Cercetătorii germani de la Institutul de Medicină și Mediu IUF din Dusseldorf au publicat recent un studiu prin care arată că există o corelație strânsă între apariția punctelor negre pe pielea de pe față și poluarea cauzată de traficul auto. Cele mai mari schimbări au fost observate pe obrajii femeilor asiatice trecute de vârsta de 50 de ani.Până acum, numeroase studii medicale au arătat că particulele și emisiile de NO2, rezultate din arderea carburanților în motoarele mașinilor, pot afecta grav și foarte grav aparatul respirator, mergând până la producerea cancerului pulmonar. Acum, însă, profesorul Jean Krutmann afirmă că este, practic, pentru prima dată când se face un studiu privind efectele emisiilor de NO2 asupra pielii.Concluziile au rezultat din analizarea a două studii diferiteMai întâi, e vorba de SALIA (studiul despre influența poluării aerului asupra plămânilor, inflamațiilor și îmbătrânirii), realizat pe un număr de 806 persoane caucaziene din Germania: femei cu o vârstă medie de 73,5 ani (între 67 și 80 de ani), 20% dintre ele foste fumătoare, care petreceau în medie 2,6 ore afară.Al doilea studiu a avut ca grup țintă 743 de femei din zona Taizhou, China. Media de vârstă a acestora era mai scăzută, de 59 de ani, dar și limita inferioară a vârstei era mai joasă, plecând de la 28 de ani. 20% dintre femei aveau un istoric de fumătoare, iar expunerea la lumina soarelui era în medie de 3,5 ore zilnic.O diferență importantă între cele două grupuri ține de utilizarea cosmeticelor protective: femeile din Germania utilizau în proporție de 61% astfel de produse, în timp ce numai 4,2% dintre femeile din China apelau la cosmetice. În același timp, nivelul mediu al emisiilor de NO2 era mai mare în Germania decât în China (28,8 µg/m3 față de 24,1 µg/m3 în Taizhou).
Acasă PĂMÂNT Ecologie și poluare Poluarea mașinilor este responsabilă de apariția punctelor negre pe față