Într-un colț îndepărtat al Căii Lactee, o stea se mișcă cu o viteză de neimaginat, mult mai rapid decât majoritatea companionilor săi stelari. Dacă această stea pare deja impresionantă prin viteza sa, ea ascunde și un secret și mai fascinant: este însoțită de o planetă gigantică. Împreună, aceste obiecte formează ceea ce ar putea fi cel mai rapid sistem stelar descoperit vreodată.
Stelele cu viteze mari (Hypervelocity stars, HVS) sunt obiecte cerești care se mișcă cu viteze mult mai mari decât cele ale majorității stelelor din galaxia noastră. În timp ce viteza medie de mișcare a stelelor în Calea Lactee este de aproximativ 100 de kilometri pe secundă, unele stele pot depăși această viteză, deplasându-se cu chiar și cu mai mult 1.000 de km/s. Originea lor rămâne parțial misterioasă, dar este general acceptat ele sunt rezultatul unor evenimente cosmice violente și majore. Una dintre principalele cauze ale acestei accelerații spectaculoase constă în interacțiunile gravitaționale puternice pe care le suferă. De exemplu, unele dintre aceste stele pot fi ejectate din regiunea lor natală de o gaură neagră supermasivă situată în centrul galaxiei lor. Acest fenomen poate fi cauzat de un eveniment numit praștie gravitațională în care o stea este catapultată într-o întâlnire apropiată cu un alt obiect masiv. Alte stele cu viteze mari sunt rezultatul coliziunilor stelare în care două stele se contopesc într-un singur corp ceresc, adesea în condiții extreme. Aceste evenimente nu numai că creează stele cu viteze mai mari decât media, dar au perturbat și sistemele stelare care migrează prin galaxie. Datorită vitezei lor uriașe, stelele cu viteze mari pot ajunge uneori la marginea propriei noastre galaxii sau chiar să scape din Calea Lactee. Detectarea acestor stele este o provocare pentru astronomi, deoarece viteza lor le face deosebit de dificil de urmărit, dar studierea lor ne-ar putea permite să înțelegem mai bine forțele gravitaționale care lucrează în Univers și să descoperim noi dinamici în formarea sistemelor stelare.
În acest context, a fost făcută o nouă descoperire prin analiza arhivelor de date ale programului MOA (Microlensing Observations in Astrophysics). Acest program a identificat o anumită stea care nu numai că se mișcă cu o viteză excepțională, dar este și însoțită de o planetă. Steaua în cauză este relativ mică, având doar o cincime din masa Soarelui nostru, în timp ce planeta care o însoțește este un super Neptun, cu o masă de aproximativ douăzeci și nouă de ori mai mare decât cea a Pământului. Obiectul pare să se deplaseze de-a lungul unei orbite care l-ar putea plasa între distanțele lui Venus și Pământ dacă ar face parte din propriul nostru sistem solar. Descoperirea acestui sistem stelar este cu atât mai remarcabilă cu cât ar putea constitui primul exemplu cunoscut de planetă care orbitează în jurul unei stele care se deplasează cu viteză foarte mare. Ea a fost prezentată într-un articol publicat în The Astronomical Journal.
Detectarea acestui sistem stelar a fost posibilă prin efectul de microlensing. Acest fenomen are loc atunci când un obiect masiv, cum ar fi o stea sau o planetă, trece prin fața unei stele îndepărtate. Gravitația acestui obiect distorsionează lumina de la steaua din planul doi, creând un efect de lentilă care poate fi observat de pe Pământ. Acest proces a permis astronomilor să repereze acest sistem ciudat, deși măsurătorile exacte ale masei stelei și ale planetei rămân greu de obținut din cauza incertitudinii privind distanța dintre cele două obiecte. Cercetătorii au folosit apoi date de la satelitul Gaia al Agenției Spațiale Europene, ale cărui măsurători ale poziției și mișcării stelelor din Calea Lactee au fost cruciale pentru a-și perfecționa înțelegerea sistemului. Gaia a confirmat că steaua se mișca la viteze extrem de mari, oferind în același timp informații suplimentare despre poziția și mișcarea sa. Cu toate acestea, pentru a obține o măsurare precisă a masei sale, vor fi necesare observații suplimentare, în special datorită noilor date furnizate de Gaia.
Deși descoperirea sistemului stelar a făcut obiectul unor observații ample, cercetătorii se confruntă cu o mare provocare: măsurarea maselor obiectelor implicate. Calculele de masă sunt complexe în astfel de sisteme, deoarece oamenii de știință nu pot cântări pur și simplu o stea sau o planetă. Ei trebuie să recurgă la metode indirecte, precum studiul efectului gravitațional al acestor obiecte asupra altor corpuri. Potrivit dr. David Bennett, cercetător principal la Universitatea din Maryland, aceste măsurători sunt dificil de făcut: „Determinarea raportului de masă este ușoară, dar calcularea maselor reale necesită date și mai precise.” Pentru a confirma natura acestui sistem, vor fi necesare observații de înaltă rezoluție în următorii ani. Aceste observații vor face posibilă măsurarea precisă a mișcării stelei și eliminarea oricărei ambiguități legate de viteza și direcția acesteia.
Loading ...
