Craniile de cristal au devenit o parte a legendelor urbane, nu este nicio urmă de îndoială. S-au scris cărți, s-au făcut filme (inclusiv unul cu Indiana Jones) și sute de emisiuni TV. Eu, personal, am aflat despre ele acum foarte mulți ani, într-o emisiune faimoasă pe atunci… Teleenciclopedia.

S-a spus despre ele că au o vechime uriașă, că aparțin mayașilor, că au fost create cu o tehnologie ce ar lăsa cu gura căscată inclusiv specialiștii de azi și că au puteri magice. Și nici nu e de mirare, atâta vreme cât nimeni nu făcuse vreun studiu solid care să le demonstreze proveniența. Singurele dovezi constau în declarațiile celor ce le vindeau, iar la vânzare au apărut cu sutele.

Ne vom opri pe moment asupra celui mai cunoscut dintre ele, craniul Mitchell-Hedges. Se spune că a fost descoperit în 1924, în Belize, de Anna Mitchell-Hedges, fiica adoptivă a scriitorului F. A. Mitchell-Hedges. Iar descoperitoarea sa a susținut acest fapt până când și-a dat ultima suflare, în 2007.

Nebunia a început în anii ’70, atunci când Anna l-a oferit spre cercetare unui restaurator dubios, Frank Dorland. Acesta a susținut că artefactul nu putea fi creat decât cu ajutorul laserului, că are o vechime de vreo 12.000 de ani, că este un material compozit și că a fost sculptat în sensul invers al axei cristalului, o tehnică extrem de dificilă. lar Anna Hedges a căzut pe spate de fericire.

Atunci când un arheolog specialist în cultura maya, Norman Hammond, i-a spus acesteia că Dorland bate câmpii în mod grav și că perforațiile craniului poartă urme clare de forare cu un obiect de metal, nicidecum cu laser, Anna s-a bosumflat și a refuzat să mai ofere craniul spre a fi studiat așa cum trebuie, deşi l-a plimbat contra-cost prin toată lumea și a acordat interviuri pe bani frumoși, vorbind despre originalitatea acestuia.

Dar să revenim la povestea descoperirii sale. Tatăl Annei, Frederik Albert Mitchell-Hedges (pe scurt, Mike) era, așa cum am menționat, un scriitor de mâna a doua. Scria povești pentru diferite publicații în care povestea zeci de aventuri la care, chipurile, a luat parte, animale necunoscute pe care le-a întâlnit și primejdii pe care le-a înfruntat în călătoriile sale prin locuri sălbatice din toată lumea.

Majoritatea s-au dovedit în timp a fi simple povești de adormit copiii. Atunci când a anunțat descoperirea craniului, Mike a făcut tot posibilul, aşa cum s-a aflat ulterior, să se piardă urma originii acestuia. În realitate, individul l-a cumpărat de la un colecționar, Sydney Burney, în 1943. De asta a și pomenit prima dată despre el în 1954.

După moartea Annei, soțul acesteia l-a oferit cercetătorilor pentru a fi studiat. A reieșit că este o creație din anii ’30 ai secolului XX. Cât despre restul craniilor de cristal aflate în muzeele lumii sau în colecții particulare, îmi pare rău să dezamăgesc, dar se știe de decenii bune că sunt creații ale unor farsori de pe la începutului secolului XX.

Citește aici întregul articol
„TOP 10: Marile mistere ale lumii… EXPLICATE”

Comentați pe Facebook