Atlantykron in gloriam s-ar putea numi tabăra de știință din această vară de pe celebra insuliță dunăreană – o nouă reușită a „elevului” și prietenului meu Sorin Repanovici și a echipei sale, realizatori ai celui de al XXVII-lea episod din ceea ce am putea numi „tendința școlii și a școlarilor de a evada din temnița clasei”.

Și, deși Sorin nu era total mulțumit de ceea ce tabăra oferise celor peste 450 de „studenți” antrenați într-un fel de stabulație liberă la cursuri și ateliere care de care mai interesante (vezi Cercul de Radioamatorism al prietenului Mihai Stanca – de uluitor succes chiar și în ochii președintelui Federației Europene de Radioamatorism, sosit incognito pe insulă! – sau conferințele zilnice duble, matineu și seara, ale fizicianului Cristian Presură, cercetător „galonat” la firma olandeză Philips), eu cred că putem spune că demonstrația e făcută: școala românească se poate schimba din temelii cu condiția ca instituțiile prea „vâscoase” ale inertului minister de specialitate să accepte smulgerea din lanțurile Legii Entropiei.

Scriu aceste rânduri în ziua de 12 septembrie, zi de început a anului de învățământ 2016-2017, când îmi închipui un puhoi de 300.000 de dascăli grăbindu-se fremătând spre școlile lor – și o fac încărcat de speranță după vizita pe care am făcut-o de curând, într-o altă școală de vară, cunoscuta tabără „Cangurul”, la care cu folos trudește echipa de dascăli a foarte stimatului profesor Boris Singer.

Este a treia oară când vorbesc despre viitor matematicienilor în devenire strânși în urma deja faimosului concurs (planetar! – chiar nu înțeleg de ce MECSI l-a surghiunit înafara școlii!) și am fost bucuros să observ, ca de fiecare dată, uniunea, frăția care se leagă între profesorii și elevii talentați strânși laolaltă în numele aceleiași pasiuni. Locul de desfășurare – Centrul Turistic Arefu din județul Argeș, ca și cel din anii trecuți, Straja, județul Hunedoara – mi-a dezvăluit însă mai mult decât înfrățirea întru Matematică a micilor sapienși mioritici, și asta pentru că am constatat că de-a lungul văii Argeșului, pe drumul spre barajul de la Vidraru, localnicii au construit zeci de pensiuni pe care – element de teribilă importanță! – ONG-uri cu adevărat interesate de educație le-au luat în vremelnică stăpânire pentru tabere de vară de cele mai diverse tematici (Matematică-Fizică, Aventură, Istorie medievală, Viața în aer liber, Nutriție, Formarea caracterului! etc., etc.). Iar asta, stimați membri ai Partidului Părinților, am aflat că se întâmplă în mai toată țara!

Concluzie: Eliberând copiii din prea îndelungata și stearpa vacanță de vară (elevii români au cele mai lungi vacanțe din Europa, profesorii lor, deopotrivă) și plasându-i în funcție de interese și înclinații în locuri organizate, sigure, cât mai mult în aer liber și în contact cu dascăli inimoși, părintele este dispus să plătească pentru zilele relaxate de muncă și distracție ale copilului său. Semnalul pe care de 27 de ani Academia de Vară Atlantykron îl dă școlii-dintre-zidurile-clasei este deci luat în seamă, pentru că, mame, tați, bunici, este o nevoie socială aceea de a construi pentru orice român educația de-a lungul întregii vieții și de-a latul întregului câmp de cunoaștere al lui Sapiens!

Amintind de o altă remarcabilă școală de vară, organizată de Fundația „Origini” (echipa profesorului Ștefan Davidescu) în tabăra de la Poiana Pinului, sar acum la altceva, dar tot în câmpul de bătălie pentru democratizarea culturii și învățării. Pregătind Sci+Fi Fest 2016, festivalul de știință și imaginație care va avea loc la Biblioteca Națională din București în 30 septembrie și 1 octombrie, echipa S&T s-a întâlnit cu unul dintre personajele absolut speciale ale Bucureștiului, năstrușnica regizoare Alice Barb.

Doamna Barb ne-a surprins cu soluțiile Domniei Sale – le veți vedea și vă veți bucura de ele cei care veți veni la festival – dar eu vreau să vă spun acum că în 30 august, cu ocazia sărbătoririi „Zilei Limbii Române”, prietena Alice Barb a organizat la splendida Casă a Artelor din Sectorul 3 al Capitalei o „zi a cărții de Știință” (S&T a fost bineînțeles la butoane) și o „zi a cărții de Istorie” la care ne-a făcut plăcere să remarcăm prezența elevilor Clubului de Știință de la liceul bucureștean „Alexandru Rosettii”, al cărui director, profesorul Dan Ciupercă este și colaborator al revistei noastre (ca să înțelegem cu toții cum merg lucrurile în giganticul Minister al Învățământului, aflați că profesorul despre care vă vorbesc a fost recent înlocuit din funcție cu favoritul cine știe cărei „persoane importante”…)

În drumul spre tabăra „Cangurul” de la Arefu am trecut pe lângă o localitate care nu are încă însemnătate specială pe harta României, dar care s-ar putea în viitor să aibă la intrare o inscripție de genul „În această localitate s-a născut Academicianul Gheorghe Păun, creatorul Teoriei Membranelor”. Vechi coechipier al revistei noastre (lecțiile – articole despre matematică ale Domniei Sale au bucurat cititorii din anii `80), matematicianul Gheorghe Păun este și redactorul-șef al unei reviste pe care noi o lăudăm, pe bună dreptate, aproape număr de număr, foarte stimabila „Curtea de la Argeș”.

Numărul pe luna august prezintă patru recenzii consistente, completate cu texte din lucrările respective, cărți de mare importanță pentru publicul nostru: „Patru dintre metodele TRANSCEND” (Johan Galtung, inventatorul „educației pentru cultura păcii”), „Civilizația analfabetismului” (Mihai Nadin, acum profesor la University of Texas, discipol al regretatului Solomon Marcus), „Pe trecerea timpului” (Emil Hurezeanu, excelent observator al lumii contemporane, comunicator de rasă) și „Cumpăna României” (Călin Georgescu, demnitar în cadrul Clubului de la Roma).

Toate cele patru lucrări sunt demne să se afle în biblioteca oricărei instituții românești, atrag însă atenția asupra ultimei menționate, un fel de manifest naționalist inteligent și logic, în canoanele Clubului de la Roma („Limitele creșterii”, vă amintiți?). Sociologul-economist Călin Georgescu critică globalizarea galopantă, ireversibilă, dar haotică, ignorând nevoile de regionalizare și subsidiaritate (dreptul de a lua decizii la nivel local) ale lumii în care trăim, critică și asaltul corporațiilor asupra statului-națiune (cea mai mare invenție a Istoriei, și după părerea mea), dar apreciază că România are puterea să facă saltul, folosind comunicarea (avansată la noi, IT-ul românesc fiind realmente performant) și îmbunătățind școala, educația.

Toate aplauzele pentru zbaterea extra-matematică a academicianului din Cicănești, cel cu picioarele bine înfipte în pământul Argeșului (apud Solomon Marcus), căruia îi mărturisesc că am plagiat prietenește jumătate din titlul articolului meu din splendida plachetă publicată de Horia Bădescu în „Curtea de la Argeș” – cartea, haina scrisului, ce imagine! – cealaltă jumătate de titlu (YPOIP) este apelativul stației radioamatorilor români de pe Atlantykron… și dați-mi voie acum să-mi laud colegii, toți, absolut toți participanți la întâlnirile de „evanghelizare întru știință”, cum îi place lui Marc Ulieriu să spună, de reală democratizare a culturii, căci asta este, la urma urmei, îndeletnicirea noastră de căpătâi.

Cireașa de pe tort se anunță a fi, cred eu, nu doar acest sfârșit de septembrie, când nădăjduiesc că peste o mie de elevi din școlile României să vină la Festivalul nostru (vizitând, cu această ocazie, Capitala țării) ci, mai ales, ziua de 18 septembrie când, urmare a popularității de care ne bucurăm, „trupa” S&T va trebui să atingă ubicuitatea, împărțindu-se între Oradea (Ziua Astronomiei, unde îl vom însoți, unii dintre noi, pe marele nostru prieten, cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu), Tecuci (festivalul Fereastră către știință, organizată de unul dintre câștigătorii concursului de comunicatori de știință FameLab organizat de British Council) și Chișinău (unde prof. univ. Valeiu Dogaru va fi amfitrion al „Zilelor Culturii Cucuteni”). Sper să nu fi omis ceva – ba da, în 26 septembrie vom face vizita anuală la una dintre cele mai bine organizate biblioteci din țară, cea din Adjud, condusă de profesoara Tatiana Valea.

Închei invitându-vă să însoțim cu un ropot de aplauze finalul J.O. de la Rio, această adevărată „olimpiadă a săracilor”, o demonstrație că mariajul dintre Lumea a Treia și tehnologiile actuale este o reușită. Iar ca fost scrimer vă invit să le ovaționăm pe fetele de aur ale spadei feminine românești, Ana Maria, cele două Simone și Loredana; ca oltean sunt mândru de faptul că această echipă și-a început drumul spre glorie în sala de scrimă a Craiovei, cu mai bine de 15 ani în urmă – atingând apogeul de mai multe ori, în 2010, 2011 (campioane mondiale) și 2016 (campioane olimpice) și cu contribuția unor olteni care le-au ajutat să-și găsească drumul spre glorie (antrenorul emerit Dan Podeanu, profesorii Mircea Alecu, Dumitru Popescu și Octavian Podeanu, împreună cu care am construit sala de scrimă de la liceul „Petrache Trișcu”, una dintre cele mai moderne din Europa, locul în care a început marșul triumfal al campioanelor olimpice de astăzi. Ad astram per gloriam…

Comentați pe Facebook