Profesorii și elevii români din învățământul pre-universitar sunt invitați să participe la o întâlnire virtuală cu astronautul Agenției Spațiale Europene (ESA), Thomas Pesquet, care se află în prezent la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Thomas va intra în legătură video directă cu participanții și va oferi răspunsuri la întrebările adresate de profesori și selectate anterior de organizatori.
Evenimentul este organizat de Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială (ESERO) România și Agenția Spațială Română (ROSA) în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și are loc pe data de 24 ianuarie 2017, în Aula Magna a universității. Profesorii și elevii interesați să participe la eveniment sunt rugați să completeze un formular. Admiterea în sală se face doar pe bază de invitație, locurile fiind rezervate conform listei de participanți.
Evenimentul va începe la ora 13:30 cu prezentări din partea reprezentanților Agenției Spațiale Române (ROSA), ESERO România, Agenției Spațiale Europene (ESA) și Universității de Vest din Timișoara. Singurul cosmonaut român, Dumitru Dorin Prunariu, va susține o prezentare despre rolul pe care îl joacă spațiul în viața noastră cotidiană.
Întâlnirea cu Thomas Pesquet se va desfășura în intervalul 17:45 – 18:05. Legătura se va stabili atât cu România, cât și cu alte două țări participante, Irlanda și Portugalia. Deoarece evenimentul presupune o legătură în direct cu Stația Spațială Internațională, programul poate suferi modificări în funcție de conexiune.
Thomas Pesquet se află la prima sa misiune spațială, denumită Proxima, și are ca obiectiv educațional promovarea conceptului „Spațiul în viața de zi cu zi”.
Evenimentul va fi transmis live pe site-ul ESA, pe site-ul Universității de Vest din Timișoara, la adresa: http://live.uvt.ro/ și pe http://www.esero.ro.
***
Promovarea la nivel național în România a contactului educațional cu Stația Spațială Internațională este în sarcina ESERO România. ESERO (Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială) este un proiect colaborativ între Agenția Spațială Europeană (ESA) și parteneri naționali — în România acesta fiind Agenția Spațială Română (ROSA) — fiind principalul proiect al ESA de sprijinire a educației preuniversitare în Statele Membre ESA. Birourile ESERO promovează competiții ESA la nivel European și sunt principalele puncte de contact pentru profesori și elevi. Proiectul ESERO ridică gradul de conștientizare al tinerei generații asupra programului spațial european și asupra importanței sale pentru societatea și economia modernă.
Agenția Spațială Română (ROSA), este o instituție publică finanțată integral din venituri proprii, funcționȃnd conform Hotărârii Guvernului României nr. 923/20.11.1995 și a actelor ulterioare în sistemul Ministerului Educației și Cercetării Științifice – Autoritatea Națională Pentru Cercetare Științifică și Inovare (A.N.C.S.I.). ROSA dezvoltă Programul Național Spațial și coordonează implementarea acestuia prin proiecte de cercetare și aplicații spațiale, fiind autorizată să înființeze centre de cercetare și dezvoltare. Totodată, Agenția este organizaţia conducătoare a Programului de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare STAR – Tehnologie Spaţială şi Cercetare Avansată (Space Technology and Advanced Research). ROSA reprezintă Guvernul României în programe de cooperare internațională, precum cele cu Agenția Spațială Europeană (ESA) sau Organizația Națiunilor Unite (ONU). Agenția desfășoară și propriile proiecte de cercetare științifică și dezvoltare prin ROSA Research Centre. Din 2004 Agenția este condusă de Președinte, Dr. Fizician Marius-Ioan Piso.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi ştiri din partea Agenţiei Spaţiale Romane, vă rugăm să completaţi acest formular.