Această gaură neagră supermasivă se hrănește mult prea repede și expulzează excesul de materie cu o viteză apropiată de cea a luminii

În adâncurile întunecate ale Universului, găurile negre supermasive domină prin forța lor gravitațională colosală, înghițind materie și lumină. Însă una dintre ele, PG1211+143, sfidează limitele cunoscute: se alimentează atât de rapid încât nu poate absorbi totul și expulzează excesul de masă cu o viteză amețitoare, apropiată de o treime din viteza luminii.

Situată la aproximativ 1,2 miliarde de ani-lumină distanță, această gaură neagră se află în nucleul unei galaxii Seyfert și are o masă estimată la 40 de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. Ea alimentează un quasar — o sursă extrem de luminoasă de radiații — devenind astfel un laborator ideal pentru înțelegerea modului în care aceste „monștri” cosmici cresc și influențează mediul din jur. Folosind telescopul spațial XMM-Newton al Agenției Spațiale Europene, astronomii au observat această gaură neagră pe o perioadă de cinci săptămâni și au înregistrat o rată de alimentare impresionantă: echivalentul masei a zece planete de dimensiunea Pământului era atras zilnic spre abisul gravitațional. Însă chiar și o gaură neagră are o „capacitate maximă”. Materia nu cade direct în singularitate, ci formează mai întâi un disc de acreție — un vârtej fierbinte de gaz și praf. Când fluxul de materie devine prea mare, gaura neagră nu reușește să înghită totul și respinge excesul sub formă de vânturi cosmice: fluxuri de particule propulsate cu circa 27% din viteza luminii — adică aproape 290 de milioane de kilometri pe oră. Pentru comparație, aceasta este de aproximativ 160.000 de ori mai rapidă decât un avion de vânătoare F-16. Aceste „erupții” de materie nu sunt doar spectaculoase, ci au și efecte reale. Vânturile puternice creează o presiune de radiație care încălzește gazul din jur la milioane de grade și poate chiar împinge materia înapoi, influențând activ procesele din galaxie. În loc ca acest gaz să formeze noi stele, este dispersat și încălzit, încetinind sau chiar oprind complet formarea stelară.

Această influență transformă o galaxie altminteri activă într-un spațiu mai liniștit, mai puțin fertil în materie de nașteri stelare. Găurile negre supermasive nu sunt, așadar, doar consumatori nemiloși de materie; ele modelează activ evoluția galaxiilor care le găzduiesc. Pentru prima dată, astronomii au putut observa simultan fluxul intens de materie și vânturile ejectate, oferind o privire directă asupra creșterii unei găuri negre în timp real. Potrivit profesorului Ken Pounds de la Universitatea din Leicester, liderul echipei de cercetare, „stabilirea unei legături cauzale directe între fluxul masiv și ejecțiile rezultate deschide calea către monitorizarea regulată a acestor vânturi fierbinți și relativiste asociate cu acreția.” Studiul, publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, marchează un pas major în înțelegerea interacțiunii dintre găurile negre și galaxiile lor. Ne arată că, în timp ce cresc, aceste titani cosmici „regurgitează” materia înapoi în cosmos, remodelând profund arhitectura galactică.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România