70 este un număr cu semnificații interesante în multe domenii. În știință, este numărul atomic al iterbiului, o lantanidă, iar în astronomie, obiectul Messier M70 este un cluster globular cu magnitudinea 9,0 din constelația Săgetător.
În tradiția evreiască, șaptezeci de suflete s-au coborât în Egipt pentru a începe exilul egiptean al evreilor, în tradiția creștină Isus îi spune lui Petru să ierte oamenii de șaptezeci de ori câte șapte, iar în cea islamică, numărul 70 este cel mai adesea o hiperbolă pentru o cantitate infinită.
În numerologie, exprimă sensibilitate, înțelepciune, analiză, spiritualitate și introspecție. Oamenii care rezonează cu acest număr tind să analizeze problemele și să găsească soluții. Ei se bucură atât de activități literare, cât și de activități științifice.
Dumitru-Dorin Prunariu a împlinit 70 de ani.
Interviu în exclusivitate de Cristian Român și Adrian Bănuță
– Ce înseamnă 70 de ani pentru Dumitru-Dorin Prunariu?
– Încă nu știu. Mi se pare un număr confuz. Mă uit în cartea de identitate și nu știu ce să cred. Unii îmi spun că activitatea pe care o desfășor eu acum, ca volum și impact, nu sunt în stare să o realizeze unii cu 15-20 de ani mai tineri decât mine. Alții mă întreabă de ce mai muncesc dacă am ieșit oficial la pensie și de ce nu mă odihnesc cu o undiță în mână pe malul unui lac? Probabil că unii care nu mai au ce realiza în viață profesională așa procedează. Eu mai am multe de realizat, am planuri profesionale pentru încă mulți ani înainte și nu am timp să ruginesc, așa că ung toate rotițele posibile și merg înainte. Fac parte din organizații internaționale în care mă ocup de probleme de viitor: asteroizi, explorarea Lunii, reglementări în domeniu și cooperare etc.
În viața privată, constat cât de repede zboară anii pe lângă mine și familia mea, îmi fac griji pentru copii, nepoți, îi mai ajut când au nevoie și pot, îmi mai cârpesc organismul pe ici pe colo când apar probleme și până acum am reușit cu bine să fac asta. Deja mă gândesc că mâine-poimâine ajung la vârsta de 80 de ani și încă nu mă văd inactiv nici atunci, apoi, dacă nu se întâmplă vreo catastrofă planetară, sper să ajung și la 90, după care, vreau-nu vreau, o să ajung să nu prea mai fac umbră pe Pământ. Calculele acestea reci au la baza moșteniri genetice, dar… poate că până atunci se va putea și mai mult. Până atunci însă mai zburd, atât profesional, cât și privat.
– Care a fost cea mai mare bucurie și cea mai mare dezamăgire, după întoarcerea din spațiu?
– Au trecut deja atâția ani, încât nu mai are nicio semnificație ce s-a petrecut atunci referitor la bucurii și dezamăgiri. O dezamăgire importantă a fost generată de faptul că, la cel mai înalt nivel, după revenirea din cosmos am fost tratat cu mult dezinteres. Cei care au prins epoca Ceaușescu pot înțelege mult mai bine cum mergeau treburile. Nivelul mediu mă trata suficient de bine, dar era limitat de faptul că nu aveau ordin de la „Tovarășul“ ce să facă raportat la mine, iar dacă făceau ceva fără ordin, le era frică să nu fie criticați. „Tovarășul“ dădea ordine ca urmare a unor propuneri care ar fi trebuit să-i vină de jos în sus, iar propuneri nu îi veniseră, pentru că cei care trebuiau să le facă se temeau ca propunerile să nu fie respinse și să cadă ei prost. Și astfel, după zborul cosmic unic pentru România, am alergat jumătate de an până să-mi găsesc o locuință adecvată, nu am primit nicio recompensă materială care să îmi asigure instalarea cu familia în București și am rezolvat acest lucru cu împrumuturi de la familie și prieteni.
Bucuriile au fost generate de faptul că oamenii obișnuiți m-au întâmpinat întotdeauna ca pe un erou al României și m-au tratat ca atare întotdeauna. Ei au fost mai importanți pentru mine decât oficialitățile. Generațiile actuale știu într-o foarte mică măsură ceva despre programul cosmic al României, despre istoriași perspectivele lui, despre faptul că România are de peste 40 de ani un cosmonaut propriu care a lucrat mai bine de o săptămână la bordul unui laborator spațial care zbura cu 28000 km/h la 350 km altitudine pe o orbită circumterestră, că acest cosmonaut este al 103-lea din lume. Am întâlnit oficiali educați în ultimele decenii care nu știau nimic despre astfel de lucruri sau despre mine. Nu li s-a spus nimic la școală sau la instituțiile pe care le-au absolvit despre astfel de realizări ale României, iar cultura generală se evaluează după alte criterii azi. Aceasta este o dezamăgire a mea în perioada actuală.
– Se bârfește că mai sunt 16 români înscriși la ESA pentru a deveni astronauți. V-a contactat vreunul dintre temerari să vă ceară sfaturi?
– În faza actuală, sunt aproape sigur că nu a mai rămas niciun român în competiție pentru a deveni astronaut. Românii înscriși inițial în competiție reprezentau 2% din totalul europenilor care s-au înscris la ESA pentru a deveni astronauți. În august, după toate testele medicale, au rămas în competiție mai puțin de 50 de candidați din 17 țări membre ale ESA. În final, probabil vor fi selecționați 6 candidați. Inițial, cei 12580 de candidați au fost filtrați după CV și după un punctaj la un chestionar pe care l-au completat, astfel încât, într-o prima fază, să rămână 1500 de candidați.
Această selecție încrucișată a făcut ca mulți cu CV-uri foarte bune, dar nu foarte inspirați în răspunsurile din chestionar, să pice. Având în vedere că cei sub 50 rămăși în competiție sunt cei mai buni dintre cei mai buni, selecția finală va avea și o puternică încărcătură politică, în sensul că se va ține seama de activitatea și de contribuția la programele ESA ale statelor participante la selecție.
Părerea mea este că, în mod sigur, va exista măcar un candidat și din Europa Centrală și de Est, altfel nu ar fi… „politically correct“. Noi putem „mulțumi“ guvernului României că, după mulți ani de activitate intensă în cadrul ESA, de accesare pentru România a unor proiecte importante care au adus dezvoltare științifică și tehnologică, s-a ajuns ca, de mai mulți ani, să nu se mai achite contribuția noastră la această instituție internațională interguvernamentală și să ne scoatem singuri din competiția care favorizează atât de mult dezvoltarea oricărei țări membre.
– Cine credeți că va trimite primii oameni pe Marte: Musk, NASA, China, India?
– Sunt 99% convins că acest lucru va fi realizat în premieră de SUA. Că acest lucru va fi realizat de NASA sau de compania SpaceX a lui Elon Musk va conta mai puțin, întrucât SpaceX are contracte pe termen lung cu NASA privind zborurile cosmice pilotate, iar acolo unde este vorba de interesele și imaginea SUA în lume, toate instituțiile SUA publice sau private își dau mâna.
SUA investesc mai mult decât orice altă națiune în domeniul cosmic, iar acest lucru se reflectă în realizările lor. China vine puternic din urmă, dar e departe de a egala SUA, iar India se pregătește să efectueze în câțiva ani un prim zbor cosmic pilotat. Până la Lună sau Marte cu oameni la bord drumul este încă foarte lung.
-Turismul spațial va banaliza prezența omului în spațiu?
–Turismul spațial este un business în plină dezvoltare, a dus deja echipaje întregi private în cosmos, deocamdată fiind utilizate prin contract facilitățile stațiilor spațiale guvernamentale (în trecut MIR, acum ISS), dar plasarea pe orbită a unor stații spațiale private este deja în curs de realizare, ele fiind destinate atât pentru activități științifice, cât și pentru divertisment.
Turismul spațial este pentru oameni bogați, care își permit să plătească zeci de milioane de dolari pentru o călătorie în cosmos. Există deja firme care aruncă turiști până la limita cosmosului (Virgin Galactic, Blue Origin)și îi aduc înapoi pentru prețuri „rezonabile“, există altele care îi duc în cosmos pentru perioade mai scurte sau mai lungi (SpaceX, deocamdată) și îi taxează cu mult mai mult.
Ca idee de costuri la nivelul actual, un loc pe o nava cosmică pentru a ajunge în cosmos și înapoi costă cam 75 de milioane de dolari, incluzând toate cheltuielile aferente lansării, iar pe orbită se consideră că zilnic un cosmonaut consumă cam 5 kg de produse (hrană, apă, oxigen, echipamente etc.), fiecare kg costând cam 80000 de dolari. Deci costul unui om care stă în cosmos la bordul ISS 10 zile se ridică la 5x80000x10=4 milioane de dolari. Desigur, cu lansarea și utilizarea stațiilor spațiale private, costurile vor fi optimizate și pachetele oferite vor ajunge să fie competitiveși căutate, dar tot vor rămâne apanajul unor milionari. Oricum, turismul cosmic reprezintă, cum spuneam, un business în plină dezvoltare.
— Cum a început relația cu Brian May?
— Brian May este cunoscut ca unul dintre cei mai buni chitariști din lumeși membru al formației Queen. Mai puținiștiu că Brian May este la bază astrofizician și are și un doctorat în domeniu. Pe această linie, a fost unul dintre cei patru fondatori ai unui eveniment global, „Asteroid Day“, pe care eu l-am promovat la nivel ONU, obținându-se astfel o rezoluție a Adunării Generale a ONU care recunoaște Ziua Internațională a Asteroidului pe 30 iunie în fiecare an.
Ca urmare, am primit o diplomă specială, semnată și de Brian May, care mă consacră drept „Primul ambasador oficial al Asteroid Day“, iar Uniunea Astronomică Internațională a dat numele meu unui asteroid.
L-am cunoscut pe Brian May printr-un prieten comun, ne-am văzut de două ori în România când a venit și a concertat, am discutat despre activități comune. Aceasta este relația cu Brian May. Ne apreciem și ne respectăm reciproc pentru ce a realizat fiecare în carieră și pentru ce am reușit să promovăm împreună.
— Ne putem apăra cu adevărat de impactul cu asteroizii? Deciziile de până acum au fost politice sau științifice? Ce ar fi trebuit să se întâmple până acum și nu s-a întâmplat?
— Aici este prematur să vorbim de decizii politice. Activitatea de detectare a asteroizilor cu potențial de impact cu Terra este în plină desfășurare, având la bază multă știință și tehnologie. Teoria despre tehnologiile de deviere a orbitelor asteroizilor periculoși pentru a evita impactul cu ei este pusă la punct, iar acum se efectuează misiuni spațiale pentru a testa aceste teorii și a perfecționa tehnologiile aferente.
Misiunea DART, care este în desfășurare, testează la scară mică astfel de tehnologii. Vor mai trece câteva decenii până când vom putea, la modul real, devia un asteroid care ar reprezenta un pericol real pentru Pământ. Devierea va fi realizată cu o oarecare aproximație și cu o eficiență care va putea să fie nu foarte ridicată. Atunci va interveni factorul politic. Dacă un asteroid mare se va îndrepta, să spunem, spre Europa, iar devierea ar putea să nu fie completă, putând în final atinge totuși Pământul, spre ce parte îl vom devia? Spre est sau spre vest? Cine va decide? Va genera acest lucru un conflict internațional? Nu știm încă. Aici va interveni politica internațională sau politica de forță a unor puteri.
— Ce părere aveți despre ARCA SPACE? Mai nou, își propun să mineze asteroizi…
— Nu vreau să comentez. Până acum, au realizat doar baloane de săpun. Au umplut presa cu materiale impresionante, bine finanțate, au obținut sponsorizări de la firme care au înțeles târziu că aruncă banii pe fereastră, au încercat să atragă Agenția Spațială Română în scandaluri, dar nu au reușit, au obținut anumite contracte pe care nu au fost în stare să le onoreze și în final au reușit să facă doar show publicistic și nimic concret.
