Siemens și Primăria Municipiului Alba Iulia au prezentat pe 13 iulie concluziile cercetării „Smart Cities Research”. Implementarea tehnologiilor prezentate în studiu ar putea genera, cumulat pe o perioadă de 35 de ani, beneficii directe și indirecte de 532 mil. euro pentru oraș.
Studiul „Smart Cities Research”, realizat de Siemens, a fost inițiat anul trecut și a inclus orașul Alba Iulia, alături de Aberdeen și Londra din Marea Britanie, Bruxelles (Belgia) și cartierul Kartal (Turcia). În cazul Alba Iulia, cercetarea a analizat trei domenii prioritare: conectivitate, transporturi și energie, trasând direcțiile de investiții, estimând costurile și beneficiile și creionând următorii pași pentru oraș.
„Prezentul ne oferă oportunitatea de a construi orașele pe care ni le dorim, cu ajutorul tehnologiilor actuale. Prin includerea orașului Alba Iulia în studiul global «Smart Cities Research» ne-am propus să demonstrăm potențialul concret al unui oraș din România de a se transforma într-un oraș al viitorului, cu o structură urbană conectată, deschisă, prietenoasă cu mediul și cu un consum redus de resurse. Tehnologiile inteligente pot fluidiza traficul și scădea numărul accidentelor, pot eficientiza consumul energetic sau oferi flexibilitate producătorilor industriali. Astfel, ele fac viața mai ușoară pentru fiecare dintre noi””, a declarat George Cătălin Costache, CEO al Siemens România.
„Știm că până acum Alba Iulia a fost asociată aproape exclusiv cu istoria și succesul proiectelor europene. Sigur, nu e în obișnuința noastră să contemplăm reușitele, ignorând provocările. Toate întâlnirile de până acum dintre Alba Iulia și Siemens au însemnat inițiativă și interes, pe de o parte, receptivitate și susținere, pe altă parte. Suntem tot mai aproape de a intra la nivelul următor, în liga orașelor istorice smart-tehnologizate, cu toate că termenii pot părea contradictorii. Acest studiu e despre cifre exacte, despre ceea ce se poate și se va face pentru a le fi mai bine tuturor celor care trăiesc în Alba Iulia sau ne vizitează orașul. Eu, însă, cred că nu poți acționa precis, cu rezultate și total fără ca cineva cu atâta experiență în spate să-ți spună ce se poate și cum se poate. Alba Iulia anexează o nouă premieră la nivel de țară, având alături orașe ca Londra: un studiu complet, practic, oglinda viitorului și a generațiilor viitoare.”, a declarat Mircea Hava, Primarul Municipiului Alba Iulia.
Conform cercetării realizate de Siemens, pentru a implementa tehnologiile inteligente identificate în cele trei domenii analizate, orașul Alba Iulia ar trebui să investească 227 mil. euro, iar valoarea beneficiilor, inclusiv a celor indirecte, s-ar ridica la 532 mil. euro, cumulat pe o perioadă de 35 de ani.
Cercetarea identifică digitalizarea drept oportunitatea pentru Alba Iulia de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor și a crește atractivitatea orașului pentru turiști, oferindu-le acestora din urmă o mobilitate crescută în regiune. Principalele rezultate ale studiului sunt prezentate mai jos:
Conectivitate.
Tehnologiile analizate în studiu sunt orientate către îmbunătățirea experienței turistice, a creșterii numărului de vizite și a sumelor cheltuite de turiști pe perioada șederii în Alba-Iulia și includ: o platformă turistică integrată, WiFi gratuit extins, serviciu de închiriere biciclete electrice, beacon-i de geolocație și realitate augmentată și posibilitatea obținerii de bilete online pentru transportul în comun.
Prin integrarea informațiilor de cazare, a celor de transport și a detaliilor legate de evenimente în aplicația turistică a orașului, Alba Iulia poate îmbunătăți experiența turiștilor și oferi în același timp promovare unui număr mai mare de afaceri locale, crescând astfel și sumele cheltuite de către vizitatori. În egală măsură, o soluție integrată de bilete online poate, prin legitimații de călătorie contactless, să facă viața turiștilor mai ușoară.
Dintre tehnologiile analizate la acest capitol, cea mai rapidă amortizare este preconizată pentru extinderea acoperirii cu WiFi gratuit și închirierea de biciclete electrice. O tendință în marile orașe europene, bicicletele electrice sunt foarte utilizate de turiști, crescând gradul de mobilitate. Acestea pot fi dotate cu ecrane tactile ce oferă informații despre obiective turistice, restaurante sau chiar hărți ale orașelor. O astfel de soluție există în Copenhaga.
Transporturi.
Una dintre tehnologiile propuse de studiu este reprezentată de senzorii operaționali, ce permit colectarea informațiilor din infrastructura de transporturi, ajutând la crearea unui inventar al activelor și condiției în care acestea se află. Sistemul este mai eficient decât varianta colectării manuale a datelor și aduce beneficii indirecte, cum sunt reducerea accidentelor sau scăderea numărului de drumuri închise.
Planificarea în timp real a călătoriilor și sistemele de parcare inteligente sunt de asemenea tehnologii cu impact pozitiv asupra mobilității turiștilor și locuitorilor orașului. Potrivit studiului Siemens, printr-un sistem de senzori care ar înregistra locurile de parcare disponibile și apoi ar distribui informația utilizatorilor pe sistemele GPS sau direct pe telefoane printr-o aplicație, s-ar reduce ambuteiajele, iar șoferii ar economisi, anual, 44.000 de ore petrecute în trafic, adică echivalentul a 860.000 euro.
Energie.
Alba Iulia și-a asumat reducerea emisiilor de CO2 cu 20% până în 2020, iar tehnologiile inteligente sunt o componentă esențială pentru atingerea acestui scop.
Investiția într-un sistem inteligent de control al iluminatului stradal, este potrivit studiului, cea mai avantajoasă din perspectiva randamentului pe termen scurt. Cercetarea arată că un program de iluminat inteligent ar putea genera economii la electricitate de 14GWh, bazat pe o reducere de 73% a consumului de energie pentru iluminat. Această economie este echivalentul cererii de energie a 5.000 de locuitori, anual.
În plus, pe termen lung, investițiile în rețele electrice inteligente ar genera beneficii de peste 300 mil. euro. Tehnologiile de integrare a energiei regenerabile în rețea sau utilizarea contoarelor inteligente se numără printre sistemele ce aduc beneficii importante.