Dacă teoria Out of Africa, privitoare la migrația primilor oameni, este din ce în ce mai contestată, aspect discutat pe larg în dosarul din numărul 15 al revistei Știință&Tehnică, iată că a venit rândul primatelor să le fie rescrisă istoria.
De decenii bune, oamenii de știință au fost convinși că locul de naștere al primelor primate nu este altul decât Africa, ipoteză care pare să fi primit lovitura de grație în urma eforturilor de peste șase ani a unei echipe internaționale de paleoantropologi. Cercetători din SUA, Myanmar, Thailanda și Franța au scos la lumină pe teritoriul Myanmarului rămășițele unui animal care, din punctul de vedere al acestora, este argumentul forte în disputa cu privire la originea primatelor. Fosila botezată Afrasia djijidae – pe scurt Afrasia – are o vârstă de 37 de milioane de ani și seamănă izbitor cu un alt antropid primitiv, Afrotarsius libycus, descoperit recent în Sahara, pe teritoriul Libiei. Ceea ce îl face atât de important pe acest insectivor primitiv este faptul că se potrivește ca o mănușă teoriei care susținea că, dată fiind diversitatea crescută a antropoizilor străvechi din Africa, cel mai probabil, originea lor se afla în altă parte.
Din Afrasia nu au fost recuperați decât patru dinți, probă suficientă însă pentru ca echipa de paleoantropologi să poată reface legătura dintre speciile similare din Asia și Africa. În fapt, dinții sunt printre cele mai importante părți fosile ale animalelor extincte, ei fiind folosiți de către cercetători asemenea unor amprente capabile să arate drumul evolutiv al speciilor. A reieșit că Afrasia este un strămoș apropiat al lui Afrotarsius și că, cel mai probabil, acest insectivor care nu depășea 100 de grame în greutate, a migrat din sudul Asiei către Africa acum circa 37 – 38 de milioane de ani, dând naștere unor specii mai evoluate, așa cum este și cazul lui Afrotarsius.
„Faptul că vietăți atât de asemănătoare se regăseau într-un interval relativ mic de timp atât în Myanmar cât și în Libia nu înseamnă decât că migrația primatelor primitive a avut loc în acele momente. Ani la rând am fost convinși că există o verigă lipsă în registrul fosilelor africane, iar Afrasia pare a fi acea verigă. Nu vă pot spune cât de importanta sunt aceste vietăți. Dacă ele nu ar fi migrat din Asia către Africa, noi, pur și simplu, nu am mai fi astăzi aici ca să discutăm despre asta. Da, există încă dubii că Afrasia a fost prima care a părăsit Asia dar, cu siguranță, se află pe lista principalilor suspecți”, susține profesorul Jean-Jacques Jaeger de la Universitatea din Poitiers, Franța, liderul echipei de cercetători.