentru familiști sau pentru cei care vor să meargă în excursii cu prietenii și au de gând să ia mai mult decât periuța și două tricouri.

test-mini-clubman---stiinta-tehnica-203
Spuneți-i cum vreți: un fel de break sau un fel de hatchback. Mini Clubman numai mini nu este. Deși rămâne un Mini. Get it?…

Dar m-am cam întins cu vorba în privința caracterului practic al lui Mini Clubman.

Ce-ar fi să vedem cât de multe gadgeturi se pot găsi într-un Mini – PE PAGINA URMĂTOARE

Back
Înainte
REVEDEȚI PREZENTAREA
Imagine și design
8
Ambianță interioară
9
Spațiu pasageri și portbagaj
8
Motor și performanțe
8
Comportament rutier
8
Consum și poluare
8
Preț și dotări
7