Unul dintre cele mai mari mistere ale paleontologie, poziția ecuatorului din Ordovician, eon geologic de acum 488,3 – 443,7 de milioane de ani, a fost, în sfârșit elucidat. Descoperirea aparține cercetătorilor americani Jisuo Jin și Phil McCausland de la Western University, SUA.
„Dacă ai lua în considerare poziția polilor magnetici de acum 450 de milioane de ani, ei bine, ea ar fi fost cu totul alta decât cea de azi. În aceeași ordine de idei, poziția Ecuatorului ar fi fost alta. Dar care? America de Nord era rotită cu aproximativ 90 de grde în Ordovician, ceea ce înseamnă că nordul de azi ar fi fost estul de atunci”, susține prof. Jisuo Jin.
„Se știe că la 10 grade latitutine nord sau sud de Ecuator există o zonă liberă de uragane. Practic, astfel de fenomene nu au loc niciodată în această arie. Urmărind un lanț uriaș de fosile, lung de aproape 6.000 de kiloemtri, am reușit să identificăm linia străveche a Ecuatorului, mai ales că lipsa uraganelor a permis depunerea sedimentelor netulburate”, adaugă Jin.
Astfe, cei doi cercetători au estimat că Ecuatorul de acum 450 de milioane de ani străbătea nordul Groenlandei, provincia Manitoba din Canda, precum și statele americane Utah și Nevada.
Sursa: phys.org