Recent, a fost realizat un progres științific major prin forarea celei mai adânci mostre prelevate vreodată din mantaua terestră. Această operațiune a permis atingerea unei adâncimi de 1,2 kilometri în dorsala medio-atlantică, o regiune oceanică unde fundul marin se depărtează și permite rocilor din manta să iasă la suprafață. Această descoperire deschide astfel noi perspective pentru înțelegerea geologiei terestre și a condițiilor care ar putea susține viața microbiană în medii extreme.
Forarea, realizată în cadrul IODP (International Ocean Discovery Program) în 2023, a fost realizată cu ajutorul navei de cercetare JOIDES Resolution. Geologii au vizat un sit din apropierea orașului pierdut, o zonă bogată în izvoare hidrotermale. Această regiune, caracterizată de formațiuni asemănătoare stupilor și turnurilor, eliberează molecule precum metanul și hidrogenul, care susțin comunități microbiene și nevertebrate. Oamenii de știință au reușit să foreze până la o adâncime de 1,2 kilometri în mantaua terestră, o realizare fără precedent care depășește cu mult eforturile anterioare ce au atins doar 201 metri. Această adâncime a permis astfel colectarea unor mostre de rocă aproape intacte pe o distanță continuă de peste 70% din foraj, oferind o fereastră fără precedent asupra proceselor geologice și microbiene care au loc sub suprafața terestră. Roca din manta este cunoscută pentru fragilitatea sa și tendința de a se prăbuși, ceea ce a făcut ca această forare să fie deosebit de complexă. Echipa a avut o șansă excepțională, materialul permițând o forare ușoară care a facilitat extragerea probelor.
Implicațiile acestei descoperiri, prezentate într-un articol publicat în revista Science, sunt multiple. În primul rând, aceasta oferă indicii despre mișcările și procesele din mantaua terestră. În mod tradițional, oamenii de știință credeau că rocile topite manta se deplasau în principal vertical, urcând direct spre suprafață sub acțiunea forțelor de convecție. Conform noilor date, mișcările mantalei ar putea fi mai complexe, implicând deplasări oblice, care ar putea influența modul în care materialele din manta se amestecă și migrează. Pe lângă modificarea înțelegerii noastre asupra proceselor de convecție, această descoperire ar putea avea și implicații înțelegerii formării și distribuției resurselor geologice. Traiectoriile oblice ale rocilor topite ar putea afecta modul în care mineralele și elementele sunt distribuite prin scoarța terestră, influențând potențial formarea zăcămintelor minerale și a structurilor geologice. Acest lucru ar putea ajuta, de asemenea, la o mai bună înțelegere a variațiilor în compoziția mantalei, adesea descrisă ca având diferite „arome” geochimice în funcție de zonele de topire și de procesele de reciclare a plăcilor tectonice.
În cele din urmă, acest studiu permite explorarea condițiilor de viață posibile în medii extreme. Prin prelevarea de mostre la o adâncime unde temperatura și presiunea sunt ridicate, cercetătorii încearcă mai precis să înțeleagă limitele vieții microbiene. Capacitatea microorganismelor de a supraviețui în astfel de condiții ar putea oferi indicii despre originile vieții și despre posibilitățile de viață extraterestră în medii similare celor găsite pe alte planete.