8 / 2015

0
(0)

În prima ediție a revistei noastre pe acest an, îmi permit, în acest spațiu, să fac o compilație a celor mai importante descoperiri și întâmplări științifice pe care le așteptăm în 2015. În plus, Sunt convins că știința, la fel ca și viața, este imprevizibil de frumoasă: pregătiți-vă, așadar, să fiți luați pe nepregătite cu o serie de invenții și inovații care vă vor da traiul peste cap. Într-un sens bun. Sper.

1. Rachetele reutilizabile ale SpaceX vor schimba viitorul călătoriilor spaţiale. Prima treaptă a unei rachete nu a mai fost recuperată sau refolosită până acum, însă ambițiosul Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, intenţionează să schimbe acest lucru în 2015. Musk a anunţat că anul acesta vor avea loc mai multe teste pentru recuperarea cu succes a rachetelor folosite pentru propulsia în spaţiu. S&T îi urmărește cariera cu sporit interes!

2. Prima versiune a lui C-3PO este lansată pe piaţă în februarie. Până în luna decembrie, când C-3PO se va întoarce pe marile ecrane în viitorul film Star Wars, ne vom fi obișnuit deja cu un robot umanoid, produs de compania franceză Aldebaran Robotics, comparabil cu simpaticul personaj. Pepper se remarcă cu „motorul emoţional” performant care foloseşte inteligenţa artificială pentru depistarea dispoziţiei oamenilor şi este capabil să înveţe din greșeli și experienţe anterioare. Robotul vorbeşte fluent japoneza, engleza, spaniola şi franceza. Și face clătite!

3. Există un univers invizibil care îl oglindeşte pe cel cunoscut. Faimosul accelerator de particule LHC va fi repornit în luna martie, după o pauză de doi ani, şi va opera cu o putere dublă. Nimeni nu știe ce va descoperi collider-ul, însă casele de pariuri ale științei mizează pe particulele asociate materiei întunecate. Prezenţa sau absenţa unor particule ar putea dovedi sau infirma teoria supersimetriei, care susţine că există o lume paralelă cu a noastră, compusă din particule invizibile care au masă şi corespondent în ceea ce putem vedea.

4. Teoria relativităţii ar putea fi parţial demonstrată… sau infirmată. Dacă fizica funcţionează după cum a gândit Albert Einstein, ar trebui să existe unde gravitaţionale care oscilează în spaţiu şi timp (da, premisele fabulosului film „Interstellar” sunt posibil adevărate – în teorie). Două experimente ce urmează să aibă loc anul acesta ne oferă şansa detectării acestor unde. Sonda spațială LISA Pathfinder va testa, în iulie, o tehnologie pentru observarea în spaţiu a undelor gravitaţionale. Iar pe Pământ va fi pornită o variantă upgradată a unul din cele mai sensibile detectoare de unde gravitaţionale construit vreodată: Advanced LIGO.

5. Vom privi Pluto de foarte aproape şi vom vizita Ceres. Misiunea New Hoizons, lansată în 2006, pe când Pluto își trăia ultimele opt luni ale statutului de planetă în toată regula, va ajunge în cel mai apropiat punct de planeta pitică, după o călătorie îndelungată. Evenimentul va avea loc pe 14 iulie a.c., când ne vom delecta cu imagini ale suprafeţei lui Pluto şi Charon, cel mai mare satelit al său. În aprilie, sonda Dawn va ajunge la Ceres, cel mai mare asteroid din centura ce se întinde între Marte şi Jupiter și va verifica dacă teoria că acest asteroid are gheaţă sub crustă este adevărată au ba.

6. Un nou acord pentru limitarea schimbărilor climatice. În februarie 2015, cu ocazia congresului ONU de la Paris, au fost deja create premisele unui acord internaţional pentru limitarea mai eficientă a emisiilor cu efect de seră, începând din 2020. SUA şi China, statele cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon, au încheiat o înţelegere care ar trebui să facă mai uşoară calea spre un acord.

7. Încep proiecte importante în cercetarea inteligenţei artificiale. În momentul în care vom descoperi echivalentul artificial al inteligenţei umane, lumea nu va mai fi la fel, iar cercetătorii susţin că acest moment este mai aproape decât ne aşteptăm. În Seattle, Institutul Allen pentru Inteligenţă Artificială va lansa unul din cele trei programe-pilot, Semantic Scolar, menit să ajute oamenii de ştiinţă să gestioneze volumul mare de cercetări ştiinţifice publicate în lumea academică. Acesta va produce un nou studiu, revoluționar, referitor la inteligenţa artificială, care urmează să apară la sfârşitul acestui an.

8. Apar instituţii şi proiecte care se ocupă de cercetarea schimbărilor globale. Allen Institute for Cell Science, din Statele Unite, care a costat nu mai puțin de 100 de milioane de dolari, va începe anul acesta cercetările în domeniul acestei pietre de temelie pentru viitorul speciei noastre pe Pământ. În Marea Britanie, va fi deschis National Graphene Institute, unde va fi studiat grafenul, materialul-minune care ar putea schimba totul în privinţa energiei și nu numai. Iar în Franţa, începe construcţia celui mai mare reactor termonuclear, Iter, care va studia fuziunea. Se anunță un an interesant!

P.S. În urma „divorțului” de trustul Adevărul Holding, s-au întâmplat o sumedie de lucruri bune pentru noi. Printre altele, faptul că suntem 100% liberi… și 100% dependenți de voi: cititorii care ne cumpărați. Vă mulțumim! Sediul redacției și adresa de corespondență au ajuns pe strada Maria Rosetti, la numărul 5, tocmai în fosta casă a lui I.L. Caragiale. Extrem de bine-documentata lucrare a prietenului nostru Adrian Nicolae, „Revoluția după Darwin. Pledoarie pentru specia umană”, a văzut – în sfârșit! – lumina tiparului. Chiar acum lucrăm la un nou site și la un proiect online-surpriză. Pe restul le veți descoperi voi, foarte-foarte curând.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here