0
(0)

Astăzi nu ne imaginăm gadgeturi care să nu se conecteze între ele sau la computer prin USB (universal serial bus). Mobilul, camera foto sau video, webcam-ul, imprimanta, tastatura și mausul și-au căpătat doza de universalitate prin conectorul USB. Cât despre stick-ul USB, acesta ne-a făcut să uităm aproape complet de vechiul disc optic chiar și la bordul automobilului. De curând asistăm la o nouă revoluție a celebrului conector.

 

USB a trecut (aproape) neobservat la versiunea 3.0. Ce înseamnă asta?  Descoperim împreună!

Universal Serial Bus – promoția `90

La începutul anilor `90, producătorii de computere aveau de-a face cu o criză destul de neplăcută. PC-urile tindeau să devină niște cutii asaltate de tot felul de cabluri care mai de care mai groase, cu mufe butucănoase și ineficiente din punctul de vedere al transferului de date. În 1994, giganții Compaq, DEC, IBM, Intel, Microsoft, NEC și Nortel și-au unit forțele ca să facă un conector universal, mai rapid și mai simplu în ceea ce privește instalarea perifericelor dotate cu acesta. În 1996 aveam deja primul cablu USB în versiunea 1.0, dar viteza de transfer era de numai 1,5 Mbps. Practic, la acea vreme, majoritatea specialiștilor dădeau USB-ul cu „capul” de toți pereții ca fiind o încercare eșuată care va dispărea negreșit. Totuși, USB venea cu ceva nou. Două dintre contactele mufei serveau pentru eventuala alimentare a gadgeturilor. Treaba asta a prins al naibii de bine, de pildă, pentru webcam-uri.

USB 1.1 a dat popularitatea standardului, iar USB 2.0 i-a dat puterea

Abia în 1998 apărea versiunea 1.1, care permitea o viteză de transfer de până la 12 Mbps, iar USB-ul devenea, în sfârșit, popular. Standardul USB avea să crească mai rapid decât Făt-Frumos pentru că în 2000, noua versiune, 2.0 avea să atingă viteza de 480 Mbps, de 40 de ori mai mare decât cea a lui USB 1.1! La scurt timp, consumatorii cumpărau periferice USB 2.0 cu o sete uriașă, dar nimeni nu le explicase că deși mufa arăta identic, dacă înfigeai în computerul vechi, cu USB 1.1, un periferic USB 2.0, nu te alegeai cu mare lucru. Toate mergeau strună, dar la viteza lui 1.1. Doar efectul placebo îi convingea pe unii că transferul de date se face mai rapid.

Ce-i cu USB 3.0?

Nu a trecut mult timp și producătorii și-au dat seama că trebuie să îmbunătățească serios conectorul USB pentru viitor. În 2008, grupul extins al adepților USB au prezentat specificațiile tehnice ale noului USB 3.0. Viteza de transfer a datelor a crescut la 4,8 Gbps, de zece ori mai mare ca cea a USB 2.0. Nu-i puțin lucru să copiezi un film Blu-ray (Full HD) în doar câteva secunde, nu? Creșterea de viteză era absolut necesară, odată cu creșterea volumului multimedia. Imaginează-ți cât ar trebui să stai ca să copiezi un film 3D, mult mai mare decât unul 2D, prin USB 2.0.

În sfârșit, putem cumpăra

Deși aveam specificațiile tehnice, timp de doi ani ne puteam spăla cu ele pe cap pentru că primele gadgeturi certificate USB 3.0 au apărut abia pe 5 ianuarie 2010, la târgul american de electronice CES, din Las Vegas. Chiar și așa, a mai trebuit să treacă un an până ce aveam să le găsim și în magazinele românești. Și dacă vrei să treci la USB 3.0, mai întâi trebuie să-ți cumperi o placă de bază pentru computer, sau un notebook nou care să conțină proaspătul port USB 3.0 pentru că altfel treci prin aceeași poveste cu trecerea de la USB 1.1 și USB 2.0.

Noul conector este compatibil cu USB 2.0 în sensul că mufa este aproape identică. Vei putea introduce oricând un gadget USB 2.0 într-un port USB 3.0 sau invers, dar viteza și capabilitățile conexiunii vor fi la nivelul versiunii inferioare.

Cum au reușit să facă USB 3.0 atât de rapid? Deși la prima vedere, mufa USB 3.0 este identică cu cea USB 2.0, cea nouă are cinci contacte în plus, dispuse undeva mai în spatele mufei și de care, bineînțeles, profită doar gadgeturile și computerele compatibile.

Există mai multe tipuri de conector USB

Atenție! Ceea ce numim noi uzual conectorul USB, cel dreptunghiular, este doar tipul A. Standardul USB conține mai multe tipuri de conectori. De pildă, tipul B are o secțiune aproape pătrată și este folosit de obicei la conectarea imprimantelor. La dispozitivele mobile precum mobilul sau fotocamera, cele mai uzitata tipuri de conectoare sunt cele Mini USB și Micro USB, cu dimensiuni mult reduse, adaptate micilor gadgeturi. De multe ori, producătorii de astfel de echipamente portabile nu precizează în specificațiile tehnice esențiale tipul de conector, declarând sec „conexiune USB”. Când ajungi acasă cu gadgetul te uiți la el ca broasca la inundație pentru că nu este USB-ul la care te așteptai. Totuși, din fericire, în cele mai frecvente cazuri, găsești în pachet și un cablu de conversie din Mini sau Micro USB în USB de tip A.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here