1918: S-a născut Bertram Neville Brockhouse, fizician canadian, laureat al Premiului Nobel în 1994 pentru dezvoltarea spectroscopiei neutronilor (d. 2003).
1919: A murit Hermann Emil Fischer, chimist german, laureat al Premiului Nobel în 1902 pentru serviciile extraordinare pe care le-a făcut prin munca sa privind sinteza carbohidraților și purinelor (n. 1852).
1922: S-a născut Leon Max Lederman, fizician american, laureat Nobel în 1988 pentru metoda fasciculului de neutrini și pentru demonstrarea structurii de dublet a leptonilor, prin descoperirea neutrinului miuonic (d. 2018).
2015: Sonda spațială New Horizons, lansată de NASA în 2006, a trecut prin cel mai apropiat punct de planeta pitică Pluto. După o călătorie de 5 miliarde de kilometri, New Horizons a trecut la doar 12.430 km de Pluto, la ora 11,49 GMT. „Întâlnirea” este considerată de specialiști principalul eveniment spațial al anului 2015.
2015: Oamenii de știință de la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva au anunțat descoperirea unei noi particule subatomice numită pentaquark. Existența acestui tip de particulă a fost prezisă din 1964 de fizicienii Murray Gell Mann și George Zweig.


Leave a Reply