O echipă de paleontologi a anunțat descoperirea unei noi specii de rinocer gigantic fără coarne. Rămășițele sale au fost găsite în nord-vestul Chinei. Animalul cântărea cât patru elefanți africani.
Bazinul Linxia din nord-vestul Chinei este cunoscut de paleontologi pentru resursele sale fosile. Din anii 1980, săpăturile au scos la iveală rămășițe de animale din genul Paraceratherium. Pe de altă parte, toate aceste schelete erau doar fragmentare. Situația s-a schimbat în 2015 odată cu descoperirea craniului și maxilarul complet ale unui individ și a trei vertebre ale altui individ. Ambele au evoluat la sfârșitul Oligocenului (cu 33,9 milioane până la 23 milioane de ani în urmă). O analiză anatomică a arătat în cele din urmă că aceste rămășițe aparțineau unei specii necunoscute.
Opt metri lungime, cinci metri înălțime la nivelul umerilor și douăzeci și patru de tone pe scară… Paraceratherium linxiaense, specimenul recent descoperit, era mai mare decât toți ceilalți rinoceri giganți cunoscuți din genul dispărut Paraceratherium. Analiza rămășițelor sale sugerează că animalul a trăit în urmă cu aproximativ 26,5 milioane de ani. Oasele craniului și maxilarului evidențiază faptul că P. linxiaense avea un cap lung de 1,1 metri acoperit deasupra unui gât lung care ar putea ridica animalul la aproximativ șapte metri înălțime. Avea, de asemenea, doi incisivi îndreptați în jos asemănătoare colților și o crestătură nazală adâncă, similară cu cea a unui tapir. Potrivit paleontologilor, acest rinocer uriaș și-a înfășurat probabil nasul în jurul ramurilor pentru a putea apuca frunzele cu dinții.
Locația și caracteristicile P. linxiaense au permis cercetătorilor să urmărească descendența de la rinoceri anteriori. Echipa a lucrat la acest arbore genealogic analizând anatomia a unsprezece specii de rinoceri giganți și a altor șaisprezece specii de animale din superfamilia Rhinocerotoidea, inclusiv a doi rinoceri moderni. Potrivit acestei lucrări, publicată în Communications Biology, uriașul rinocer mongol (P. asiaticum) s-a dispersat spre vest până în ceea ce este astăzi Kazahstan. Linia sa descendentă s-ar fi extins apoi spre Asia de Sud, spre ceea ce este acum vestul Pakistanului, dând astfel naștere unei noi specii – P. bugtiense – la începutul Oligocenului.
La sfârșitul Oligocenului, condițiile tropicale ar fi permis apoi rinocerilor giganți să se îndrepte spre nord. P. bugtiense ar fi traversat apoi regiunea tibetană pentru a evolua în două specii strâns înrudite: P. lepidum, cunoscut în China și Kazahstan, și P. linxiaense, noua specie descoperită. La acea vreme, ciocnirea Indiei cu continentul era încă destul de recentă. Platoul tibetan nu era la fel de înalt, ceea ce făcea mai ușor trecerea animalelor.
Descoperirea Paraceratherium linxiaense subliniază, de asemenea, capacitatea rinocerilor giganți de a se adapta la mediile în schimbare. Paleontologii sugerează că aceste animale au evoluat pentru a supraviețui în habitate variate, de la păduri tropicale dense la stepe deschise. Condițiile climatice fluctuante ale Oligocenului, marcate de perioade de răcire și încălzire, ar fi favorizat dispersarea și diversificarea acestora, explicând astfel vasta lor distribuție geografică și succesul lor evolutiv.