Gala Premiilor Radio România Cultural, cel mai mare eveniment prin care Radio România premiază în fiecare an cele mai importante reuşite ale culturii din anul precedent, va fi difuzată sâmbătă, 24 martie, de la ora 14:00,  de coproducătorul evenimentului, TVR3.

Radio România Cultural a acordat luni, 19 martie, pe scena Teatrului Odeon, premii pentru 8 categorii și trei distincții speciale. Printre cei care au urcat pe scenă pentru a fi premiați s-au numărat scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, pentru volumul Copilăria lui Kaspar Hauser, apărut la Editura Polirom, regizorul Daniel Sandu, pentru producția Un pas în urma serafimilor, Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu, pentru proiectul MagicHOME.

Cei care vor urmări sâmbătă, 24 martie, de la ora 14:00, la TVR 3 înregistrarea show-ului, vor asculta mesajul emoționant pe care actrița Tamara Buciuceanu-Botez, laureată a premiului special Radio România 90, l-a transmis publicului venit la Teatrul Odeon:

„Dragii mei, sunt eu, Tamara, şi sunt tare fericită că nu aţi uitat de mine. Anii au trecut, iar eu nu mai sunt aşa cum mă ştiţi dumneavoastră. Scena a fost viaţa mea, mi-ar fi plăcut să pot veni să ne vedem în seara asta atât de specială. Dar pentru că vă iubesc atât de mult aş vrea să vă amintiţi de Tamara aşa cum era ea pe scenă, în filme şi la radio. Mulţumesc Radio România Cultural pentru acest premiu Radio România 90 şi vreau să vă rog ceva pe toţi: aveţi grijă de teatru, aveţi grijă de radio, aveţi grijă de tot ce e frumos şi trainic”, a spus Tamara Buciuceanu-Botez într-un mesaj audio, în timp ce pe un ecran publicul urmărea fotografii ale domniei sale.

După gala de premiere a urmat un concert acustic susținut de trupa byron.

A XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural a avut loc sub sloganul „Cultura ne dă speranță!” și a fost un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon.

Proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Sponsor principal: BCR

Sponsori: Dora Bloom, Perso.ro, Zarea.

Parteneri media: Dacic Cool, ACC Media Chanel și agentiadecarte.ro

Comentați pe Facebook