4.5
(13)

Cu o înălțime de 8.849 de metri, Muntele Everest are reputația de a fi cel mai înalt munte din lume. Cu toate acestea, un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Londra (UCL), publicat în Nature Geoscience, arată că vârful ar putea fi chiar mai înalt decât se credea anterior, datorită unui fenomen geologic fascinant.

Himalaya, un lanț muntos emblematic cu ghețari maiestuoși și ecosisteme diverse, joacă un rol esențial în reglarea climei din regiune. Prin modularea musonului indian, această formațiune geologică creează condiții meteorologice favorabile care influențează sezonalitatea și disponibilitatea resurselor de apă pentru milioanele de locuitori din câmpiile înconjurătoare. Ghețarii din Himalaya alimentează râuri vitale care furnizează apă proaspătă unor zone dens populate, precum India, Nepal și Bangladesh. Acest masiv maiestuos s-a format prin ridicarea prelungită a scoarței terestre ca urmare a coliziunii dintre plăcile tectonice indiană și eurasiatică, un proces care a început cu milioane de ani în urmă. Acest fenomen geologic este încă activ, iar forțele tectonice continuă să modeleze peisajul. În acest context, Muntele Everest se remarcă nu numai prin înălțimea sa impresionantă, ci și prin complexitatea sa geologică. Muntele, care se înalță la o altitudine de 8 849 de metri, a făcut obiectul unor studii geologice aprofundate, care au dezvăluit o dinamică fascinantă și încă puțin înțeleasă.

Observațiile recente arată că Muntele Everest a înregistrat în ultimii ani o rată de ridicare mai mare decât tendința pe termen lung. Acest fenomen ridică întrebări intrigante cu privire la forțele care acționează, consolidând în același timp importanța cercetărilor continue pentru a înțelege mecanismele care guvernează evoluția acestui gigant natural. Cercetătorii au descoperit recent că acest proces de ridicare este accelerat de un fenomen geologic, cunoscut sub numele de revenire izostatică. Acesta are loc atunci când râurile taie adânc în peisaj, provocând o pierdere de masă în scoarța terestră. Acest proces îi permite apoi acesteia să se ridice ca răspuns la această pierdere de greutate, contribuind la creșterea continuă a muntelui.

În cazul Everestului, acest fenomen este parțial atribuit unei capturi fluviale care a avut loc în urmă cu aproximativ 89 000 de ani, care a modificat peisajul și sistemele fluviale din jur. În acea perioadă, râul Arun a fuzionat cu sistemul hidrografic Kosi. Această fuziune ar fi permis apoi canalizarea unui volum mai mare de apă în râul Kosi, sporindu-i puterea de eroziune. Cercetătorii cred că această schimbare a cauzat o accelerare a inciziei râurilor și, în consecință, un răspuns izostatic care a dus la ridicarea Muntelui Everest și a vârfurilor învecinate, precum Lhotse și Makalu.  Deși lentă, această înălțare este semnificativă pe scara timpului geologic. Cercetările indică faptul că Muntele Everest ar putea crește cu 15 până la 50 de metri ca răspuns la această eroziune crescută. Dinamica munților Himalaya, și a muntelui Everest în special, evidențiază astfel interacțiunea complexă dintre procesele geologice și formarea caracteristicilor topografice. Continuarea cercetărilor în acest domeniu ar putea furniza informații esențiale cu privire la modul în care acești giganți ai naturii vor reacționa la viitoarele schimbări climatice și de mediu.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4.5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 13

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?