Poluarea marină este definită ca prezenţa, în exces, în mediul marin a compuşilor organici şi anorganici (adesea de origine antropogenică), ceea ce conduce la alterarea caracteristicilor ecosistemului. Principala cauză a poluării apelor marine este reprezentată de deversările de ape reziduale rezultate din activitatea domestică şi industrială.
Poluanții organici persistenţi (POPs) sunt substanțe chimice toxice care afectează în mod negativ sănătatea umană și a mediului în întreaga lume. Multe din aceste substanţe au fost utilizate pe scară largă în timpul dezvoltării producției industriale după al doilea război mondial, când mii de substanțe chimice sintetice au fost introduse în circuitul comercial.
Aceste substanțe chimice s-au dovedit benefice în controlul dăunătorilor și al bolilor, în dezvoltarea producției agricole, dar şi în industrie. Pe de altă parte, au avut efecte neprevăzute asupra sănătății umane și a mediului. Deși în România producția și utilizarea acestor substanţe a fost interzisă sau restricţionată încă din anii ’70 – ’80 ai secolului trecut, acești compuși sunt încă prezenți în mediul marin.
Cele mai probabile surse de contaminare sunt fluviul Dunărea și transportul aerian. Deoarece poluanţii organici persistenţi pot fi transportaţi de vânt și apă, majoritatea acestor substanţe afectează populaţia și mediul la distanţă de locul în care sunt utilizate și eliberate. Transportul şi circulaţia poluanţilor organici persistenţi depind de temperatură, ele având tendința de a trece în faza gazoasă la temperatura mediului ambiant.
Prin urmare, aceşti compuşi se pot volatiliza din soluri, vegetaţie şi corpuri de apă în atmosferă şi, datorită rezistenţei lor la reacții de degradare, sunt transportaţi pe distanțe lungi înainte de a se depune din nou. Ciclul de volatilizare și depunere poate fi repetat de mai multe ori: în procesul cunoscut ca „efectul greierului”, aceste substanţe chimice circulă pe întreaga suprafaţă a planetei noastre, evaporându-se în regiunile calde, fiind transportate apoi de vânt cu particulele de praf, se sedimentează în regiunile reci ale Pământului, apoi, din nou se evaporă şi circulă mai departe.
Poluanţii organici persistenţi monitorizaţi la litoralul românesc al Mării Negre sunt compuşi din gama pesticidelor organoclorurate (DDT și metaboliţii săi, insecticidele ciclodiene, heptaclor, lindan, hexaclorbenzen) și bifenililor policloruraţi (PCBs), substanțe chimice care fac obiectul Convenției de la Stockholm (1967). Această convenţie are drept scop să limiteze și în cele din urmă să oprească permanent producția, utilizarea, emisiile şi păstrarea acestor substanțe. Ele fac, de asemenea, obiectul altor convenții și reglementări, cum ar fi Convenţia privind protecția Mării Negre împotriva poluării (1992), Directiva Comisiei Europene 105/2008 privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei, Directiva-Cadru privind Strategia pentru Mediul Marin (2008), ş.a.
POPs prezenţi/ajunşi în mediul marin se acumulează în sedimente, unde pot rămâne perioade îndelungate. Prin interacţii complexe, pot fi imobilizate, resuspendate în apă sau preluate de organismele marine şi trec de la o specie la alta prin intermediul lanțului trofic. Ele persistă perioade lungi de timp în mediul înconjurător şi chiar în situaţia de reducere a aporturilor antropice, rezervele sedimentare acumulate de-a lungul timpului continuă să ameninţe sănătatea ecosistemului marin.
În zona românească a Mării Negre, compușii dominanţi în apă și sedimente sunt HCB, lindan, heptaclor, aldrin, dieldrin, PCB 28, PCB 52, PCB 101. Nivelul lor variază, în general, în apă de la limita de detecție la concentrații de până la 0,12 μg/L, iar în sedimente de la limita de detecție până la 0,027 μg/g sediment. În cazul acestor contaminanţi, concentrațiile depășesc frecvent valorile prag care definesc starea ecologică bună.
Alți compuși investigaţi (endrin, p, p’DDE, p, p’DDD, p, p ’DDT, PCB 118, PCB 138, PCB 153 și PCB 180) au concentrații mult mai mici, care variază în apă între limita de detecție şi concentrații de până la 0,03 μg/L, iar în sedimente între limita de detecție şi 0,007 μg/g sediment.
Un interes deosebit îl reprezintă prezența contaminanților în pește și alte organisme marine destinate consumului uman. Prin contaminanți înțelegem, conform legislaţiei europene, „substanțe periculoase prezente în pește, ca urmare a contaminării mediului, pentru care s-au stabilit limite pentru consumul uman sau a căror prezență în pește este relevantă”.
Analizele efectuate pe mai multe specii de peşte de interes comercial (şprot, stavrid, scrumbrie, lufar, limbă de mare) în perioada 2012 – 2013 au arătat că pesticidele organoclorurate au avut concentraţii mai mici decât nivelurile maxime admisibile în pește și alte fructe de mare stabilite de reglementările naționale (Ordinul 147/2004: ANSVSA – Ordin pentru aprobarea Normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind reziduurile de pesticide din produsele de origine animală și nonanimală și reziduurile de medicamente de uz veterinar în produsele de origine animală).
În ce priveşte suma concentraţiilor de bifenili policloruraţi (PCB28, PCB52, PCB101, PCB138, PCB153 şi PCB 180) aceasta a depăşit ocazional (7% din probe) valoarea maxim admisă (75 ng/g ţesut umed) conform legislaţiei europene (Regulamentul CE nr. 1881/2006 completat de Regulamentul CE nr. 1259/2011 privind nivelurile maxime pentru dioxine, PCB de tipul dioxinei și PCB care nu sunt de tipul dioxinei în produsele alimentare).
Deși există depășiri ale valorilor prag care definesc starea ecologică bună, în ultimii ani se înregistrează o scădere semnificativă a concentraţiilor de lindan, aldrin, heptaclor și DDT în toate componentele ecosistemului. Cu toate acestea, expunerea organismelor la niveluri scăzute de contaminanţi poate fi asociată cu efecte cronice neletale.
Poluanţii organici persistenţi au fost asociaţi cu un impact semnificativ asupra mediului în ce priveşte o varietate mare de specii şi virtual asupra tuturor nivelelor trofice. Mulţi poluanţi organici persistenţi au fost implicaţi într-o diversitate mare de efecte adverse asupra mediului şi sănătăţii umane, inclusiv alterarea reproducerii, tulburări endocrine, reducerea imunităţii şi cancer. În plus, expunerea la poluanţii organici persistenţi a fost corelată cu declinul populaţiei în cazul mai multor mamifere marine.
Dar, ca şi în cazul altor poluanţi ai mediului este dificil de stabilit o afecţiune sau boală care se poate atribui direct unui poluant organic persistent. Efectele adverse asociate cu expunerea cronică la un nivel scăzut de contaminare în mediul înconjurător sunt de interes special, deoarece acestea pot afecta stabilitatea întregului ecosistem.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” – INCDM (care are responsabilitatea științifică a programului național de monitoring fizic, chimic și biologic al mediului marin precum şi responsabilitatea stiintifică națională pentru implementarea Directivei-Cadru privind Strategia Marină) monitorizează permanent gradul de poluare sau contaminare a apelor, sedimentelor şi organismelor marine din sectorul românesc al Mării Negre.
