Pentru orice „misterolog” care se respectă (cuvântul dintre ghilimele tocmai l-am inventat), „Bateria din Bagdad” este un subiect care nu poate fi ratat. Pentru cei care încă nu au auzit de acest artefact misterios și extrem de disputat, voi spune că el constă dintr-un vas de ceramică de 13 centimetri înălţime, vas în care a fost descoperit un cilindru de cupru cu o bară de fier oxidată în interiorul său.

Vasul a fost scos la lumină de arheologul german Wilhelm Konig, angajat al Administrației Antichităților din Bagdad, în anii ’30. Cum? Nu mai are importanță, din moment ce nici Konig nu i-a dat atenție. Unii spun că a descoperit artefactul în subsolului Muzeului din Bagdad, alţii că a săpat după el în situl de la Khujut Rabu.

Cert este că, în 1938, individul, care era și pictor, a semnat un asa zis studiu în care pretindea că artefactul este o baterie, una a cărei origine se regăsește în perioada anului 250 î.Hr. De atunci, amatorii de senzațional au văzut în această „baterie” un Sfânt Graal al misterelor.

Cum a fost posibil ca anticii să inventeze bateria cu două milenii înainte de inventarea ei oficială? Singura explicație ar fi aceea că anticii cunoșteau electricitatea. Că foloseau baterii pentru a crea lumină, aliaje metalice și alte tehnologii pe care doar putem să ni le imaginăm, din moment ce toată această știință a fost pierdută. Simplu, nu?

Mai puţin bombastică este explicația doamnei Elizabeth Stone, arheolog cu peste 20 de ani de experiență pe șantierele din Irak, o autoritate în domeniu. Stone susține, în primul și în primul rând, că datarea artefactului a fost una eronată. Acesta provine din perioada sasanidă, adică 650 d. Hr., o eroare de 900 de ani pe care o înțelegem, dat fiind avansul tehnologic și metodele de datare din prima jumătate a secolului XX.

Apoi, opinia cercetătoarei americane, susținută de majoritatea covârșitoare a arheologilor, este aceea că „bateria” reprezintă, în realitate, un recipient în care se păstrau papirusurile. Exemple similare, din aceeași perioadă de timp, sunt cu nemiluita. Dar cine să le creadă?

Practic, oamenii din acele timpuri înfășurau papirusurile pe bara de fier și le acopereau cu cilindrul de cupru. Apoi le depuneau în vasele ceramice pentru o mai bună păstrare. Eventual, acopereau cilindrul metalic cu bitum pentru a feri manuscrisul de intemperii. Faptul că în interiorul cilindrului de cupru s-au descoperit urme acide reprezintă tocmai reziduurile organice rezultate în urma descompunerii papirusului.

Să mai spun că, atunci când s-a făcut un experiment, așa cum s-a tot susținut, de a umple vasul ceramic cu o soluție organică acidă (s-a preferat sucul de lămâie), așa zisa baterie abia a generat un volt? Și asta pentru o perioadă infimă de timp? Adică, mai pe vorba noastră, ar fi trebuit o cameră cât China, plină cu baterii din acestea, ca să aprinzi un bec pentru câteva secunde.

Citește aici întregul articol
„TOP 10: Marile mistere ale lumii… EXPLICATE”

Comentați pe Facebook