Duminică, în data de 27 ianuarie, Alexandru Mironov a împlinit 77 de ani (la mulți ani, dom’ profesor!), fiind sărbătorit la București în cadru festiv. În aceeași zi, la 2.000 km depărtare, 70.000 de cetățeni europeni mărșăluiau prin Bruxelles, capitala Uniunii Europene.
Nu sărbătoreau, ci protestau pentru a trage un semnal serios de alarmă privind eșecul politicilor europene în materie de protejare a mediului și ineficiența măsurilor deloc convingătoare pentru a combate poluarea umană care accelerează schimbările climatice.
Are sens un astfel de marș de protest?
Conform statisticilor, 2018 este cel mai dezastruos an de până acum în materie de cataclisme naturale, majoritatea lor covârșitoare fiind demonstrat științific și prin date clare că au la bază schimbările climatice (mă rog, argumentele nu sunt pentru fanii deja celebrei sintagme trump-iene „climate change is a hoax” – cei mai mulți aceiași pentru care Pământul e plat, iar omul nu a călcat de fapt pe Lună…).
Contorizând numărul de decese (mii) și de persoane afectate în 2018 (zeci de milioane), în urma incendiilor forestiere, a furtunilor extrem de violente, a inundațiilor de proporții sau a secetelor prelungite, specialiștii de pe tot mapamondul susțin că asistăm la o accelerare a fenomenelor extreme, care ne afectează modul de viață mai profund și mai repede decât orice estimare de până acum.
Și totuși, economia actuală de consum, bazată pe intensificarea activității industriale poluante și pe exploatarea și mai acerbă a resurselor planetei, își continuă evoluția prea puțin perturbată de temerile crescânde ale unei părți a populației. Iar economiștii lumii susțin că nu e cazul să ne alarmăm, totul e în regulă, the show must go on.
Chiar îi mai crede cineva?
Cu siguranță, nimeni dintre cei 70.000 de oameni care au mărșăluit prin Bruxelles duminică.
Cei mai mulți dintre ei – elevi și studenți. Reacția școlilor și facultăților de unde provin? Nu au voie să absenteze de la cursuri pentru un astfel de marș! Au fost și părinți care au mărșăluit pentru a se asigura că viitorul copiilor nu este periclitat. Au fost numiți, în social media, părinți denaturați pentru că le dau exemplu negativ copiilor prin participarea la proteste…
În fața unei probleme fără precedent, sistemele de conducere, dar și societatea reacționează disociat.
Din păcate, e foarte grav că rămân majoritari cei care neagă evidența (pentru că nu pot accepta consecințele neplăcute ale adevărului), cei care preferă ignoranța (pentru că adevărul doare), cei care se împotrivesc dovezilor (pentru că interesele de moment sunt prioritare în fața sustenabilității pe termen lung).
Spun „din păcate” din cauza unui principiu fundamental al actualei democrații: majoritatea decide. Iar când majoritatea nu înțelege sau e prost informată ori chiar rău-intenționată… toți avem de pierdut. Pentru că natura nu votează, nu negociază, nu manipulează.
Natura funcționează după niște reguli clare, care în curând riscă să devină fatale pentru OM.
De fapt, protestul de la Bruxelles este un strigăt de disperare, către noi înșine, prin care suntem somați să stopăm dezechilibrul și mai acut al balanței ecosistemului planetar. Stoparea înseamnă schimbare – a mentalității, a economiei, a industrei. Însă schimbarea mai înseamnă și o rezistență instinctivă la schimbare, care tergiversează prioritizarea soluțiilor necesare.
Oricât de geniali sunt unii indivizi, specia Homo sapiens per ansamblu e încă prea stupidă și limitată pentru a-și înțelege rolul nu de stăpân al planetei, ci de rotiță a unui angrenaj planetar, cu propriile mecanisme de reechilibrare, propriile legi „acțiune – reacțiune” sau „cauză și efect”.
Da, fie că-ți place sau nu, fie că-ți pasă sau nu, schimbările climatice sunt și din cauza TA. Traiul tău modern și confortabil înseamnă o amprentă de carbon. Depinde exclusiv de tine dacă această amprentă de carbon e mai mică sau mai mare. În funcție de asta, omenirea are sau nu un viitor.
Oricum, protestul de la Bruxelles de duminică este încă un motiv să cred că ne îndreptăm spre ceva fără precedent în istoria umanității: unificarea a opt miliarde de oameni pentru a găsi soluțiile optime pentru supraviețuire. Cu atât mai mult cu cât tinerii sunt cei care realizează că trebuie să ia taurul de coarne.
Noi, ceilalți, trecuți de o vârstă, după ce le-am „stricat” planeta, am putea da o mână de ajutor să o „repare”. Sau am putea măcar să nu le punem bețe-n roate.
