Pe urmele lui Toffler

S-au împlinit de curând 100 de ani de la nașterea lui Alvin Toffler, inventatorul disciplinei numite viitorologie, tot mai popular în intelighenția vremii noastre. Înclinația naturală spre scormonirea zilei-de-dincolo-de-mâine și o serie de întâmplări petrecute în timpul exersării profesiei mele de jurnalist de știință (ba chiar și de autor al unei cărți, Proiecte Planetare) au făcut să mă aflu alături de celebrul tehno-filozof (inventez cuvântul) într-o emisiune a TVR la care m-a invitat colega Ioana Bogdan. De ce celebru?

Pentru că, după copilăria și tinerețea petrecute în mediu mai degrabă sărac, apoi în înalte universități, după scurtă carieră de jurnalist, Alvin Toffler, ajutat de soție, Heidi Toffler, s-a lansat într-o acțiune nemaiîntâlnită: trăim prezentul de după Al Doilea Război Mondial, studiem trecutul din sursele pe care le avem, ce-ar fi să ne lansăm pe un teritoriu necunoscut, Viitorul? Da, să răspundem la întrebarea: Ce-ar fi dacă?, după ce am analiza, sintetiza și extrapola întâmplările lumii noastre, aruncând o rază de lumină asupra căilor pe care vor păși locuitorii Satului Planetar (vorba lui Marshall McLuhan).

Au rezultat cărți care s-au înălțat pe frontispiciul cultural al civilizației noastre: Șocul viitorului, Al treilea val, Puterea în mișcare, Avuția în mișcare, unele scrise în colaborare cu soția sa, cărți ce răspândesc ideea că lumea e în continuă mișcare, că informația ne va împresura și asalta din toate părțile neîncetat, pe toți membrii speciei Homo sapiens. S-au dovedit adevărate manuale pentru vremurile care urmau să vină, nebuloase politic, și pentru extraordinarele schimbări tehnologice.

A spus: va trebui să învățăm tot timpul, să dez-învățăm cele învățate și să reînvățăm din nou, și asta să se întâmple mereu, fără oprire, asta a ajuns un fel de surată, de slogan, de mot d’ordre pentru întreaga civilizație. Al treilea val, ne informa Toffler, este cel al informaticii, după cele ale agriculturii și epocii industriale.

Cartea a desenat aproape fără greș lumea, deși nu îndrăznise să prognozeze viitoarea apariție a IA (au făcut-o doar sefiștii!) dar, odată cu dezvoltarea mașinilor capabile să învețe, noua tendință se desena la orizont. De la emisiunea TV în care am avut onoarea să-i fiu alături, am plecat și cu o carte a lui pe care mi-a scris o dedicație, mie și revistei pe care o servesc din 1978.

Nu mai știu exact care era, știu însă precis că am uitat-o în trenul de Iași într-un compartiment, mă duceam la o întâlnire cu elevii de la Colegiul Național. Toate încercările mele ulterioare de a o recupera (scrisori, telefoane la CFR ) au fost în zadar. Am rămas fără cartea cu dedicație, dar copleșit de întâlnirea cu unul dintre marii gânditori ai vremii, un intelectual care cu adevărat a influențat civilizația noastră.

A avut dreptate în toate prognozele privind anii pe care îi trăim? Categoric, nu, dar în multe, da. Favoritul – ca scriitor – al politicianului constructor de pace care a fost Mihail Gorbaciov a avut perfectă dreptate când a afirmat că numărul de femei va fi în spectaculoasă creștere în administrația veacului 21, de la Margaret Thatcher și Angela Merkel, la premiantele Nobel și la alte poziții înalte în academic și universitar, colonelese și generălese, demonstrând că patriarhatul de tip istoric se subțiază, iar dacă vă spun că, în mediul școlar, doamnele dețin 70% din posturi, vedem cum cultura lumii se așază în poalele doamnelor.

Toffler a tunat și a fulgerat despre puterea pe care o vor avea internetul și televiziunea prin cablu; a avut dreptate cu internetul, televiziunea însă, profitând de Wi-Fi, a născut bloguri, vloguri, podcasturi.

România putea fi înaintea tuturor în Revoluția Educației, deoarece luminatul Mircea Malița a adăugat școlii noile media; personal, am lucrat la Radio-Școală și Tele-Școală, dar, odată plecat Mircea Malița din fotoliul lui Spiru Haret, școala ne-a zvârlit afară.

Mai nou, școala a revenit asupra ideii, dar acum nu e atunci!

Genetica, biologia moleculară, clonarea deveneau științe și tehnologii unanim acceptate, Toffler le anunțase în anii ’70 și ’80 ai secolului trecut.

Slăbirea familiei în societate, avertisment sever al tehno-filozofului, nu s-a adeverit, din fericire, familiile Pământului considerând că Natura este cea care decide, și ea a decis: mamă, tată, urmași.

A prognozat apariția terorismului, renașterea religiilor, consumerismul global și a avut dreptate – după căderea Cortinei de Fier, când europenii din Est au putut să guste din cornul abundenței planetare și popoarele Asiei au descoperit atracția prea-plinului. Va rămâne așa? Nu, suntem deja 8,3 miliarde de locuitori pe Terra și, chiar dacă Malthus s-a înșelat, unele inițiative arată că până și consumeriștii încep să cugete și să ia decizii anti-risipă, cel puțin transportul hranei, care va fi din ce în e mai mult asigurat local, și dezvoltarea agriculturii verticale pentru mediile sărace.

A greșit prognozând diminuarea importanței orașelor, căci structurile bine ordonate și, mai ales, internetul au făcut ca peste 50% din populația planetară să trăiască deja în megalopolisuri. Călătorii și stații-orașe pe Lună, Marte, asteroizi? Încă nu, Alvin, dar sunt în pregătire, tehnologiile se adaptează pentru noul pas și, în curând, cu ajutorul lui Homo faber, Homo cosmicus va fi componentă a speciei Homo sapiens.

Viitorul luminos? Ar fi fost să fie dacă la granița de est a Europei n-ar fi apărut o șleahtă de hatamani care vor să întoarcă bătrâna Europă în secolul 18. Și dacă în Lumea Nouă nu s-ar fi instalat un govern de miliardari hotărâți să impună un împărat peste planeta Pământ. Îi va servi învolburarea tehnologiilor și pe unii și pe alții? Va avea greutate o putere pașnică ce încearcă să disemineze sfântul comerț ca principală unealtă de legare a oamenilor între ei și stabilizarea societății planetare ?

Sunt întrebări, Alvin, pe care te rugăm să le pui, acolo unde te afli, Panteonului unde mișună alde Jules Verne, Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, Ylia Efremov, Arkadi și Boris Strugațki, Ion Hobana, și să transmiți răspunsurile educatoarelor de grădiniță, învățătoarelor și profesoarelor universitare, ca să știe cum să crească generațiile.

Iar noi să putem sta de vorbă în următorul Viitor.