Cele mai multe frânghii tradiționale au trei sau patru fire răsucite. Ele sunt străvechi și universale: rămășițele unor astfel de frânghii au fost găsite în Herculaneum (79 î.Hr.) și în portul egiptean Mersa, datând din Regatul Mijlociu (2033-1786 î.Hr.) ele au fost folosite și de incași pentru a construi poduri suspendate. Prin urmare, principiul fabricării frânghiilor tradiționale trebuie să fie cunoscut de mult timp. Nicholas Conard, de la Universitatea din Tübingen, și Veerle Rots, de la Universitatea din Liège, a demonstrat într-un studiu publicat în Science Advances că un artefact datând din epoca aurignaciană (principala cultură a Paleoliticului superior în Europa) a fost folosit pentru a face frânghii cu patru fire.
Datat cu ajutorul carbonului radioactiv ca a vând o vârstă cuprinsă între 35.000 și 40.000 BP, obiectul în cauză a fost descoperit în 2015 din stratul AH Va, în peștera Hohle Fels, situată în valea Ach, în Baden-Württemberg. Odată ce cele 13 fragmente, descoperite atunci, au fost reasamblate, a apărut o bucată de fildeș de mamut cu patru găuri străpunse în ea. Cei doi cercetători au presupus că este vorba despre o unealtă cu ajutorul căreia se împleteau frânghii. Pentru a confirma presupunerea cei doi au folosit microscopul electronic și au descoperit fragmente minuscule de fibre vegetale care încă aderau la fildeș. Cele patru găuri sunt aproape circulare cu diametrul de 7 până la 9 milimetri și la o distanță 2 centimetri una de cealaltă. Aceste găuri au fost lucrate cu o lamă de silex pentru a le asigura mănunchiuri de brazde în formă de V spiralate spre interiorul găurilor, de parcă ar fi vrut să faciliteze trecerea unei răsuciri de material fibros. Pentru a se convinge și mai mult, cercetătorii au reprodus instrumentul de fildeș și apoi l-au folosit pentru a face frânghii din fire răsucite.
Forma tradițională a frânghiilor datează încă de la aurignacian. De ce această constantă? Răsucirea unei frânghii cu trei sau patru fire distribuie forțele și asigură rezistența pe întreaga secțiune a frânghiei. Acest lucru face ca frânghia să fie capabilă să suporte o forțe mult mai mari decât suma forțelor la care rezistă fiecare fir în parte. Totuși, pentru a obține acest rezultat, frecarea dintre fire trebuie să împiedice desfacerea firelor. La fabricarea unei anumite lungimi de frânghie, există un număr optim de răsuciri care garantează cea mai mare lungime de contact între fire și, prin urmare, cea mai mare frecare posibilă. Potrivit lui Jakob Bohr și Kasper Olsen, acest număr optim este de ordinul a 32 de răsuciri pe metru pentru o frânghie cu trei fire, care va avea apoi o lungime egală cu 68% din cea a șuvițelor; este de ordinul a 25 de răsuciri pe metru pentru o lungime de frânghie cu patru fire, care va avea apoi o lungime egală cu 69% din cea a șuvițelor. Iar raționamentul dus de Jakob Bohr și Kasper Olsen îi conduce la concluzia că ajungem în mod natural la o frânghie aproape optimă. Iată de ce, încă de la Aurignacian și peste tot pe Pământ, frânghiile cu trei sau patru fire au același aspect.
