Sărutul este un gest universal (sau aproape universal) recunoscut de tandrețe, respect sau romantism, însă originile sale rămân misterioase. Așadar, de ce ne sărutăm? Un studiu realizat de Universitatea din Warwick a venit cu o ipoteză fascinantă: sărutul ar putea proveni din comportamentele antice de îngrijire ale strămoșilor noștri marile maimuțe. El a fost prezentat într-un articol publicat în Evolutionary Anthropology.
Sărutul, un gest aparent simplu, este de fapt încărcat de simbolism și este guvernat de convenții culturale de cel puțin 4.500 de ani. În fiecare societate, există reguli precise privind modul de exprimare a afecțiunii în public sau în privat: cine poate săruta, unde, când, cum și în ce circumstanțe. Romanii, de exemplu, defineau mai multe tipuri de sărut, fiecare cu un rol specific. Osculum, un sărut pe obraz, exprima afecțiunea socială sau familială fără implicații romantice și putea fi folosit ca semn de politețe. Basium, pe buze, marca o relație mai intimă, dar fără conotații erotice, în timp ce Savium, tot pe buze, exprima dorința carnală.
În prezent, în Europa, două săruturi pe obraji sunt adesea folosite ca salut între o femeie și un bărbat, dar este rar ca ele să fie schimbate între bărbați, cu excepția cazului în care sunt apropiați sau în contexte formale, cum ar fi funeraliile. În funcție de regiune și de context, aceste reguli pot varia. În cercurile profesionale, de exemplu, sărutul este adesea evitat, în timp ce în anumite familii mafiote, membrii se pot săruta pentru a-și marca apartenența. Deși normele sociale privind sărutul fluctuează de la o cultură la alta, ele au totuși un obiectiv comun: încadrarea și atenuarea conotațiilor intime ale sărutului, rezervând acest act pentru relații și situații adecvate. Această reglementare socială sugerează că sărutul are o semnificație biologică de bază, prezentă în toate culturile, sugerând rădăcini evolutive mai adânci decât normele culturale în sine.
Originile sărutului uman fac obiectul mai multor ipoteze. Printre acestea, unele postulează că buzele feminine au evoluat pentru a atrage atenția sau că sărutul derivă dintr-un gest de „adulmecare” menit să evalueze social un partener. Totuși, aceste explicații nu reușesc să clarifice de ce acest gest ia astăzi forma unui sărut. Alte ipoteze, mai aprofundate, sugerează o legătură cu alăptarea sau cu practica premasticației, prin care îngrijitorii hrănesc sugarii cu alimente preamestecate. Ambele comportamente, ca și sărutul, implică suptul sau proeminența buzelor. Cu toate acestea, chiar și această abordare are limitele sale. Spre deosebire de alăptare, sărutul nu îndeplinește o funcție de hrănire și nu este destinat sugarilor. În premasticație, buzele se îndepărtează pentru a oferi mâncare, un gest care contrastează cu mișcarea de ingestie și intimitate pe care o reprezintă sărutul. În plus, deși mamiferele își folosesc gura pentru o varietate de interacțiuni tactile, nu există un echivalent direct al sărutului la niciunul dintre ele, cu posibila excepție a verilor noștri evolutivi cei mai apropiați, cimpanzeii și bonobo, ceea ce ne aduce înapoi la această nouă teorie. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Warwick, acest comportament ar putea fi, de fapt, descendent al unui strămoș comun marilor maimuțe non-umane și umane.
În societățile de primate, îngrijirea reciprocă depășește cu mult o simplă funcție de curățenie. Acest comportament este esențial pentru menținerea coeziunii sociale și servește la consolidarea legăturilor dintre membrii grupului. Prin curățarea reciprocă de paraziți și resturi, maimuțele creează un climat de încredere, favorizează alianțele și reduc tensiunile interne. Această practică joacă astfel un rol fundamental în integrarea indivizilor, structurarea ierarhiei și stabilirea unor relații armonioase în cadrul comunității lor. Pe parcursul evoluției umane, pierderea părului corporal ar fi făcut ca acest tip de îngrijire să fie din ce în ce mai puțin relevant din punct de vedere funcțional. Oamenii și-au păstrat, desigur, utilizarea mâinilor și a buzelor pentru a interacționa cu semenii lor, dar îngrijirea ca gest de curățare nu a mai fost necesară. În ciuda acestui fapt, aspectul social al actului pare să fi supraviețuit, transformând treptat un gest utilitar într-un simbol al afecțiunii și intimității. Nevoia de a stabili legături și de a consolida relațiile, înrădăcinată în originile noastre de primate, ar fi supraviețuit într-o altă formă, luând treptat aspectul unui sărut. În acest fel, sărutul ar putea fi văzut în cele din urmă ca o formă evoluată de îngrijire, dar orientată spre emoție și atașament mai degrabă decât spre igienă.
