Dacă ideea de a proiecta avioane capabile să-și modifice forma la mijlocul zborului nu este nouă în sine, cercetătorii chinezi au făcut un pas important descoperind un nou aliaj. Acesta din urmă ar putea revoluționa viitorul proiectării aeronavelor.
Fizica Materialelor joacă un rol esențial în proiectarea aeronavelor. Acestea, această disciplină evoluează rapid, dovadă fiind un studiu publicat în revista Nature. În el este prezentat un nou aliaj realizat de către o echipă de la Universitatea Xi ‘ an Jiaotong (China). Este un metal la fel de elastic ca cauciucul, dar a cărui rezistență este similară cu cea a oțelului.
Prin combinarea a două caracteristici considerate până acum incompatibile, aliajul ar putea face posibilă proiectarea aripilor metamorfice, adică aripi capabile să-și schimbe forma în timpul zborului. Este un amestec de titan și nichel. Fabricarea aliajului este reușită tehnologică care are loc în mai multe etape. Aliajul este supus unei deformări și unei întinderi de 50% înainte de expunerea la o temperatură de 300 de grade C., Apoi o nouă alungire de 12%. Conform rezultatelor, metalul este capabil să reziste la presiuni de 18.000 de ori mai mari decât presiunea atmosferică la temperaturi care pot varia de la -80 grade C la +80 grade C.
În ceea ce privește aplicațiile, inginerii chinezi se gândesc la proiectarea aripilor metamorfice, care își pot adapta forma în timpul zborului pentru a obține o eficiență aerodinamică optimă. Această tehnologie ar putea fi folosită și pentru a crea o întreagă generație de noi roboți metamorfici care ar putea fi trimiși în locuri ostile de pe pământ sau chiar pe alte planete, inclusiv pe Marte. “Acest aliaj exotic, dotat cu un potențial de producție în masă, ar putea deschide un nou orizont pentru multe tehnologii futuriste, cum ar fi vehiculele aerospațiale morfologice, mușchii artificiali de tip Superman și organele artificiale”, se arată în studiu.
Este evident că astfel de aplicații sunt și astăzi science fiction. Nimic nu este sigur, deoarece multe probleme vor trebui clarificate, astfel încât tranziția dintre munca de laborator și aplicațiile din viața reală vor dura, probabil, câteva decenii.
