„Vă simțiți tânăr?”, întreabă reporterul de la TV 5 France. „Am proiecte pentru următorii 30 de ani”, îi răspunde, magistral, scriitorul Jacques Attali, evreul plecat, copil, din kasba-ua orașului Alger, pentru a deveni consilier al unuia dintre cei mai remarcabili președinți ai Franței, intelectualul pur-sânge François Mitterand.
„Prăpastia dintre clase și lipsa unor orizonturi pe care să le gândească înțelepții vremii sunt vinovate de haosul social în care ne aflăm”, continuă vizionarul european. „Totuși, societatea umană a ajuns la un nivel de maturitate care o va face să treacă peste naționalismele grosiere care duc la războaie. Eu am încredere. Să privim senin, dar cu răspundere spre ziua-de-dincolo-de-mâine. Vivement, aprés demain”, își încheie superb nonagenarul francez una dintre cele mai luminoase poziții pe care le-am văzut în ultima vreme în mass media lumii.
Îndrăznesc să completez, cu la fel de mare încredere: singura rezervă cu adevărat inepuizabilă a omenirii este inteligența; care inteligență crește, proporțional cu numărul cetățenilor planetari care merg la școală, pe toate meridianele și paralelele Pământului. Așa că, chiar dacă familia lui Sapiens a avut un an greu (Brexit, alegeri surprinzătoare la Casa Albă, eșecul lui Renzi în conservatoarea Cizmă, societatea în clocot din jurul lui Putin și din jurul Rusiei, prăbușirea rover-ului european pe Marte), să încercăm să ne tragem sufletul, să respirăm adânc și, da, să ne legăm centurile de siguranță pentru un 2017 greu de citit în globul de cristal, dar cu aceeași încredere în ritmul de dezvoltare a Industriei Inovației și Revoluției Comunicării.
Pentru că:
- în această clasă pregătitoare pentru Viitor a societății, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie curent și de noile formule politice, aflați că laserul de la Măgurele va avea oricum o zecime din puterea pe care o are Soarele – e drept, doar pentru o milionime de miliardime de secundă – în cadrul unuia dintre cele mai mari 36 de proiecte ale UE;
- inevitabil, zona adiacentă, întinsă până la Dunăre, acea „Laser Valley” cum i-a spus profesorul Adrian Curaj, va primi botezul dezvoltării exponențiale, ca și proiectul susținut de GeoEcoMar, acela al creării unui centru de studii avansate pentru Dunăre, Delta Dunării și Marea Neagră;
- precis vom reporni proiectele inginerești de pe vremuri, ala Canalelor Siret – Dunăre și Argeș – Dunăre;
- și, chiar dacă mult dorita autostradă Pitești – Sibiu va mai rămâne o vreme în ceață, să sperăm că se vor lega între ele tronsoanele de drum modern din Transilvania și că oltenii și bănățenii vor încerca să-și lege marile orașe cu podul de la Calafat și autostrada balcanică ce trece prin Bulgaria.
Important este să ajutăm școala să crească, punând la dispoziția demnitarului din fotoliul lui Spiru Haret unelte ale Viitorului, mai ales dacă acesta va reuși diferențierea salariilor pentru masa uriașă și flagrant neuniformă a celor peste 300.000 de dascăli – ceea ce ne va permite să continuăm, la nivel superior, Industria Educației, oferind absolvenți de valoare ai facultăților de Medicină, Politehnice, artistice nu doar țării, dar și (de ce nu contra cost?, i-aș întreba pe viitorii membri ai Parlamentului României) lumii întregi.
Regândim Agricultura, pentru a fi la fel de performantă ca Industria Auto (nu trebuie să ostoim în a lăuda pe Marele Cavaler al Industriei Constantin Stroe și pe cei din jurul său pentru cei 5% din PIB pe care îi aduce României) sau ca Industria IT (Cluj-Napoca, cei 20.000 de programiști din Nordul Capitalei, Timișoara, Iași sunt puncte de referință de cel mai înalt nivel).
Ne apucăm din nou de refacerea Carpaților, după modelul propus de montanologul Radu Rey și – de ce nu? – interzicând pentru un deceniu tăierea oricărui arbore din pădurile țării. Și, desigur, găsind căile pentru ca politicienii și mass media (a patra putere în stat, cu tendința evidentă de a le devansa pe celelalte trei!) să funcționeze respectând legile și bunul simț.
Schimb tonul: nu simțiți totuși, fraților din arealul mioritic, că se răspândește în lume molima civilizației galactice odată cu creșterea creierului colectiv? Că aventura plecării spre planeta Marte nu mai este doar o poveste SF? Că puterea clasei inginerești devine atotstăpânitoare prin gadget-urile și tehnologiile pe care ni le oferă, preluate, acestea, din mințile creatorilor de știință și tehnică? Chiar nu se observă că problema foametei e în mare parte depășită? Că singura temere pe care trebuie să o avem este ca plutoanele lui Moș Teacă de pe întreaga planetă să nu fie stârnite de politicianismul rămas încă în secolul al XX-lea, Veacul Ororilor?
De aceea să fim atenți ca orologiul planetar de pe www.worldometers.info să respecte întotdeauna prioritățile bugetului planetar: cea mai mare cheltuială să se facă pentru Sănătate, aproape tot pe-atât pentru Educație, din ce în ce mai puțin pentru acțiuni militare – și fie ca novicele în politică Donald Trump să reușească să-l convingă pe belicosul Vladimir Putin că în cursa înarmărilor trebuie pusă o barieră, dacă vrem ca 7,5 miliarde de pământeni să aibă pe Pământ o viață decentă.
În altă ordine de idei, prietenul meu Tudor Gheorghe susține, ca de obicei în decembrie, un spectacol pe care-l intitulează „Degeaba”, plângând morții de la Revoluția din Decembrie ’89 și neîmplinirile ce i-au urmat. Ca unul care, la fel ca neobositul trubadur oltean, am ieșit în acele zile la bătălie cu mâinile goale, dar cu sufletul în palmă, mă simt îndreptățit să-i răspund: „Nu, Tudore, nu a fost degeaba, cel puțin pentru că porțile țării nu mai sunt ferecate nici pentru cultură, nici pentru libera circulație în lume a fraților, prietenilor, colegilor noștri; sacrificiul merita făcut, riscul trebuia asumat”.
Aici mai trebuie, Tudore, să adaug ceva, ceva ce ține de transformarea calității oamenilor din jurul nostru. Am predat matematica la Beloț, Romanești, sate din Dolj, la licee din orașul Craiova, la Lycée Omar Ib Abdelaziz din Oujda – Maroc. Am fost translator tehnic la ONT și Combinatul Chimic Ișalnița, jurnalist la revista pe care o ai acum în față, la Radio Televiziunea Română, președinte al Federației Române de Scrimă, consilier prezidențial, ministru într-unul dintre guvernele post-revoluționare și înalt funcționar UNESCO – dar probabil că acum, tocmai urmare a profesionalizării prin care trece țara, mă aflu în mijlocul celei mai performante echipe pe care am avut‑o vreodată.
Îți doresc să ai viața lungă și la fel de plină pe care o meriți, îți doresc să ne mai emoționezi încă vreo douăzeci de ani cu spectacolele tale, chiar cu „Degeaba”, dacă asta ți-e voia, dar eu cu această echipă de profesioniști din jurul meu am dovada fermă că nu a fost degeaba. Că tu însuți, că eu și colegii mei suntem unele dintre multele dovezi.
Revin în finalul „manifestului” meu de sfârșit de an la emisiunea de pe TV5 France, pe care, inspirat, realizatorul o încheie cu „What a wonderfull world”, hit-ul lui Louis Amstrong. Lumea nu era chiar toată minunată pe vremea când cântărețul afro-american o cânta. Dar el i-a atras în bătălii sociale și politice pe Martin Luther King, Paul Robeson și alte milioane de intelectuali, cu rezultatul că, peste decenii, la Casa Albă a ajuns luminatul Barack Obama. Va fi și pe mai departe, o lume minunată – dacă noi găsim calea.
La mulți ani, Homo sapiens!
