Cu aproximativ 60.000 până la 70.000 de ani în urmă, un eveniment major a avut loc în istoria omenirii: o parte din populația Homo sapiens a părăsit Africa. Acest episod a marcat începutul unui val de migrații care au modelat cursul evoluției noastre. În ciuda importanței acestei perioade, multe zone de umbră rămân în ceea ce privește soarta acestor primi oameni. Datorită unei combinații unice de dovezi, oamenii de știință au reușit recent să facă lumină asupra unora dintre aceste enigme.
Din ce în ce mai multe date sugerează că colonizarea Eurasiei de către Homo sapiens nu a fost un proces liniar. Descoperirile fosile și arheologice susțin ideea că mai multe migrații au avut loc din Africa, extinzându-se de la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu până la Pleistocenul superior. Aceste migrații au lăsat urme în genomul neanderthalienilor care arată momentele care au avut loc în care Homo sapiens au ajuns în Eurasia. Migrațiile timpurii au fost probabil însoțite de contracții și dispariții ale populației, dar un val mai târziu, între aproximativ 70.000 și 60.000 de ani în urmă, ar fi dus în cele din urmă la colonizarea cu succes a Eurasiei de către strămoșii tuturor africanilor nemoderni. Colonizarea stabilă și pe scară largă a Eurasiei pare să fi avut loc în urmă cu aproximativ 45.000 de ani, rezultată din expansiunile multiple ale populației asociate cu diferite progrese tehnologice în fabricarea uneltelor din piatră. Se observă un decalaj de aproximativ 20.000 de ani între ieșirea din Africa a Homo Sapiens (acum aproximativ 70.000 până la 60.000 de ani) și colonizarea stabilă a Eurasiei de Vest și de Est (cu aproximativ 70.000 până la 60.000 de ani în urmă). . Detaliile despre locația geografică și caracteristicile genetice ale acestei populații rămân puțin cunoscute.
Într-un studiu recent, publicat în Nature Communications, cercetătorii au combinat dovezi genetice și modele paleoecologice pentru a deduce locația geografică care a servit drept centru pentru specia noastră în fazele timpurii ale colonizării Eurasiei. Se pare că populațiile din Podișul Persan poartă o componentă de ascendență care se potrivește îndeaproape cu populația care s-a stabilit aici pentru prima oară în afara Africii. Folosind date paleoclimatice, cercetătorii au construit și modele ecologice care arată că platoul persan era potrivit pentru colonizare. Situată la est de Munții Zagros în Iranul modern, precum și Afganistan și Pakistan, regiunea a fost înconjurată de Marea Caspică, Golful Persic și Marea Mediterană, făcând-o o locație ideală pentru dezvoltarea umană. Regiunea ar fi putut să găzduiască o populație mai mare decât alte regiuni din Asia de Vest, întărind astfel această afirmație. În plus, poziția sa geografică strategică a făcut din acesta un punct de plecare ideal pentru valuri succesive de migrații. Platoul persan ar fi servit apoi drept casă strămoșilor noștri timp de aproximativ 20.000 de ani, oferind un refugiu și un loc de dezvoltare înainte de dispersarea lor în Eurasia și nu numai.
Aceste noi descoperiri aruncă o lumină valoroasă asupra istoriei antice a umanității, subliniind în același timp complexitatea migrațiilor din Africa. Ele îmbogățesc înțelegerea interacțiunilor dintre diferitele populații umane și subliniază rolul central al platoului persan în aceste mișcări. Continuând să exploreze această regiune bogată din punct de vedere istoric, cercetătorii speră să umple golurile rămase, dezvăluind mai multe detalii despre evoluția speciei noastre și migrațiile sale.
