O echipă de cercetători condusă de Randon J. Flores și Robert A. Eagle, geochemiști la Universitatea din California, Los Angeles, a măsurat temperatura corpului T. rex analizându-i dinții. Acest termometru dentar a indicat aproximativ 36°C — în jurul temperaturii corpului unui elefant modern.
Paleontologii au discutat mult timp despre fiziologia dinozaurilor pe baza unor dovezi indirecte precum microstructura osoasă, rate de creștere și locurile în care se găsesc fosilele pe hartă. Unele studii au sugerat că mulți dinozauri erau endoterme, generându-și propria căldură corporală, asemenea păsărilor și mamiferelor. Alții au argumentat că fiecare linie evolutivă ar fi putut avea propria sa strategie termică.
Încercările anterioare de a măsura temperatura lui T. rex se bazau pe izotopii de oxigen din oase și dinți. Problema era că acele raporturi depindeau nu doar de temperatură, ci și de compoziția apei prezente în corpul animalului, lucru pe care nimeni nu putea să-l determine pentru o creatură dispărută.
Flores, Eagle și colegii lor au rezolvat această problemă cu o tehnică numită termometrie cu izotopi clumpați, pe care Eagle a introdus-o în cercetarea dinozaurilor acum peste un deceniu, în lucrările sale despre sauropodele jurasice. Mineralele de carbonat din smalțul dinților conțin izotopi rari și grei de carbon și oxigen (carbon-13 și oxigen-18). Cât de des se leagă aceste atomi grei unul de altul, sau se clumpesc împreună, depinde de temperatura la care s-a format mineralul. Deoarece smalțul dinților se formează în interiorul unui corp viu, numărul acestor legături clumpate înregistrează temperatura corpului animalului, indiferent de conținutul de apă din corpul său.
Echipa a analizat trei dinți de T. rex furnizați de Muzeul de Istorie Naturală din comitatul Los Angeles, toți provenind din Formația Hell Creek din Montana, care conservează ultima perioadă de timp înainte de impactul asteroidului. Doi dintre dinți aparțineau unui T. rex tânăr adult, care probabil cântărea peste 3 tone. Al treilea era un dinte parțial izolat de la o altă individ. În scop de comparație, cercetătorii au analizat și cinci dinți de crocodilieni care împărțeau aceleași râuri și câmpii inundabile.
În primul rând, echipa a trebuit să se asigure că cei 66 de milioane de ani petrecuți sub pământ nu au modificat chimia dinților. S-au concentrat pe smalț, care este mult mai rezistent la modificări decât osul sau dentina, și au efectuat mai multe verificări.
S-a dovedit că smalțul și dentina aceluiași dinți aveau semnături izotopice diferite, lucru puțin probabil dacă compoziția lor chimică ar fi fost modificată după înmormântare. Spectroscopia cu infraroșu a arătat că smalțul fosil arăta puțin asemănător cu cel al mode
Sursa: Ars Technica
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply