Adolescenții de astăzi s-ar putea să nu fie atât de diferiți de strămoșii lor îndepărtați din Epoca glaciară. Un studiu recent, publicat în Journal of Human Evolution, care a fost realizat de o echipă internațională de arheologi, a descoperit că tinerii Homo sapiens care trăiau în Europa în urmă cu 10 000-30 000 de ani treceau prin etape ale pubertății surprinzător de asemănătoare cu cele ale adolescenților contemporani. Deși mediul lor era mult mai dur și mai periculos, dezvoltarea lor fizică a urmat un model care s-a schimbat foarte puțin de-a lungul mileniilor.
Adolescența este o fază crucială în dezvoltarea umană, marcată de transformări fizice și psihologice influențate de experiențele timpurii. Pubertatea, care declanșează această perioadă, este inițiată de hormoni la nivelul creierului, provocând schimbări precum un puseu de creștere, dezvoltarea musculară, formarea sânilor și schimbări psihologice. Recent, adolescența a devenit un subiect distinct de studiu în bioarheologie. Analizând scheletele, cercetătorii pot estima momentul pubertății folosind markeri scheletici, cum ar fi cei de pe mâini, pelvis și cot. Această metodă permite deducerea aspectului și a stadiului de maturitate sexuală a indivizilor antici.
Paleoliticul superior (în urmă cu aproximativ 50.000-12.000 de ani) este o perioadă-cheie pentru studiul adolescenței la Homo sapiens timpurii. Vânătorii-culegători din această perioadă urmau un ciclu de viață mai lent, ceea ce face din pubertatea lor un subiect fascinant de studiu. Cercetătorii sunt interesați în special să afle dacă pubertatea a apărut mai devreme în aceste societăți mobile decât în societățile agricole din neolitic. Practicile funerare din paleoliticul superior, care au lăsat în urmă schelete bine conservate, oferă o ocazie unică de a explora nu numai aspectele biologice ale pubertății, ci și modul în care adolescenții erau percepuți de comunitățile lor. Ca urmare, aceste cercetări oferă o mai bună înțelegere a dinamicii sociale și a dezvoltării tinerilor într-o perioadă cheie a evoluției umane.
În noul studiu, cercetătorii au analizat scheletele a treisprezece adolescenți găsite în mai multe situri arheologice din Italia, Rusia și Republica Cehă. Folosind „markerii de maturizare” găsiți pe aceste oase, ei au putut estima diferitele etape ale pubertății. Oasele umane fuzionează pe măsură ce creștem, iar aceste schimbări fac posibilă urmărirea etapelor-cheie ale creșterii. Oamenii de știință au reușit să identifice etape cruciale, cum ar fi creșterea rapidă, apariția primei menstruații la fete și sfârșitul dezvoltării fizice la vârsta adultă. Acest proces de maturizare osoasă, combinat cu datele istorice, a permis plasarea debutului pubertății la copiii din Epoca de Gheață la aproximativ 13,5 ani, o vârstă care corespunde și cu cea a multor adolescenți care trăiesc astăzi în societăți de vânători-culegători. Tinerii din acea epocă atingeau maturitatea fizică între 16 și 21 de ani. Acest interval de timp este comparabil cu cel din societățile actuale, unde pubertatea se încheie între 16 și 18 ani.
Stilul de viață al lui Homo sapiens din epoca glaciară, bazat pe vânătoare și supraviețuire în condiții de mediu extreme, pare să fi întârziat pubertatea la unii indivizi. Cercetătorii au observat că menarha, debutul menstruației la fete, a avut loc mai târziu decât în societățile antice. În timp ce astăzi, în țările occidentale, menstruația începe în jurul vârstei de 11 sau 12 ani, datele arată că, în timpul Epocii glaciare, acest fenomen apărea în jurul vârstei de 16 sau 17 ani. Această întârziere se reflectă și în dezvoltarea băieților. Adolescenții din timpul Epocii glaciare păreau să petreacă mai mult timp în această fază intermediară dintre copilărie și vârsta adultă, ceea ce ar putea fi legat de constrângerile nutriționale, stresul fizic intens și condițiile dificile de supraviețuire. Contrar credinței larg răspândite conform căreia tinerii de astăzi intră mai devreme la pubertate din cauza stilurilor de viață moderne, acest studiu arată că debutul pubertății nu s-a schimbat atât de mult de-a lungul miilor de ani. Potrivit lui April Nowell, coautoare a studiului, „adolescenții de astăzi urmează un model care a rămas în mare parte neschimbat de mii de ani”.
Una dintre cele mai izbitoare descoperiri din acest studiu a fost cea a unui adolescent găsit în situl Romito din Italia. Acest tânăr, care a murit la vârsta de 16 ani, suferea de nanism condroplastic, o boală genetică care afectează creșterea oaselor. În ciuda vârstei sale, statura sa mică (aproximativ 1 metru) și dezvoltarea sa târzie indică faptul că era probabil perceput ca un copil de către membrii comunității sale. Arheologii au observat că trupul său a fost îngropat în brațele unei femei mai în vârstă, un ritual care poate reflecta statutul său special în cadrul grupului. Acest exemplu arată că variabilitatea individuală în procesul de maturizare ar putea avea implicații sociale și culturale în societățile antice. Studierea acestor cazuri atipice oferă noi perspective asupra modului în care societățile din trecut aveau grijă de membrii lor cei mai vulnerabili sau diferiți. Descoperirile făcute cu privire la acești adolescenți din Epoca glaciară deschid o serie de căi pentru cercetări viitoare. De exemplu, o întrebare crucială este dacă neanderthalienii, verii noștri dispăruți, au trecut prin etape similare ale pubertății. „Înțelegerea modului în care s-au dezvoltat aceste grupuri apropiate de noi ne-ar putea oferi răspunsuri cu privire la organizarea lor socială și la dispariția lor”, subliniază autorii.
