Acest geniu din secolul al XV-lea tocmai i-a umilit pe toți inginerii moderni de drone

Imaginați-vă scena: inginerii secolului XXI, înarmați cu supercomputere și decenii de cercetare aeronautică, sunt depășiți de un om care nu a văzut niciodată un obiect zburător în realitate. Leonardo da Vinci, mort de peste 500 de ani, le predă astăzi o lecție de măiestrie cu misteriosul său „șurub aerian” – o invenție ce ar putea revoluționa proiectarea dronelor viitorului.

Pentru a înțelege geniul său, trebuie mai întâi să vedem problema prezentă. Dronele ne-au invadat viața: salvează alpiniști pe Everest, combat febra dengue în Fiji, livrează colete și creează spectacole luminoase spectaculoase. Însă succesul lor ascunde un defect serios: sunt îngrozitor de zgomotoase. Nu doar puternice, ci și deranjante – produc unde sinusoidale pure, de frecvență înaltă, care „străpung” urechea umană. Mai rău, aceste sunete ricoșează de la sol și creează un ecou persistent, mult mai enervant decât traficul rutier sau zgomotul avioanelor, după cum confirmă studiile. Această poluare fonică amenință viitorul dronelor, mai ales în orașele aglomerate.

În acest context, cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins au avut o idee improbabilă: dacă soluția se ascunde chiar în caietele prăfuite ale unui geniu renascentist?

În notițele sale, Leonardo a desenat o mașină zburătoare pe care a numit-o „șurub aerian”. Semăna cu un șurub gigantic – poate inspirat de șurubul lui Arhimede – dar destinat aerului, nu apei. Propulsia imaginată de el era, ce-i drept, fantezistă: oameni alergând în jurul unui stâlp central pentru a învârti elicea. Însă principiul în sine avea să surprindă inginerii moderni.

Folosind modelare 3D și cele mai avansate programe CAD, cercetătorii au comparat performanța teoretică a designului lui da Vinci cu cea a elicelor convenționale ale dronelor actuale. Rezultatul? Rușinos pentru industria aeronautică de azi: elicea lui Leonardo s-a dovedit superioară la toți parametrii importanți.

În primul rând, este mult mai eficientă energetic. Datorită suprafeței mai mari, poate genera aceeași portanță la o viteză de rotație mai mică, reducând astfel consumul de energie – un avantaj crucial pentru autonomia dronelor.

Dar adevărata surpriză vine pe partea acustică: produce mai puțin zgomot, iar acesta este mai plăcut pentru ureche. Forma elicoidală creează vârtejuri de aer care dispersează sunetul mai repede și uniform.

Descoperirea, prezentată pe serverul de preprinturi arXiv, ridică o întrebare fascinantă: cum a reușit un om din secolul al XV-lea, fără calculatoare și fără tunel aerodinamic, să conceapă o soluție mai elegantă decât cea a inginerilor moderni?

Răspunsul poate sta în modul său de a gândi. Liber de constrângerile producției industriale, Leonardo a putut explora forme neconvenționale, ghidat doar de intuiția și curiozitatea sa. O perspectivă proaspătă i-a permis să imagineze soluții la care epoca noastră, blocată în propriile paradigme tehnice, nici nu se gândește.

Dacă industria reușește să adapteze acest design la producția de masă, am putea vedea o nouă generație de drone: mai silențioase, mai eficiente și mai bine acceptate social. Aceasta ar putea deschide calea pentru livrări pe scară largă, monitorizare ambientală discretă și intervenții de salvare mai eficiente.

La cinci secole după moartea sa, Leonardo da Vinci ne arată că adevăratul geniu nu are termen de expirare. Și că, uneori, trecutul poate zbura mai sus decât prezentul.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România