Orașul de Bronz Descoperit în Stepa Kazahă: Semiyarka Revelează Secretele Sale

Într-un ocean de iarbă, pe teritoriul vast al Stepei Kazahă, zace ascuns un oraș de proporții neașteptate, datând din Epoca Bronzului. În prezent, tot ceea ce a mai rămas din anticul oraș Semiyarka sunt câteva movile joase de pământ și fragmente de artefacte împrăștiate, aproape invizibile sub ierburile fluturând ale stepelor ce se întind de-a lungul nordului Kazahstanului și până în Rusia. Totuși, cercetările și săpăturile recente dezvăluie că acum 3,500 de ani, această câmpie pustie era un oraș vibrant, cu o industrie prosperă a metalurgiei, unde păstori nomazi și comercianți interacționau cu meșteșugari și negustori stabiliți.

Arheologa Miljana Radivojevic de la University College of London și colegii săi au cartografiat recent situl folosind drone și studii geofizice, cum ar fi radarul pătrunzător de sol, conturând astfel planul unui oraș de 140 de hectare pe stepa din actualul Kazahstan.

Orașul din Epoca Bronzului se mândrea cu rânduri de case construite pe movile de pământ, o clădire centrală impunătoare și un cartier de ateliere unde artizanii topiau și turnau bronz. De pe promontoriul său bătut de vânturi, orașul avea o vedere strategică asupra unui punct îngust din valea râului Irtysh, o locație strategică ce putea oferi orașului „control asupra mișcării de-a lungul râului și a văii,” conform spuselor lui Radivojevic și ale colegilor săi. Această panoramă a inspirat numele arheologic al orașului: Semiyarka, sau Orașul Celor Șapte Ravene.

Arheologii cunoșteau situl încă de la începutul anilor 2000, când Departamentul Apărării al SUA a declasificat o serie de fotografii realizate de satelitul său spion Corona în 1972, când Kazahstanul făcea parte din Uniunea Sovietică și SUA erau dornice să vadă ce se întâmpla în spatele Cortinei de Fier. Acele fotografii au capturat contururile lucrărilor de pământ de un kilometru lungime ale Semiyarkei, dar studiile recente dezvăluie că orașul din Epoca Bronzului era mult mai mare și mai interesant decât se realizase inițial.

Majoritatea oamenilor de pe stepa slab populată acum 3,500 de ani erau nomazi, urmând rutele comerciale sau turmele de animale și locuind în tabere temporare sau sate sezoniere mici. Dacă ai fi un călător în timp în căutare de orașe antice, stepa nu ar fi locul unde ai merge, și asta face descoperirea Semiyarkei cu atât mai surprinzătoare.

Câteva grupuri de oameni, precum Alekseeva-Sargary, începeau abia să adopte ideea de locuințe permanente (și stilul lor caracteristic de olărit se regăsește în fragmente peste tot în ceea ce a mai rămas din Semiyarka). Cele mai mari așezări antice de pe stepă acopereau în jur de 30 de hectare—departe de scara Semiyarkei. Radivojevic și colegii săi spun că planul clădirilor de la Semiyarka „este neobișnuit… deviind de la modelele de așezare mai convenționale observate în regiune.”

Ce a mai rămas din oraș constă în principal din două rânduri de lucrări de pământ: dreptunghiuri de pământ de un kilometru lungime, înălțate la un metru. Studiul geofizic a dezvăluit că „ziduri masive, probabil din cărămidă de lut, au fost construite de-a lungul marginilor interioare ale lucrărilor de pământ, fiind vizibile și diviziuni interne.”

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România