Departamentul de Apărare al Statelor Unite finanțează un studiu pentru dezvoltarea tratamentelor de vindecare rapidă a oaselor fracturate, tratamente de care ar putea beneficia atât soldații, cât și civilii și chiar animalele. Deja, cercetătorii au obținut rezultate promițătoare în testele de laborator, cu ajutorul a ceva ce ei numesc „platelină pentru fracturi”.
Cercetători de la Centrul pentru Bioștiințe Regenerative din cadrul Universității Goergia și-au început cercetarea prin recoltarea de celule stem mezenchimale de la șoareci adulți, celule care produc o proteină ce are rol în vindecarea oaselor și în preocesele generatoare.
Aceste celule au fost încorporate într-un gel (plastelina) care a fost apoi injectat în fracturile oaselor acelorași șoareci de laborator – oasele erau fixate cu ajutorul unui dispozitiv stabilizator. În două săptămâni după injectare, șoarecii puteau sta în membre și chiar alerga, nemaiprezentând semne de rănire.
În prezent, plastelina este testată pe porci și pe oi, iar în cazul celor din urmă a regenerat oasele în mai puțin de patru săptămâni. Dacă testele derulate ulterior vor întâmpina în continuare rezultate pozitive, Departamentul Apărării ar putea aproba folosirea plastelinei pentru fracturi în cazul oamenilor.