Partea de nord a litoralului românesc este integrată în Reţeaua Natura 2000 ca bioregiune pontică foarte importantă din punct de vedere al biodiversităţii şi al peisajului marin.
Din punct de vedere geomorfologic, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării cuprinde sectorul nordic al litoralului românesc dintre Golful Musura şi Capul Midia. Comparativ cu cel sudic, acesta prezintă un ţărm jos, deltaic, lagunar şi de acumulare. Activităţile economice din zonele costiere şi în special intensificarea circulaţiei turistice îşi pun amprenta asupra organizării spaţiului şi modelelor de amenajare a litoralului.
Activităţile umane cu impact puternic asupra zonelor de litoral sunt: intensificarea procesului de urbanizare prin crearea de noi aglomeraţii turistice sezoniere, prin extinderea celor existente şi prin dezvoltarea echipamentelor edilitare aferente acestora; cererea turistică ridicată pentru cura helio – marină şi concentrarea în zonele de litoral a unei părţi însemnate a circulaţiei turistice; urbanizarea şi frecvenţa turistică distrug relieful de dune care constituiau rezerve de nisip pentru plaje, prin înlăturarea covorului vegetal care fixa aceste dune.
Din punct de vedere al turismului helio-marin, zonele de plajă considerate ca fiind cu cel mai mare potenţial sunt sectorul cuprins între Sulina şi Sf. Gheorghe, extinsă în interior până la canalul-dig şi sectorul Gura Portiţei în imediata vecinătate a rezervaţiei strict protejate Periteaşca – Leahova.
Prima zonă cuprinde două sectoare amenajate, în zona celor două localităţi (Sulina – 4 km respectiv Sf. Gheorghe 6 km lungime) şi un sector neamenajat în zona canalului Sondei (600 – 800 m), utilizat de turiştii cazaţi.
Între cele două localităţi sunt 35 de km lungime, iar plaja în porțiunea aceea are 1,5 km lăţime. Sectoarele de plajă sunt accesibile din localităţi prin trasee pe uscat (drumuri nemodernizate la Sf. Gheorghe – 2 km şi drumuri modernizate la Sulina – 3 km) şi pe apă (distanţa dintre capătul Canalului Sondei şi complexul turistic Roşu este de 12 km).
Conform studiilor anterioare, suprafaţa totală a plajei cuprinsă între cele două localităţi era de 4500 ha, iar suprafaţa utilizată ca plajă la Sulina de 15 ha din totalul de 30 ha. La Sf. Gheorghe era de 20 ha din totalul de 50 ha, iar la Canalul Sondei 5 ha.
În prezent, suprafeţele de plajă neamenajată pentru Sulina şi Sf. Gheorghe s-au dublat. Plaja de la Sf. Gheorghe are o lăţime de 40 – 100 m, cu o stabilitate şi tendinţă de creştere relativă. Dunele din linia a doua a plajei sunt înalte de 0,75 – 1,8 m şi sunt formate dintr-un nisip foarte fin, cu un conţinut de minerale grele – de tipul ilmenitului, rutilului, zirconiului şi magnetitei.
Frecvent, nisipul dunelor este folosit la amenajarea sezonieră a plajei. Acest tip de activitate distruge habitatele specifice litoralului. Plaja de la Sulina are o lăţime mai redusă (30 – 80 m) şi este formată dintr-un nisip fin spre mediu. La fel ca şi în cazul prezentat mai sus, dunele din spatele plajei amenajate sunt utilizate în reîmprospătarea sezonieră a nisipului. Plaja de la Canalul Sondei este mai îngustă (20 – 30 m) şi cu nisip fin, dar acoperită în mare parte cu vegetaţie litorală, ruderală şi resturi de plauri aduse de valuri.
Plaja de la Gura Portiţei are 70-90 m lăţime şi este formată dintr-un nisip fin spre mediu. Această zonă a fost aprobată prin studiu de impact ca staţiune turistică de 40 ha integrată între două rezervaţii strict protejate. În această zonă au fost efectuate lucrări de protecţie costieră pentru diminuarea efectelor negative de eroziune ale valurilor. Lucrările de protecţie au constat în construcţia de diguri emerse şi submerse şi epiuri cu rolul de a stăvili curenţii marini şi a favoriza depunerea de sedimente pe ţărm. Efectul lor local a fost benefic, dar au fost foarte frecvente situaţiile în care aceste construcţii au provocat o accelerare a eroziunii sectoarelor învecinate sau depunerea de sedimente la adăpostul structurilor de protecţie şi nu pe plaje. Aşa cum este cazul epavei „Turda” din meleaua Sacalin.
