Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

Cum să faci ca înțepăturile țânțarilor să devină letale pentru aceștia

Perturbarea unor componente proteice din sângele uman poate determina, în maxim două zile, moartea țânțarilor care se hrănesc cu acesta, anunță o echipă de biochimiști de la Universitatea din Arizona. Experimentele acestora au demonstrat ca peste 90% dintre țânțarii afectați au sucombat în cel mult 48 de ore după ce au înțepat o persoană, fără a mai fi capabili să atace pe altcineva.

Sângele artificial ar putea deveni utilizabil în curând

Cercetătorii Universității din Edinburgh, Scoția, cred că tipul de sânge artificial la care lucrează ar putea fi gata de testare pentru pacienții umani în numai doi sau trei ani. Creat din celule stem divizibile recoltate din măduva osoasă adultă, sângele „fabricat” va avea grupa rară „0 negativ”, utilă pentru 98% dintre persoanele cu necesități în acest sens.

Secvenţele ADN din celulele tumorilor pot ajuta sistemul imunitar să atace...

Potrivit unui studiu efectuat pe şoareci de laborator, al cercetătorilor Şcolii Universitare de Medicină Washington, din St. Louis, publicat în revista Nature, anumite secvenţe ADN din celulele tumorale pot direcţiona sistemul imunitar spre distrugerea celulelor canceroase.

Bio-Retina le redă orbilor vederea prin imagini cu o rezoluție de...

În sfârșit, după numeroase teorii, experimente și teste pe coabai, implanturile cu ochi bionici devin realitate. Astfel de implanturi pot reda vederea pacienților complet orbi – aceasta, totuși, numai dacă handicapul este cauzat de o afecțiune a retinei ca, de exemplu, degenerarea maculară (de care suferă milioane de vârstnici), retinopatia diabetică, sau alte boli oculare degenerative.

Un simplu test de sânge pentru monitorizarea tratamentului anticancer

Un test al ADN-ului celulelor tumorale distruse în urma tratamentului, care este purtat în sângele pacienților, ar putea deveni un standard pentru verificarea eficienței terapiei în cazul cancerului la sân, și nu numai.

IFIN-HH: FIZICA ȘI SĂNĂTATEA POPULAȚIEI

ifin-hh-eli-np-laser-magurele---stiinta-tehnica-11
La IFIN-HH - Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară, a fost construit și comisionat recent Centrul de Cercetare pentru Radiofarmaceutice. El a venit...

Semne rele (2)

Am construit o civilizaţie în care cele mai importante componente depind de ştiinţă şi tehnologie. Dar am făcut astfel încât aproape nimeni nu mai...

Ecosistemul de îngrijire pentru bolile neurodegenerative, ascuns într-o brățară smart

Procarelife
de Daniela Mironov Bănuță Mihai, utilizator senior, 72 ani, suferă de boala Parkinson și alte comorbidități, inclusiv hipertensiune, probleme...

China: terapia genică pentru tratarea surdității

În China, terapia genică a permis copiilor surzi să audă pentru prima dată. Acești copii născuți surzi din cauza unei mutații genetice...

A fost descoperit nou sistem de grupe sangvine

După cinci decenii de mister, cercetătorii au descoperit în sfârșit un nou sistem de grupe sangvine numit MAL, rezolvând enigma unui antigen...