Industria americană a tutunului are un venit brut de circa 50 de miliarde de dolari pe an. Industria tutunului admite că între fumat şi cancer există o corelaţie statistică, dar nu şi o relaţie cauzală, susţinând astfel că se comite o eroare de logică. Ce ar putea însemna acest lucru? Poate că persoanele care au o predispoziţie ereditară către cancer au şi o predispoziţie ereditară către dependenţa de droguri – astfel, cancerul şi fumatul ar putea fi corelate, în sensul în care cancerul nu ar fi cauzat de fumat.
Carl Sagan (Lumea si demonii ei, Editura Herald, 2015)
Trebuie să vă spun că fac parte dintre nefericiții fumători înrăiți, care nu pot scăpa de dependența de nicotină. Asta nu mă împiedică să fiu un adversar hotărât al fumatului. Din acest motiv m-am hotărât să vă povestesc istoria bătăliei cu știința, o bătălie purtată de producătorii de țigări pentru a-și apăra profiturile imense.
În anul 1953, cercetătorii de la Sloan-Kettering Institute din New York publicau un studiu în care se arăta că șoarecii care erau vopsiți cu gudronul extras din țigări se îmbolnăveau de forme grave de cancer a pielii. În concluzia studiului se spunea foarte clar: ”Asemenea studii, coroborate cu datele clinice care arată că există o legătură între fumat și diferite forme de cancer, nu numai că ajută la identificarea substanțelor carcinogene, dar oferă și o metodă practică de prevenire a cancerului”. Această cercetare, deși nu era printre primele care au identificat o legătură între cancer și fumat, a avut un larg ecou în presa americană a vremii.
Așa cum era de așteptat, producătorii de tutun nu au stat cu brațele încrucișate, ci au declanșat o amplă campanie de marketing pentru a contracara ideea ”periculoasă” care începe să își facă locul în mințile consumatorilor: între fumat și diferite forme de cancer există o legătură directă. În cartea Merchants of Doubt, Naomi Oreskes și Erik Conway analizează în detaliu strategia folosită pentru apărarea pieței tutunului.
Pe 15 decembrie 1953, reprezentanți de rang înalt ai patru producători americani de tutun (American Tobacco, Benson and Hedges, Philip Morris și American Tobacco) s-au întâlnit cu John Hill, fondatorul unei dintre cele mai mari companii de relații publice (PR), Hill and Knowlton. Concluzia întâlnirii a fost simplă și clară: împotriva științei trebuie luptat folosindu-te de știință. S-a decis creerea ”Tobacco Industry Research Committee” (Comitetul de Cercetare al Industriei Tutunului), care promova îndoiala, pentru a contracara valul de dovezi științifice care dezvăluiau riscurile pentru sănătate implicate de fumat.
La scurt timp după această întâlnire, compania Hill and Knowlton a elaborat un document, în care erau enumerate 15 întrebări legate de riscurile fumatului. De exemplu, cercetările au arătat că șoarecii ai căror piele a fost vopsită cu gudronul extras din tutun făceau cancer de piele, dar nu se îmbolnăveau de cancer atunci când erau nevoiți să trăiască în camere pline cu fum de țigară. De ce? De ce incidența cancerului diferă în funcție de oraș, chiar și atunci când consumul de țigări este similar? Nu cumva alți factori, cum ar fi poluarea aerului, se fac vinovați de creșterea numărului de îmbolnăviri de cancer? De ce incidența cancerului de plămân este mult mai mare în cazul fumătorilor decât în cazul fumătoarelor? De ce incidența cancerului de plămâni este de patru ori mai mare în rândul fumătorilor britanici decât în cazul fumătorilor din SUA? Nu cumva clima joacă vreun rol în declanșarea lui? Sau, poate, faptul că americanii, spre deosebire de britanici, preferă țigările cu filtru îi face să fie mult mai țin expuși riscurilor? Nu cumva creșterea numărului de cancere de plămân este legată de creșterea speranței de viață și de îmbunătățirea diagnosticelor? Vă rog să remarcați că acest șir de întrebări este unul firesc. Sunt întrebări perfect legitime. Problema stă în altă parte, așa cum veți vedea mai încolo. Problema este că întrebările de mai sus aveau un scop strict propagandistic.
Tobacco Industry Research Committee a început imediat o campanie agresivă. A tipărit broșuri în care aduna numai acele fapte care sugerau că fumatul este practic lipsit de riscuri și le-a distribuit doctorilor din SUA. În același timp s-au început și campanii în presă în care se promovau abordări alternative ale problemelor legate de fumat, profitându-se din plin de acel principiu jurnalistic care impune prezentarea mai multor abordări referitoare la un subiect controversat.
În 1954 C.C. Little, un renumit genetician și cercetător în domeniul cancerului, a fost numit în fruntea Tobacco Industry Research Committe. Little era sincer convins că nu fumatul, ci anumite probleme genetice sunt responsabile de apariția cancerului. Cultivarea îndoielii s-a amplificat. Au fost căutați oameni de știință care să furnizeze argumente noi. Unul dintre ei a fost Wiliam C. Hueper, șeful uneia dintre colectivele de la National Cancer Institute. Hueper tocmai pregătea o comunicare pentru o conferință ce urma să abă loc la Sao Paulo, Brazilia, în care urma să discute legătura dintre cancer și fumat. Tobacco Industry Research Committe îi propune să îi promoveze lucrarea, iar Hueper acceptă. Se redactează rapid un comunicat de presă, care este preluat de mass-media din SUA, ca și cum ar fi fost vorba despre un studiu fundamental. În U.S. News and World Report se putea citi, negru pe alb: ”Țigările primesc un sprijin puternic în urma unui nou studiu realizat de National Cancer Institute”. În același timp Tobacco Industry Research Committe tipărește, în 200.000 de exemplare, broșura intitulată ”A Scientific Perspective on the Cigarette Controversy” (O perspectivă științifică asupra controversei legate de țigări), pe care o distribuie către medici, jurnaliști, politicieni etc., în care sunt lăudate cercetările care arată că nu există nici o conexiune între fumat și cancer, în timp ce sunt criticate cu asprime cercetările care nu corespund acestui punct de vedere.
În 1955 industria tutunului începe să finanțeze programe de cercetare legate de patologia cancerului, diagnostic etc. Se stabilesc contacte strânse cu National Cancer Institute și American Heart Association, prin organizarea de conferințe la care au participat membri din conducerea acestor două organizații. Acțiunile de promovare a ideii că fumatul nu este dăunător pentru sănătate continuă și în anii următori. În 1957 este publicată o nouă broșură, intitulată Smoking and Health, care este tipărită în 350.000 de exemplare.
În 1962, ministrul sănătății al SUA (U.S. Surgeon General), Luther Terry, înființează Comisia Consultativă pentru Fumat și Sănătate (Advisory Committee on Smoking and Health), pentru a elabora un raport privind riscurile legate de fumat. Reprezentanți ai industriei tutunului au fost invitați să facă parte din această comisie. Pentru că se dorea ca rezultatele analizei să fie unele obiective s-a impus ca membri grupului care aveau să elaboreze raportul final să nu își fi exprimat niciodată opiniile în public. Asta a permis ca reprezentanții industriei tutunului să elimine de pe listă pe cei despre care se știa că, în urma cercetărilor efectuate, au ajuns deja la concluzia că tutunul dăunează grav sănătății.
În 1964 este dat publicității raportul final, care se baza pe circa 7.000 de studii publicate în reviste de specialitate. În ciuda faptului că toți membri grupului care a elaborat raportul erau fumători și în cuprinsul său fumatul era definit ca fiind un ”obicei” și nu o ”dependență” concluziile au fost devastatoare pentru industria tutunului. În raport se arăta că fumatul este principala cauză pentru bronșitele cronice, că fumatul crește riscul de emfizem pulmonar și de infarct miocardic. Se mai spunea că fumatul crește riscul de cancer pulmonar de 10 până la 20 ori și că femeile care fumează prezintă un risc crescut de nașteri premature.
Deși concluziile erau simple și clare, producătorii de țigări nu s-au dat bătuți. Au pus în continuare accentul pe acțiuni propagandistice. Mai întâi au modificat ”Tobacco Industry Research Committee” în ”Council for Tobacco Research”. Remarcați dispariția conexiunii cu industria tutunului. Noua organizație părea a se dedica cercetărilor în domeniul medical, fără a-i mai implica pe producătorii de țigări. De fapt era aceiași Marie cu o altă pălărie. În continuare au fost căutați cu sârguință cercetători care să sprijine punctul de vedere al industriei: ”nu există nici o dovadă concludentă care să indice o legătură dintre fumat”.
Lucrurile erau cât se poate de clare, deși erau ascunse publicului. Din fericire au rămas documente care, odată dezvăluite, au arătat clar obiectivele noii organizații. De exemplu, în cadrul unei întâlniri a conducătorilor din industria tutunului, care a avut loc pe 15 noiembrie 1978 la New York, Robert Seligman, vicepreședintele companiei Philip Morris, declara că ea trebuie să fie un ”scut” pentru industrie. Milioanele de dolari investite de către Council for Tobacco Research trebuie să fie folosite pentru a promova cercetarea care să sprijine industria, prin așa-numitele ”proiecte speciale”.
Vă voi da, deocamdată, doar un singur exemplu. Citez din fișa Proiectului 112 de la ”Council for Tobacco Research”. Acesta s-a desfășurat la Școala de Medicină, Universitatea Yale. Obiectivul era să demonstreze că ”anumite activități clinice conduc la creșterea numărului de diagnostice de cancer” Sau, mai clar, în nota specială de pe fișă stătea scris cu un oarecare cinism: ”Esența proiectului este să identifice abordările părtinitoare în diagnosticarea cancerului de plămân care fac să se perpetueze credința că fumatul este principala cauză a cancerului de plămân.”
Remarcați că studiul avea concluzii impuse din start? Dacă da, atunci înseamnă că ați înțeles foarte bine abordarea pentru aceste ”proiecte speciale”.
(Va urma)
Al doilea episod al serialului îl găsiți aici.
