Neanderthalienii, vărul nostru preistoric dispărut, i-au intrigat pe oamenii de știință de zeci de ani. Un nou studiu, publicat în Journal of Human Evolution, analizează morfologia sa toracică, dezvăluind adaptări unice care ar putea explica abilitățile sale de vânătoare și capacitatea de a supraviețui în medii frigide.
Cutia toracică joacă un rol fundamental în fiziologia umană influențând nevoile energetice, capacitățile respiratorii și, indirect, stilul de viață. La Homo sapiens modern, are o formă de butoi, care este ideală pentru respirația toracică adaptată la eforturi prelungite, cum ar fi alergarea de anduranță. Strămoșii noștri vânători-culegători au folosit această rezistență pentru a-și urmări prada pe distanțe lungi până la epuizare. Dar neanderthalienii?
Reconstituirea morfologiei toracice a unui astfel de hominid antic nu este o sarcină ușoară. Coastele fragile, care se găsesc rar intacte, complică misiunea paleoantropologilor care de multe ori trebuie să lucreze cu fragmente incomplete. Cu toate acestea, unele descoperiri excepționale au condus la progrese semnificative. Unul dintre cele mai studiate exemplare de până acum este Kerbara 2, un Neanderthal care a trăit în urmă cu aproximativ 60.000 de ani în Orientul Apropiat. Cutia sa toracică, aproape în întregime conservată, a dezvăluit o formă distinctă de „clopot”. Se caracterizează printr-o parte inferioară mărită și coaste mai groase decât cele ale Homo sapiens modern. Această morfologie, deși fascinantă, a ridicat totuși întrebări: era specifică acestui individ sau generalizabilă tuturor neanderthalienilor?
Pentru a continua această cercetare, o echipă internațională de oameni de știință a apelat la un alt exemplar emblematic, Shanidar 3. Găsit în celebra peșteră Shanidar, din Irak, această fosilă veche de 45.000 de ani a prezentat suficiente elemente pentru a permite o reconstrucție digitală precisă. Folosind tehnologii de ultimă oră, cercetătorii i-au reconstruit practic cutia toracică și au comparat-o cu cea a 58 de Homo sapiens modern din diferite climate și perioade istorice.
Rezultatele au confirmat că Shanidar 3 a împărtășit aceeași morfologie toracică în formă de „clopot” ca și Kerbara 2. Această formă specială, care se lărgește în jos, oferă indicii valoroase despre capacitățile respiratorii ale oamenilor de Neanderthal. Spre deosebire de cutia toracică „în butoi” a oamenilor moderni, care este ideală pentru o rezistență mare, toracele de Neanderthal a permis un volum mai mare de aer și o acțiune mai bună a diafragmei.
Aceste adaptări au fost esențiale pentru modul lor de viață. Potrivit cercetătorilor, o astfel de configurație a promovat o respirație rapidă și eficientă, ideală pentru activități care necesită explozii de energie, cum ar fi vânătoarea de ambuscadă. Neanderthalienii ar fi dezvoltat astfel o putere musculară excepțională, care era necesară pentru a doborî rapid prada mare.
Această strategie de vânătoare, foarte diferită de cea a Homo sapiens modern, reflectă diferențele dintre cele două specii. În timp ce strămoșii noștri se bazau pe alergarea de rezistență pentru a-și epuiza prada pe distanțe lungi, oamenii de Neanderthal au preferat abordările scurte și brutale. Această diferență poate fi explicată prin mediul înconjurător: vastele întinderi înghețate și împădurite ale Eurasiei au îngreunat animalele să le urmărească pentru perioade lungi de timp. În schimb, anticii noștri s-au bazat pe ambuscade strategice, care necesitau forță explozivă și precizie. Dieta lor întărește această ipoteză. Analizele izotopice ale oaselor de Neanderthal arată că acestea erau carnivore și că se hrăneau în principal cu ierbivore mari precum mamuți, rinoceri lânoși sau căprioare gigantice. Aceste pradă impunătoare au necesitat eforturi fizice intense pentru a le controla, ceea ce a făcut ca morfologia lor toracică să fie deosebit de avantajoasă.
Forma toracelui lor nu era folositoare doar pentru vânătoare. Cercetătorii au identificat, de asemenea, legături cu conservarea căldurii corporale. În mediile reci ale erei glaciare, unde temperaturile ar putea scădea drastic, un corp îndesat și cutia toracică mărită au ajutat la minimizarea pierderilor de căldură. Această adaptare amintește de cele ale populațiilor umane moderne care trăiesc în climă polară, precum inuiții, care prezintă o fiziologie similară, deși mai puțin marcată. În plus, capacitatea respiratorie crescută a oferit un alt avantaj. Mediile înghețate vin adesea cu aer uscat și sărac în oxigen, mai ales la altitudine. Abilitatea oamenilor de Neanderthal de a inspira cantități mari de aer ar fi contribuit așadar la supraviețuirea lor în aceste condiții dificile.
